aTraducere a poeziei Uznik k mot`l’ku,
vletev=emu v ego temni u de V. Jukovskii
Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe flutura=,
Ce in aer locuie=ti, oaspe din ceruri picat!
Care zefir te-au rapit? care v`nt te-au aruncat
Din efirul luminos in acest negru laca=?
Caci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt inchis,
Raza de zi n-au patruns, nici macar s-au pomenit,
In acest muced laca=, morm`nt celor vii gatit,
De vreo bucurie glas, sau vreun m`ng`ios vis.
Numai tu, soarta mea, =tii de c`nd aici ai sosit;
Doar la tine, flutura=, acolo in aer sus,
Amar`tul meu suspin din castelul au ajuns!
Si ai venit inadins sa vezi un nenorocit.
Vai, tristul sufletul meu, de mult aici ingropat,
In tine vad acum lumea ce l-au urgisit,
Tu speran a ai adus inchisului os`ndit,
Si-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat.
Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc,
Tot a=a este frumos seninul acel ceresc?
Tot a=a pe mun i =i c`mpi floricele infloresc?
Tot miroase roza, crinul, tot limpezi p`raie curg?
Tot =uiera filomela prin lunci noaptea rasfa at?
Si zorile tot rasar vars`nd roua pe pam`nt?
Si vara tot este cald? =i tot abure=te v`nt?
Caci eu vara n-am sim it de c`nd aici am intrat;
Nici tu vei putea gasi un fir de iarba macar
In acest muced laca=, nici vei putea auzi
Alt rasunet, sau alt rost, dec`t =i noapte =i zi,
Obezile clan aind, =-a-nchi=ilor pl`ns amar.
Zboara dar, du-te de-aici, du-te liber in c`mpii,
Fugi de-acest negru noian, ad`nc =i intunecos,
Grabind vara sa- i petreci in seninul luminos,
Caci tu o vara traie=ti =-apoi nu ai sa mai fii.
Fugi, fluture fericit, du-te, pentru Dumnezeu,
Du-te de zboara prin lunci, prin gradini =i prin livezi,
Caci ghirlandele de flori sunt ale tale obezi,
Iar cerescul orizon — iubitul, castelul tau;
Fugi, oaspe vesel al meu, oaspe sprinten de aripi,
Du-te, zburda in efir, sau zboara pe flori salt`nd,
Si poate vei int`lni o maica trista pl`ng`nd,
Si cu ea doi copila=i ratacindu-se pe c`mpi.
Oh, sa m`ng`i de-ai putea a lor suflet intristat!
Oh, sa graie=ti de-ai putea cu d`n=ii, ce ma bocesc,
Sa le spui ca de traiesc, numai pentru ei traiesc;
Dar tu nu po i sa graie=ti, caci firea rost nu i-au dat;
Deci macar sa ingaimezi cu-a tale aripi pestri i,
Pe dragii mei baie i, zbur`nd tot inceti=or,
Ca c`nd ai vrea sa fii prins de mici m`nu ele lor,
Si flutur`nd printre flori =i pe c`mpii inverzi i,
Sa mi-i tot ademene=ti, cu ei sa te tot alungi,
Si spre-acest castel sa zbori unde eu ma os`ndesc,
Si poate =i maica lor, la care mor c`nd g`ndesc,
Lu`ndu-se dupa ei, cu to i sa vie atunci.
Ei scaparea mea pot fi ca ni=te ingeri de cer
Caci cu ruga cei sarmani =i pe Domnul imbl`nzesc;
Si pl`nsul lor sfarma u=i, obezile risipesc
Inima sa moaie pot a crudului temnicer.
Si sa ma scape de-aici, ah! lumina sa mai vaz,
Sa vad soarele frumos, sa-mi vad ara ce doresc,
Sa vad mun ii, sa vad c`mpii =i laca=ul stramo=esc,
Si pe nevasta, copii la piept sa imbra i=ez;
Dar vai, ce am facut eu! Din obezi am scuturat,
Si de-a lor sunet grozav, ginga=ul meu flutura=
Speriat au pribegit din acest negru laca=,
Strigai: oh! a=teapta, sta! dar el la cer au zburat!
|
