Mi-am implintat lopata taioasa in odaie. Afara batea vintul. Afara era ploaie.
Si mi-am sapat odaia departe subt pamint. Afara batea ploaia. Afara era vint.
Am aruncat pamintul din groapa, pe fereastra. Pamintul era negru: perdeaua lui, albastra.
S-a ridicat la geamuri, pamintul pina sus. Cit lumea-i era piscul, si-n pisc plingea Isus.
Sapind s-a rupt lopata. Cel ce-o stirbise, iata-l. Cu moastele-i de piatra, fusese insus Tatal.
Si m-am intors prin timpuri, pe unde-am scoborit, Si in odaia goala din nou mi-a fost urit.
Si am voit atuncea sa sui si-n pisc sa fiu. O stea era pe ceruri. In cer era tirziu.
|