Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele
 
 
Poetul zilei
Vasile Copilu-Cheatră
(1912 - 1997)

1 Poezii

Poezia de azi

Groapa cu lei
de Lucian Valea
I

Sa nu intrebi, fiule, cum era in groapa cu lei - azi nu mai stiu nici daca erau acolo lei cu adevarat sau nu era decat o groapa fetida - ceea ce stiu e ca ratacirile mele s-au intamplat intr-o limba moarta, din care, vai, am uitat multe cuvinte, asa ca nu mai pot traduce totul - nici nu ti-ar fi de folos sa stii totul, crede-ma!

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata




Mistretul cu colti de argint - comentariu Stefan Augustin Doinas

Poezii
Considerata „o certa capodopera" de catre Vla-dimir Streinu, balada Mistretul cu colti de argint a devenit emblematica pentru opera, altfel prodigioasa, a lui Stefan Aug. Doinas. Desi apare, din cauza cenzurii din perioada proletcultista, doar in volumul Omul cu compasul (1966), balada a fost scrisa, dupa indicatiile autorului, intre anii 194l-l948, perioada in care Stefan Aug. Doinas a facut parte din Cercul Literar de la Sibiu, impreuna cu poetii Radu Stanca si loanichie Olteanu, criticii literari Cornel Regman, Ion Negoitescu, Nicolae Balota s.a.

Cercul Literar de la Sibiu reprezenta in perioada imediat postbelica unul dintre principalii poli ai activitatii literare romanesti din Transilvania Tinerii autori il aveau ca mentor pe Lucian Blaga, iar preocuparile lor vizau in special poezia, teatrul si critica literara. in acelasi timp, privind retrospectiv, cercul literar care l-a format si influentat decisiv pe Doinas a fost unul dintre grupurile artistice dizolvate practic de instalarea comunismului, ea producandu-se o data cu maturizarea literara a scriitorilor amintiti, al caror traseu artistic a fost astfel profund deturnat si frustrat de o adevarata recunoastere publica a valorii lor.



Una dintre temele-manifest (cu relevanta directa pentru Mistretul cu colti de arginT) prin care Cercul Literar de la Sibiu s-a remarcat a fost „resurectia baladei", cu alte cuvinte resuscitarea unui model literar care parea si pare si astazi desuet. Evident ca, prin resurectia baladei, grupul lui Doinas nu intelegea revenirea anacronica la formele folclorice, oralizate ale speciei, ci o redescoperire a virtutilor baladesti dintr-o perspectiva culta. Astfel, se incerca o potentare a lirismului (devastat, in opinia lui Radu Stanca de purisM) prin colaborarea sa cu celelalte genuri literare, iar balada era vazuta ca un mediu ideal pentru aceasta coabitare, interconectare a genurilor:

„in balada, starea afectiva (liricuL) e impartasita nu direct, ci prin mijlocirea unui eveniment () dar ca evenimentul sa fie baladesc, e nevoie sa prezinte o stare perpetua de conflict dramatic", apreciaza Ovid S. Crohmalniceanu, sintetizand ideile formulate de Radu Stanca in articolul Resurectia baladei.



Poezia lui Doinas respecta principiile estetice teoretizate de Radu Stanca si, intr-un sens profund inovator, ea este intr-adevar o balada, infuzata de o sensibilitate moderna. Tensiunea dintre cadrul formal (decor, personaje, dinamica a actiuniI) care respecta toate elementele traditionale ale unei balade si semnificatiile de profunzime, ambigue, specifice poeziei moderne ii confera acestei poezii o valoare estetica incontestabila. Aceasta opozitie este dublata in interior, la nivelul continutului, de antiteza dintre planul real si cel imaginar pe care se construieste balada.

Antiteza are, la Doinas, un rol structural extrem de important, insa ea nu mai vizeaza, in linia romantismului tarziu, reafirmarea celor doua principii (in cazul acesta, Dihotomia real-ireaL) ca fiind clar si permanent disociate, opuse, ci atenuarea lor, chiar sinteza sau macar diluarea lor.

