Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele
 
 
Poetul zilei
Nicolai Costenco
(0 - ?)

179 Poezii

Poezia de azi

Quasi una fantasia
de Virgil Gheorghiu
Pe-a lacului oglinzi, infrematate,
De adierile usoare si senine,
Reteaua razelor ce tremur argintate

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata




Fiica lui decebal si armin cantaretul

Vezi toate poeziile poetului



aTraducere-adaptare a baladei Eolova arfa
de V. Jukovskii
Eroul Daciei,
Decebal faimosul, avea o cetate,
Scaunul craiei,
Ce umbrea subt d`nsa r`u limpede foarte.
Imprejur, pe d`mburi,
Codrii s-indesa,

Florile pe armuri
In luciul apei viu se revarsa.
C`nd gonea din munte
Decebal, eroul, cu c`ini indrazne i,
Pe ur=i, vieri =i ciute,
Pe domnii padurii, pe cerbii mare i,
De-al cornului ipat
Codrul rasuna,
De-al c`inilor `hnet
Lini=tea pustiei din somn se scula.
Iar c`nd in cetate
Crai =i domni la benchet era-nvita i
Din ari departate,
El cu de cerb coarne de d`nsul v`na i
Si arme-nvechite
A stramo=ilor sai,
Ca un semn de cinste
Pe pere i de-a r`ndul punea prin odai.
De-a lor barba ie
Cu chef dupa masa Decebal rostea
Si cu sume ie
Spre vechile arme ochii-= intea;
Zale blehuite
Cu-ad`nci sapaturi,
Palo=e zim ite,
Coifuri cioc`rtite de multe lovituri.
Fiica lui, Minvana,
Impodobea inca palatul domnesc
Precum neguri toamna

De zori aurite mun ii invalesc;
Ale ei cosi e
In rascol cadea,
Ca de aur vi e,
Si pe piept =i spate se invaluia.
Cu gale=a lene,
Patima ascunsa ochii ei rostea.
Printre negre gene,
Ce ca doua raze inimi razbatea,
Sunet de izvoara
Se parea vorbind
Gura de foc para,
Iar bunul ei suflet toate cov`r=ind.
Minvanei frumoase
Ii mersese vestea =i prin alte ari,
Si prea mul i cercase
Tineri sa o ceie, =i de neam boieri;
Dar m`ndrul ei tata
De d`n=ii r`dea
C`nd cu a lui fata
Armin c`ntare ul pe-ascuns se vedea;
Prea frumos la fa a,
Chiar ca =i o roza, acel t`nar om
C`nta cu dulcea a,
Dar de soi nu mare, nici fecior de domn.
Minvana uitase
Al sau neam inalt,
Caci s-inamorase,
Ea, neprihanita, de prostul amat

Deci pe-a nop ii frunte,
C`nd discul de aur al lunii plutea
S-a lacului unde
Dulcele ei raze tremur`nd clatea,
De pe deal cetatea,
Pe mal copaci de=i
Umbre culca noaptea,
Pe luciul apei ca mari urie=i.
Un izvor din munte
Curgea pe aproape de-un stejar tufos,
Ce era a multe
Mistere ascunse martor credincios;
Caci subt el Minvana
Trista se primbla,
A=tept`ndu-l sara;
Iar de frica mare abia c`t sufla!
Cu arfa strunita
Venea la Minvana subt stejar Armin;
Firea adormita
A lor inimioara se bucura lin;
Aerul racoare,
Stelele clipeau
Si la armu=oare
Valurile apei incet plioscaiau.
Iar intr-o sara
Armin =i Minvana, m`hni i am`ndoi,
De valuri se miara
Ce lucea la luna, zic`nd mai apoi:

MINVANA
Ah! vezi c`t d-in pripa
P`raiele curg!
ARMIN
A=a anii-n clipa
Fericirea noastra o rapesc, o duc.
MINVANA
De ce g`nduri triste
Pentru anii grabnici ce trec, se sf`r=esc?
O, draga iubite,
Cu dragoste anii =i via a rapesc.
ARMIN
Minvana! Minvana!
Eu sunt c`ntare ,
Iar tu de soi doamna,
Stramo=ii tai falnici, tatal mare
MINVANA
Ce-mi pasa de cinste!
Dragostea ta numai, c`ntare smerit,
Mult mie iubite
Cov`r=e=te craiia =i domnescul drit,
De ce cu m`hnire
Sa mai t`nguim
A noastra fericire!
Las-anii sa treaca, noi veseli sa fim.

ARMIN
O, voi dulci minute
Fericirii mele, voi trece i cur`nd,
Iar inima simte
Soarta ce m-a=teapta, zorile sosind;
Caci zi de s-arata,
Sunt nefericit,
Ea ii doamn-indata,
Iar eu, c`ntare ul de soi, injosit.
MINVANA
Las’ sa se reverse
Zorile placute de care vorbe=ti;
Las’ sa lumineze
Lumea intru care tu, Armin, traie=ti;
Cu domne=ti odoare
M`ini de voi fi eu,
A mea inimioara
Si ochii la tine vor fi, scumpul meu
ARMIN
Te las sanatoasa,
Amata Minvana! caci la rasarit
Ziua se revarsa
Si a dimine ii v`nti=or eu simt.
MINVANA
O, nu, i se pare,
Pin’m`ini este mult,
Nu-i de ziua zare,
Si nici simt ca trage c`t de pu in v`nt.

ARMIN
Parca se trezira
In cetate oameni — aud ca =optesc.
MINVANA
O, nu, se clatira
Pe crengi pasarele, de se cigalesc.
ARMIN
Iata de zi zare.
MINVANA
Oh, sufletul meu!
ARMIN
De ce simte oare
Inima triste e =i-mi veste=te rau?
Deci apoi i=i leaga
Arfa de o creanga c`ntare ul trist.
(Catre arfa)
Fii pentru a mea draga
Amanetul nop ii ce m-au fericit!
A ta rasunare
Suna m`ng`ios
De-a mea trista stare,
Si ada-i aminte de-al ei credincios.
(Catre Minvana)

O, Minvana dulce,
La sunetul arfei indata sa sose=ti,
Ca macar atuncea
Cu-a lui Armin umbra sa te-nso e=ti,
Caci de nime frica
Eu atunci ne-av`nd,
Nici trupesc nimica
Intr`nd cu via a toate-n morm`nt
Toate dar nici moartea
Amorul tau numai nu mi-l va rapi,
S-al meu suflet poate
Si in ceea lume de a te iubi;
Pe stejar las martor
Ce-acum ne umbre=te
S-a v`ntului abur
Ce duios prin strune viind ne boce=te.
Tac`nd i=i intira
Ochii sai pe g`nduri catr-a sa amata,
Si parca-i vestira
Glas ca ea de d`nsul va fi departata.
Deci pe ea fierbinte
In bra e str`ng`nd,
Apoi cu pas iute
Armin ca o umbra s-au dus lacrim`nd.
Luna se ive=te
Sub arbori Minvanei, Armin au fugit,
Vai! =i ea sim e=te
Ca-n veci fericirea lor au pierit,
Afl`nd a ei tata
Ca s-au int`lnit,

Pe Armin indata
Peste mari departe l-au =i urgisit.
Sara, diminea a,
Sub stejar Minvana lacrim`nd g`ndea
Si ei cu dulcea a
Numai izvora=ul din deal raspundea.
Dar in zadar pl`nge
Al sau sor amar;
C`ntare ul dulce
Nu va a=tepta-o de-acum sub stejar.
Toamna pe racoare
Un v`nti=or sara stejarul clatea,
Si a sa suflare
Se juca prin coarde, iar arfa tacea,
Primavara dulce
In fine sosind
Via a aduce
Infrunzind padurea, c`mpul inflorind;
Iata =i apusul
Cu-a soarelui raze mun ii poleia,
Luna dupa d`nsul
Negura =i roua lin impra=tia,
Iata, pe cer v`nat
Stelele clipesc,
Al apelor sunet,
Frunzele =i v`ntul dorm, se lini=tesc.
Minvana, m`hnita,
Sub stejar cu g`ndul in loc departat;

Firea adormita,
Deodata, obrazul pl`ns =i-nfocat;
Oarece sim ire
Si far-a fi v`nt
Frunza se clatira
Si pe l`nga arfa o umbra zbur`nd
Si iata tacere,
Trist se rasunara de-un zgomot duios,
Precum adierea
Zefirului sara sufla m`ng`ios;
Ea se spaim`ntara
Vaz`nd umbra lui,
?u murit! strigara,
De-acum sunt pierduta, caci dragul meu nu-i”
Si de chinuri grele
Cazu ca o moarta pe udul pam`nt,
Si suspin cu jale
In coardele arfei rasuna in v`nt;
Iar c`nd se trezira
Din le=inul greu
Ziua se ivira
Si tacura toate imprejurul sau.
De-atuncea m`hnita
Ea numai c`t noaptea sub stejar =edea,
L`nga arfa trista,
Si la ceea lume ne-ncetat g`ndea
Ca-n etern sa poata
Cu Armin trai
Atuncea deodata
Si arfa raspunse ca a=a va fi.

?, dragilor strune!
Suna i iata, ceasul cel de-apoi sosi,
Caci amaraciune
Floarea vie ii mele de tot ve=teji;
Si m`ine crudul tata
Va pl`nge amar
Gasindu-ma moarta,
Dar ale lui lacrimi vor fi in zadar”
Au murit Minvana!!!
Deci c`nd pe vai, ape, negura cadea
Si ca prin fum toamna
Luna far’ de raze ro=ie plutea,
Atunci gemanate
Doua umbre vin,
Salta-nturlocate,
Stejarul se mi=ca, arfa suna lin.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Fiica lui decebal si armin cantaretul pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Copyright 2014 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani