Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Sfantul - referat (comentariu)

Poezii Cantece Inscriptii Hore Psalmi Balade Doine


Sacrul este, in imaginarul arghezian, si pur, si impur, fiind in permanenta supus unei rasturnari de sens sau cel putin unei dedublari, ce conduce la o anumita contradictie in interiorul sau. El desfasoara o actiune fasta si nefasta, indumnezeieste si demonizeaza. Harul ce corupe intreaga fire e, pentru Arghezi, deopotriva divin si demonic, lumina si intuneric, elixir si otrava. Poezia Sfantul (voi. Flori de mucigai, 1931) ilustreaza tocmai aceasta structura dialectica, aceasta manifestare antagonica a divinului.



Spatiul circumscris la inceputul textului pare decupat din panourile lui Hieronymus Bosch:

„Prin iarmaroc
Trec moastele-n roaba,
Ale lui Hialmar, duse de-o baba".
Loc al maximei decrepitudini, iarmarocul din poemul lui Tudor Arghezi devine teritoriul predilect de afirmare a unei sacralitati inversate, intr-o viziune grotesc-caricaturala. Personajul reprezentativ pentru acest univers de balci este Hialmar, „sfantul" care mediaza revelatia divinitatii.



Inca de la ivirea lui, eroul ofera privelistea jalnic-derizorie a unui estropiat, amintind de Quasimodo al lui Victor Hugo:

„De douazeci de ani intregi
E cel mai mare slut dintre betegi.
Talpile-i sunt intoarse la gura,
Genunchii-s rupti din incheietura;
Fluierile sucite si batute
S-au impietrit pe tacute".
Aspectul trupului sau face aluzie la figura perfectiunii, cercul, in dubla acceptiune: semn al desavarsirii launtrice (posibila prin intoarcerea in sine insusi, printr-o deplina interiorizarE) si imagine a divinitatii (cercul fiind figura consacrata unor astfel de reprezentarI). in ambele sensuri, aceasta forma exprima frumusetea si sfintenia proprii dumnezeirii, o perfectiune inumana, deci contrara fiintei limitate si imperfecte ce este omul. Tocmai aplicarea formei pure a sacrului pe forma impura a umanului da nastere unei informitati ca Hialmar. Harul mai degraba satani-zeaza decat sfinteste. Contactul cu el se dovedeste a fi o experienta mutilanta sau sacrificiala.

Asistam, asadar, la o hierofanie negativa. „Sfantul" din poemul arghezian ilustreaza o zeitate oprita undeva la inceputul alcatuirii sale, surprinsa intr-o faza initiala, a indefinirii:

„A ramas mic cat un pui
Chinuit in toate zgarciturile lui".
Nearticularea divina se vadeste atat sub aspectul exterior al mesagerului („Genunchii-s rupti din incheietura"), cat si la nivelul limbajului („Fiindca se nascuse surd si mut
Trebuia ceva din el facut"); aceasta inseamna ca pentru o astfel de divinitate tot ce s-ar putea institui in (si priN) cuvant se manifesta ca ratare („Auzi-I, trece. Gatlejurile sale
Taraganeaza geamatul agale.
in glasul lui de mut
Bombane Cuvantul dintru inceput
Ce se purta chioras pe ape").

Ioana Em. Petrescu vedea in poezia Sfantul o ilustrare a „realismului" arghezian, care n-ar fi altceva decat „un vizionarism al imanentei", adica „actul revelator al spiritului () de a dezvalui «samanta lui Dumnezeu» in miezul realitatii imunde".
Asa se face ca fiinta grotesca a lui Hialmar poseda, in stare latenta, cateva dintre functiile divine:

„Ca niste aripi, umerii-i s-au frant,
Si ochii lui cauta a sfant".
Magnetismul teluric zadarniceste insa orice incercare de inaltare; „sfantul" e fiinta damnata, fara acces catre sferele inalte ale transcendentei, izgonita definitiv intr-un spatiu si el blestemat, identificabil cu mediul sublunar.



Nimic expiator in suferinta lui Hialmar, dimensiunea spirituala a patimilor din crestinism e pierduta. Sensul pe care il capata acum suferinta e unul rasturnat, ironic. Dupa cum s-a observat, „in adancul acestei mute suferinte, martirizat e insa divinul, intors la amenintarea terifianta a haosului originar, a inca nearticulatului «Cuvant dintru inceput
Ce se purta chioras pe ape». Mai mult decat o sacralizare prin suferinta, «sfantul» monstruos devine o aluzie la teribila forta -divina - germinand, inca inchisa in ea («chioras»), in miezul haosului originar" (Ioana Em. PetrescU).



Alaturi de sfera idealitatii (e drept, mai slab reprezentata lexical: Sfantul, moastele, aripi, Cuvantul), se contureaza, in textul arghezian, o sfera a uratului (iarmaroc, roaba, baba, slut, betegi, zgarciturile, surd, mut, gatlejurile, bombane, chioras etC). Eugen Todoran a remarcat ca „un amestec de sublim si urat este propriu stilului poetic al lui Arghezi, in sectiunea stratului poetic central uratul fiind pragul de jos al elanului spre inaltimile sublimului, in viziunea poetica a uratului sacru".
Cu alte cuvinte, Arghezi concepe uratul ca si Bau-delaire, „ca echivalent al misterului (), locul de evadare pentru inaltarea in idealitate" (Hugo FriedricH). Putem spune ca o astfel de fuziune a imaginilor antitetice ne propune si poezia Sfantul, care se incheie, sugestiv, cu versul:

„O musca-i suge lacrima din pleoape".


Referate

Poeziile poetului






Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani