GORUNUL LUI HORIA
Strajer stravechi =i plin de barba ie,
Gorunul uria= spre ceruri cata...
La umbra lui, pe-o noapte-ntunecata,
Trei capitani =i-au fost jurat fra ie.
Ei s-au legat cu inima curata
Sa-=i m`ntuiasca neamul de robie.
Luptara d`rji, dar, prin=i prin viclenie,
S-au sav`r=it martiri-eroi pe roata.
Trecura ani... Cumplit ofta iobagul
In lan uri =i mai crunte ca-nainte,
Ingenuncheat de cei atotputernici,
C`nd, iata, t`nar crai ridica steagul...
Si sub gorun acelea=i juraminte
Rasuna: Moarte domnilor nemernici!
*
Dar n-au vrut cei de sus sa-l in eleaga
Si, dupa mari izb`nzi =i zile-amare,
Intr-o coliba, far-o lum`nare,
S-a stins, pustie, via a lui pribeaga.
Il ingropara sub gorunul mare,
La umbra-i, ce-i fusese-a=a de draga,
Pe c`nd ai lui umplura lumea-ntreaga
Cu-al doinei vaier fara de-alinare.
Batut de ploi, de nop i vijelioase,
Cerc`nd zadarnic pe urma=i sa-i cheme
La lupta noua, staruie =i azi
Gorunul falnic, neinfr`nt de vreme,
Ci trist i=i pleaca crengile-i stufoase,
Umbrind morm`ntul marelui viteaz.
*
Ce-nseamna insa-a cerului m`nie!
Ce-nseamna norii vajnici ce s-aduna?
Gorunul azi mai greu din ramuri suna,
Parc-ar voi eroul sa-=i invie!
In hohote de pl`ns ar vrea sa-i spuna
C-ai lui uitara drept =i datorie;
El cere-un semn din ceruri, sa-i imbie
La lupta sf`nta, ca in vremea buna...
Si iaca! Trasnet zguduie gorunul
Si val de crengi acopere morm`ntul,
In care m`ndrul Crai i=i doarme somnul...
Ci to i stau mu i, =i n-a-n eles nici unul:
Zadarnic Domnul =i-a rostit cuv`ntul,
Caci au pierdut credin a lor in Domnul!
Autor: Stefan Octavian Iosif
Poezia GORUNUL LUI HORIA de Stefan Octavian Iosif
|
