Eu
Sunt singur,
Şi afara e pustiu,
Şi soarele străluce tulburiu
Divin, divers, umil.
Trăiesc si simt,
Gīndesc sperīnd
La bun, la rău,
Īmi sfīşie fiinţa,
Ce chin, si cine-l simte ?
Eu singur, eu ştiu
Ce inima-mi īndură.
Mi-e sufletul la gură,
Si nu mai am cuvinte.
Si pier in zare, implorīnd,
Vai, cīt aş vrea să nu mai plīng!
Ş-apoi aud un glas vorbind,
Īn zeci si mii de stropi curgīnd:
Eu cad din cer si groază simt,
E singur cel ce-n veci s-a stins !
Nu e puterea ta, ci-a mea
Să iau singurătatea de pe fata ta,
Şi-aici afla-voi ce-ţi lipseşte
Şi lacrima ţi se opreşte,
Nu eşti singur
Īn lumea ce trăiesti,
Iubit ai fost
Iubit, inveţi
Un singur lucru să-nţelegi :
Că singur nu vei fi iubit ,
Că singur nu vei fi vestit ,
Că singur nu poţi sa trăieşti ,
Şi care-i rostul, de ce mai eşti?
Şi-n zare soarele apare
din nou se naşte,
Cīt de frumos străluce
e limpede ca lacrima,
Şi simt deja iubire şi plăcere,
Şi inima īmi cīnta
O noua zi , o noua dragoste,
Nu sunt singur, nu m-am stins
Ci vreau din nou, sa simt, sa simt ...
F. Ianis
Autor:
Poezia Eu de
|