Pretextul baladei nu este unul arbitrar. Subiectul cinegetic ne introduce intr-o atmosfera legendara si intr-un spatiu ritualizat al unei lumi vechi, evocate de obicei in poemele narative. Pentru comunitatile arhaice, vanatoarea furniza cadrul unui ritual de initiere extrem de important. Prin intermediul confruntarii cu natura salbatica, ostila care, in final, era imblanzita, civilizata, eroul trecea proba maturitatii, obtinea certificatul de virilitate sau, in cazul in care era vorba despre o vanatoare regala, aceasta avea functia de a sublinia superioritatea ordinii umanului asupra monstruosului si a lumii neculturalizate.

O astfel de proba il asteapta si pe printul din poezia lui Doinas („Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea"), cu diferenta importanta ca printului levantin ii lipsesc tocmai calitatile necesare unui vanator: vigilenta, spiritul practic, luciditatea. El substituie imaginar obiectul vanatorii, fiind astfel inapt pentru ritualul real al ei. Aceasta incompatibilitate dintre planul real, imediat al vanatorii, (o scena traditionala a baladei popularE) si surplusul stilistic al printului consumat de obsesia sa cu substrat romantic pentru mistretul fantasmatic, „cu colti de argint" reprezinta miza poeziei. De altfel, faptul ca printul este din Levant nu este intamplator. Avem si aici sugestiile unui spatiu oriental, predispus, conform cliseelor de imaginar, la contemplatie, reverie etc.



Constructia baladei, simetrica, constand in trei secvente dialogice care cresc in intensitate, pune in valoarea si agraveaza distanta dintre realul servitorilor si imaginea obsedanta a mistretului fabulos care il chinuie pe print. Altfel spus, „actiunea inainteaza prin explicatiile banale, succesive, care vin sa spulbere impresia printului din Levant ca zareste tinta pretioasa a vanatorii sale. Mereu slujitorul aduce produsele halucinatiei sale pe pamant" (Ov. S. CrohmalniceanU). Fractura dintre iluzia pe care si-o intretine cu obstinatie printul si remarcile pedestre ale servitorilor, bine fixati in real, este evidenta: ,— Priviti cum pufneste si scurma stingher
mistretul cu colti de argint pe plaiuri:
veniti sa-l lovim cu sageata de fier!
— Stapane, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zambind indraznet".


De asemenea simetriile structurale se mentin si la nivelul dialogului, subliniind incongruenta celor doua lumi in care evolueaza personajele. Pe masura ce „sageata" devine mai percutanta („de lemn, de fier, de foc"), iar printul devine din ce in ce mai convins de existenta mistretului cu colti de argint, servitorii devin din ce in ce mai dispretuitori:

„sfaturile servitorilor sunt mai intai binevoitoare, in al doilea istete, in al treilea indraznete si in al patrulea dispretuitoare' (Ion NegoitescU).



Aparent, planurile se afla intr-o antiteza perfecta, iar poezia ne incurajeaza sa ne lansam intr-o astfel de interpretare, contrazisa insa de ultima secventa in care termenii real-ireal sufera o schimbare de pozitii care atenueaza antiteza si o transforma mai degraba intr-o sinteza.

Exista insa si alte elemente, mai putin observate de critica literara, inainte de ultima scena care evidentiaza faptul ca printul nu este un lunatic, ratacit in propriile halucinatii. In primul rand, servitorii nu sustin nicaieri ca mistretul cu colti de argint nu exista:

„Stapane, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici", ci mai degraba suspiciunea ca il vor intalni chiar ei si chiar in acele locuri. Si ei sunt, partial, partenerii fictiunii (daca vorbim despre o fictiunE) in care traieste printul. Diferenta dintre o fantasma pur subiectiva si una impartasita, chiar si pe jumatate, reprezinta pragul dintre anormal si normal.



In acelasi timp, trebuie remarcat si caracterul proteic, intr-o continua metamorfoza, al mistretului:

„mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic isi schimba in scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos", ceea ce justifica intr-o oarecare masura senzatia iminentei sale aparitii care il obsedeaza pe print.



