TOAMNA
Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De v`nt pe la fere=ti,
Tu, suflet plin de griji =i de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i pove=ti...
El poveste=te despre moarte foi
Pe care le gone=te ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi mor i, =i i le-arunca-n geamuri,
El stinge crini, =i roze, =i zambile,
El fr`nge ramuri,
Si pl`nge, =i se t`nguie=te zile
Intregi =i nop i intregi, necontenit.
Acuma stins =i parca ostenit
Abia suspina,
Ca pl`nsul violinei in surdina,
Apoi i=i schimba fara veste tonul
Si-uimit l-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Si =uiera, =i fluiera, =i vuie,
Si v`j`ie, =i hohota, =i geme
Intr-un amestec infiorator
De bocet, =i de vaiet, =i blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolita vreme,
Ce veac senin fusese p`na ieri!
Ai fi crezut ca firea amagita
De visul cald al somnoroasei veri,
A=a bogata-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit...,
Vaz`nd fugita
Vicleana vara care-o amagise,
Acum, c`nd in elege adevarul,
Se zbate ca o mama parasita
Si-n deznadejdea ei i=i smulge parul!...
Autor: Stefan Octavian Iosif
Poezia TOAMNA de Stefan Octavian Iosif
|
