Aprecieri critice Tudor Arghezi

"Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui-care-glasuieste-in-pustiu. () Vocea poetului este a omului glasuind pe un promontoriu inaintat, adresandu-se Domnului in hau, deci voce pierzandu-se in pustiu. Nici un raspuns din marele gol. Monologul nu ajunge niciodata sa devina un dialog. Dar tocmai condamnarea la singuratatea suferita, asumata, arogata a glasului, ca si imensitatea vidului in care rasuna, confera psalmilor arghezieni patosul lor. Ei sunt psalmi ai patimii in toate sensurile cuvantului, implicand inversunarile pasiunii si apasarile patimirii."
(Nicolae Balota - Opera lui Tudor Arghezi, Editura
Eminescu, Bucuresti, 1997, p. 149)

"S-au spus despre Arghezi toate acele lucruri superficiale si juste ce se observa din capul locului: ca exprima conflictul intre real si ideal, ca e baudelairian si eminescian, ca e un creator de limba. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la orice alt poet. Universul sau substantial, sensul de explo-ratie metafizica a viziunilor, intelectualitatea fara cadre rationale a acestei lirice, iata chestiunile adevarate ()
Cu Flori de mucigai arta lui Arghezi se preface in asa fel incat, formal, putem afirma ca poezia argheziana autentica, lipsita de orice ecouri straine, aici incepe. () «Florile de mucigai» sunt opera de rafinament, de subtilitate artistica, ele presupun un cer al gurii dedat cu mirodeniile. () in Flori de mucigai, efectul artistic consta in surprinderea suavitatii sub expresia de mahala. () Cu cat expresia e mai grotesc tipica, cu atat vibratia autentica e mai surprinzatoare".
(C. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Minerva, ed. a ll-a, Bucuresti, 1982, pp. 808-809, 814)

"Aceasta este functia pe care o exercita Arghezi, ca un vraci, a carui putere vrajitoreasca sta in cuvinte. Cautate la izvoarele parasite ale arhaismelor, ale limbajului bisericesc, ale lexicului familiar sau periferic s.a.m.d-, cuvintele poetului se organizeaza in raporturi verbale noi, dupa o logica al carei principiu ascuns este modificarea insasi a constiintei cosmice care, unita cu factorul timp, determina nelinistea argheziana."
(Serban Cioculescu - Introducere in poezia lui Tudor Arghezi, Editura Minerva, Bucuresti, 1971, p. 208)

"Mistica divina a crestinului ortodox Arghezi, naturista si organicista, se releva in planul «transcendentului care coboara» in viata, ca intr-un receptacul al divinitatii, manifestata prin har creator si prin miracolul neintrerupt al fapturilor, de consubstantiala esenta."
(Pompiliu Constantinescu - Tudor Arghezi, Editura
Minerva, Bucuresti, 1994, p. 156)

"Arghezi e un chinuit, un torturat de nelinisti, de indoieli si de intrebari, un insingurat. La el e vorba de cunoasterea divinitatii printr-un proces intelectiv () in care era ajutat numai de mintea lui «ca tuciul». O drama de cu totul alt ordin decat alternativa bine - rau, credinta - necredinta se desfasoara in fata noastra. Firea lui plina de contraste, natura lui singulara nu puteau da decat o forma de exceptie si extravaganta acestei dezbateri launtrice."
(Alexandru George - Marele Alpha, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1970, pp. 8l-82)

"Si Arghezi, intocmai lui Eminescu, concepe iubirea ca sentiment sacru si unic, semn al inscrierii omului in ritmica universului. La amandoi, prin poezie se transfigureaza realul in directia observarii in absolut a fenomenului erotic, sub valul aparentei anecdote si al persoanei intai consuman-du-se drama spetei."
(Ilie Gutan - Tudor Arghezi. Imaginarul erotic, Editura
Minerva, Bucuresti, 1980, p. 60)

"Nicaieri n-am putea gasi o caracterizare, globala fireste, dar mai viguros exprimata, a acestei estetici decat in insusi dl Arghezi, in poezia sa Testament () Aceasta capacitate de a «transforma veninul in miere», pastran-du-i totusi «dulcea lui putere», de a transforma «mucigaiurile, bubele si noroiul» in frumuseti inedite, constituie si nota diferentiala a poetului si principiul unei estetici creatoare de noi valori literare () Putem chiar afirma ca dl Arghezi reprezinta cea mai mare capacitate de a exprima abstractia prin materie. Valoarea lui nu sta, asadar, in determinante psihologice, ci in ineditul expresiei, inedit iesit din o forta neegalata de a transforma la mari temperaturi «mucigaiurile, bubele si noroiul» in substanta poetica. Fara intentii ditirambice, putem deci afirma ca cu dl Arghezi incepe o noua estetica: estetica poeziei scoasa din detritusuri verbale."
(E. Lovinescu - Istoria literaturii romane contemporane, Editura Minerva, Bucuresti, 1973, pp. 602-604)

"In Flori de mucigai spectacolul suferintei umane tutelat, ca in alegoriile medievale, de prezenta mortii, tipologia de bolgie dantesca, reversul parodic al mantuirii prin suferinta, scurgerea torturanta a timpului, aliajul sumbru cu terifiantul si grotescul, extensiunea amanuntului in fantastic, in sfarsit, seraficul amalgamat cu trivialul vietii de puscarie se impletesc intr-o poezie fals-genuina, croita de urzeala epica si in care limbajul argotic de mahala circumscrie o stare lirica particulara."
(Mircea Muthu - Dictionar analitic de opere literare romanesti, voi. II, E-L, coordonator: Ion Pop, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2000, pp. 80-81)

"Cu un limbaj substantial innoit (ceea ce inseamna in primul rand un lexic innoit, eliberat de prejudecata criteriului «poeticitatii» in selectia lexicala, cu un univers deschis viziunilor infernale sau grotescului, dominanta poeziei argheziene ramane, totusi, metaforismul vizionar, identificat chiar cu «carnavalescul» portretisticii ()
Trei par a fi caracteristicile prin care universul arghezian e opus de obicei celui eminescian: «materialitatea» limbajului, componenta ludica a poeticii sale (cu accentul apasat asupra valorii intrinseci a cuvintelor) si interesul pentru «lumea reala», in special in aspectele ei triviale (Flori de mucigai).'
(Ioana Em. Petrescu - "Namolul tainelor", in Eminescu si mutatiile poeziei romanesti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pp. 105-l06)

"Fara sa se confunde, in totalitatea ei, cu jocul, creatia argheziana marcata, in atatea dintre momentele sale, de tensiuni dramatice si nelinisti metafizice, il propune totusi ca o componenta fundamentala a atitudinii creatoare. Ca spatiu de joc cu cuvintele, poezia angajeaza ipostaza ideala a creatorului (). La modul ideal, trudnicul mestesug al potrivirii cuvintelor se vrea joc liber, de-a lumea si cu lumea: o lume adaptata «pe statul mic al jucariei» si comportand astfel toate libertatile de manipulare si transformare din partea artizanului-jucator."
(Ion Pop - locul poeziei, Editura Cartea Romaneasca,
Bucuresti, 1985, pp. 102-l03)

"Este Arghezi un poet religios, un poet mistic? Raspuns: Arghezi a corupt in chip fericit pentru poezie tema sacrului si a creat o opera unica, in felul ei, in acest secol, introducand masiv in problematica religioasa dramele existentiale si metafizice ale individului."
(Eugen Simion - Prefata la voi. Tudor Arghezi, Opere, I, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000, p. XLIX)

"Fara disociere si ruptura, cunoasterea argheziana ar fi in impas. Fara materializarea abstractiei, disocierea nu se poate produce. De aceea, noaptea si stepa, ceata si pustiul inlocuiesc conceptul divinitatii ascunse sau al mortii ce sta la panda. Poemele credintei sau ale necredintei argheziene sunt un caz particular al poemelor noptii. Noaptea este metafora centrala, inglobanta si decisiva a universului liric arghezian."
(Ion Simut - Revizuiri, Editura Fundatiei Culturale Romane,
Bucuresti, 1995, p. 116)

"Un amestec de sublim si urat este propriu stilului poetic al lui Arghezi, in sectiunea stratului poetic central uratul fiind pragul de jos al elanului spre inaltimile sublimului, in viziunea poetica a uratului sacru.'
(Eugen Todoran - .Uratul sacru in poezia lui Tudor Arghezi", in voi. Sectiuni literare, Editura Facla, Timisoara, 1973, pp. 293-294)

"Existenta-moarte, eros-Thanatos, naturism frust si rafinata nevoie de a crea un alt univers, construit din cuvinte «potrivite», acestea sunt traseele seismelor lirice argheziene. Ele se exprima intr-un discurs abrupt, al confesiunii directe sau in structurile metaforice cele mai neasteptate, incat poetica lui Arghezi, care nu seamana in sintaxa si stilistica ei cu nici o «traditie», putea sa deruteze si sa fascineze totodata."
(Mircea Zaciu - .Tudor Arghezi", in Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dictionarul esential al scriitorilor romani, Editura Albatros, Bucuresti, 2000, p. 38) (C. B.)

Poeziile poetului Tudor Arghezi