Oseminte pierdute
Iubirea noastra a murit aici.
Tu frunza cazi, tu creanga te ridici.
Atat amar de ani e de atunci!
Glicina tu, florile-ti arunci.
A mai venit de-atuncea sa va asculte,
Voi plopi adanci, cu voci si soapte multe?
Voi ati ramas intorsi tot spre apus,
Voi cresteti toti de-a pururea in sus.
N-o mai zariti, din varfuri, nicaieri?
Stiti voi ce vorba este vorba "ieri"?
La poarta , umbr-aceluiasi stejar,
Ma rog, intrand de domnul gradinar.
Fantana curge, ca si-atunci, mereu,
Tu curgi, fantana, pe trecutul meu.
Si toate sunt precum le-am cunoscut,
Ramase-asa, ca dintr-un inceput.
I-am spus ca vreau sa caut un mormant,
Pe care l-am sapat, de mult, cantand.
Si mi-a ra spuns ca nu e in gra dina lui.
E-adevarat. Nu este mormantul nimanui.
Autor: Tudor Arghezi
Poezia Oseminte pierdute de Tudor Arghezi
|
