Groza
Galben ca faclia de galbena ceara
Ce-aproape-i ardea,
Pe-o scandura veche, aruncat afara,
De somnul cel vecinic Groz-acum zacea;
Iar dupa el nime, nime nu plangea!
Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare,
La el se uita.
Unii faceau cruce; altii, de mirare,
Cu mana la gura capul clatina
Si-ncet, langa dansul, isi sopteau asa:
El sa fie Groza cel vestit in tara
Si-n sange-ncruntat!
El sa fie Groza, cel ce ca o fiara,
.ara nici o grija de negrul pacat,
A stins zile multe si lege-a calcat!
Un mosneag atunce, cu o barba lunga,
La Groza mergand,
Scoase doi bani netezi din vechea sa punga,
Langa mort ii puse, mana-i sarutand,
Mai facu o cruce si zise plangand:
Oameni buni! an iarna bordeiu-mi arsese,
Si pe-un ger cumplit
Nevasta-mi cu pruncii pe camp ramasese.
N-aveam nici de hrana, nici tol de-nvelit,
Si nici o putere!... eram prapadit!
Nu asteptam alta din mila cereasca
Decat a muri,
Cand crestinul ista, Domnu-l odihneasca!
Pe-un cal alb ca iarna in deal se ivi
S-aproape de mine calul isi opri.
Nu plange, imi zise, n-ai grija, romane,
.a piept barbatesc;
Na, sa-ti cumperi haine, si casa, si paine...
Si de-atunci copiii-mi ce-l tot pomenesc,
Oameni buni! de atunce in tihna traiesc.
Si, sarutand mortul, batranul mosneag
Ofta si se duse cu-al sau vechi toiag.
Iar poporu-n zgomot striga, plin de jale:
Dumnezeu sa ierte pacatele sale!
Autor: Vasile Alecsandri
Poezia Groza de Vasile Alecsandri
|