Erorile succesive ale printului, pacalit de aparente, sunt explicate prin reprezentari obiective de catre o voce poetica impersonala care indica, prin comparatii, sursa confuziei in planul real („Si apa sclipea ca un colt de mistret" „Si luna sclipea ca un colt de mistret" etc.)



Desi finalul poeziei pare ca inverseaza termenii opozitiei dintre real si ireal, sugerandu-se ca irealul devine „mai real" decat ceea ce se infatiseaza simtului comun, el este in principiu un final deschis, ambiguu. Majoritatea comentatorilor operei lui Doinas au considerat ca mistretul care il ucide pe print este, fara indoiala, mistretul cu colti de argint., desi aceasta nu este unica interpretare valabila, dar pare una preferata de critica literara intrucat ii confera un aer nobil baladei. Pentru Ov. S Crohmalniceanu, „finalul tragic da dreptate obsedatului de fantasme", in timp ce Ion Negoitescu sustine ca „moartea printului doborat de propria sa plasmuire fantasmagorica" demonstreaza ca idealul printului este „mai adevarat ca ironia slugilor".




S-au gasit si analogii cu alte opere poetice care au in centru raportul dintre real si imaginar si aspiratia spre un plan existential superior, Eugen Simion stabilind, foarte original, afinitati structurale certe intre balada lui Doinas si Noaptea de decemvrie a lui Macedonski. Nu puteau lipsi asocierile cu tucea-farul, Ion Negoitescu observand ca „printul din Levant nu reprezinta ca Hyperion geniul care aspira in jos, ci poetul care, realizandu-si idealul himeric, moare fericit, reintegrat in cosmosul anonim".
Identificarea printului cu „poetul" pare totusi excesiva, ea transformand balada intr-o mostra de sensibilitate romantica si neglijand sfera de ambiguitate in care Doinas proiecteaza finalul poeziei.



Este destul de dificil de sustinut interpretarea conform careia printul isi vede implinita himera. in primul rand, daca presupunem ca „fiara ciudata" care il ucide este intr-adevar mistretul cu colti de argint, atunci trebuie sa observam si faptul ca el este incapabil sa isi recunoasca propria fictiune materializata:

„Ce fiara ciudata ma umple de sange
oprind vanatoarea mistretului meu?" La fel, nu putem avea certitudinea echivalentei dintre fiara care il ucide pe print si mistretul fabulos pentru ca asta ar insemna sa-l creditam ca martor obiectiv pe servitor (desi poetul ar fi putut folosi aici vocea obiectiva despre care am vorbit mai suS) si sa ne aflam in situatia paradoxala in care servitorul care nu crede in iluzia animalului mitic sa reuseasca sa-l identifice cu acuratete. De altfel, poetul mentine intentionat suspansul, neoferindu-ne o pista clara:

„cum sta in amurg, la izvor aplecat
veni un mistret urias"

Cuvintele servitorului pot fi la fel de bine interpretate ca o incercare de a-l consola pe printul muribund sau ca o renuntare la explicatiile realiste in fata teribilei morti a printului, dar nu ca o descriere obiectiva.

Ultimul vers, „enigmatic" pentru unii critici („si cornul suna, insa foarte putin") este si el unul plin de echivoc. Pentru Ion Negoitescu, de exemplu, el are calitatea de a sublinia „ironia cosmica, moartea grabnica putina a poetului", o ironie care marcheaza din nou incompatibilitatea printului visator cu ritualul dur al vanatorii. El invaluie povestea printului intr-un aer de tristete derizorie, mai degraba, care semnifica lipsa de finalitate a idealului decat realizarea sa apoteotica.

Superioritate a fantasmei in raport cu realul, anticiparea sau invocarea chiar a unei revelatii care ucide prin intensitate, sau avertizare asupra riscurilor pe care le implica neglijarea realitatii, toate acestea sunt posibile teme ale acestei balade care ramane, in final, o creatie moderna, susceptibila de a sustine o serie intreaga de interpretari contradictorii.

Comentarii

Poeziile poetului


Copyright 2014 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani