Ma invelesc cu un lintoliu al oglinzilor,
odai abia intredeschise spre gol.
Intr-o secunda ma vad mic copil,
cu cercul jucandu-ma in colb pe drum,
vlastar de margini de codru pribeag.
Inaltat pe varfuri de talpi privesc undeva
si spun casa mea este niciunde,
mi-e sete si iau din vecini ulciorul cu aura .
Calari vin oglinzile existentei si trag o linie,
aduna si scad, paloare si inghet e in jur.
Cel ce nu suspina, cel cu parul rosu,
scutura pe sosele pomii de pe margini hot
isi umple portbagajul cu fructe si dispare
materie prima pentru suflete pierdute .
Doamne, sunt aici, fac prezenta nesupusilor.
|