Legenda randunicai

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

dedicata dnei Nyka Gradisteanu
Randunica, randunea,
Ce bati la fereastra mea?
Du-te-ti pune rochita,
Ca te arde arsita,
Te sufla vantoaiele
Si te uda ploaiele.
Mergi in campul inverzit,
Ca rochita a-nflorit
Si o calca turmele
Si o pasc oitele.
(Cantec poporal)
I
Cand se nascu pe lume voioasa Randunica,
Ea nu avea faptura s-aripi de pasarica,
Fiind al cununiei rod dulce, dezmierdat,
Copila dragalasa de mare imparat.
Dar fost-a o minune frumoasa, zambitoare,
Sosita printre oameni ca zambetul de soare,
O gingasa comoara formata din senin,
Din raze, din parfumuri, din albul unui crin,
Si maica sa duioasa, privind-o, se temea
Sa nu dispara-n aer sub forma de o stea.
O zana coborata din zodia cereasca
Veni sa o descante, s-o legene, s-o creasca,
Sa-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe daruri,
S-o apere-n viata de-a zilelor amaruri.
Ea-i puse-o scaldatoare cu apa ne-nceputa,
De ploaie neatinsa, de soare nevazuta,

Si-n apa incalzita cu lemn mirositor
O trestie, un fagur s-o floare de bujor,
Menind prin soapte blande copila sa devie
Naltuta, mladioasa ca trestia verzie,
La grai ca mierea dulce, la chip fermecatoare
Si ca bujorul mandru de ochi atragatoare.
Apoi zana-i aduse o dalba de rochita,
Din raze vii tesuta, cu stele prin altita,
Si-i zise: "De-ti e gandul sa ai parte de bine,
Rochita niciodata sa n-o scoti de pe tine,
Si cat vei fi al lumii frumos, iubit odor,
Sa fugi in lumea-ntreaga de-al luncii zburator,
Caci el tinteste ochii si dorurile sale
Pe oricare fiinta cu forme virginale,
Pe dalbele copile, a dragostei comori,
Ce-s jumatate fete si jumatate flori,
Pe zanele nascute in atmosfera calda,
Ce sub vapaia lunii in lacuri lin se scalda,
Si chiar pe luna plina de o lumina moale,
Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale .

II
Copila descantata de zana ei cea buna
Crestea-ntr-o ziua numai cat alta intr-o luna,
S-a sale bratisoare, s-a sale mici picioare
Aveau, fiind in leagan, miscari de aripioare;
Iar cand iesi din cuibul in care inflorise
Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise,
Cand umbra sa vioaie, plutind sub cer senin,
Putea sa se masoare pe umbra unui crin,
Mult ii placea copilei s-alunge randunele

Ce lunecau prin aer si o chemau la ele,
S-alerge pe sub bolta batranilor arini,
Cercand sa prinda-n iarba a razelor lumini,
Sa fuga ratacita de-a lung, de-a lung pe maluri
Atrasa-n cursul apei de-a raurilor valuri,
Si-n cale-i sa s-opreasca, uimita, incantata
De dulcea armonie naturii desteptata.
Atunci pe nesimtite un glas de zburator
Ii tot fura auzul soptindu-i, plin de dor:
Atat esti de frumoasa la chip si la faptura,
Ca noptii dai lumina, si iernii dai caldura,
Si orbilor din umbra dai ochi sa te admire,
Si mortilor grai dulce sa spuie-a lor simtire.
Ah! parul tau lung, negru, ca aripa corbie,
Cu-a lui intunecime ar face nopti o mie,
Si chipul tau ce fura chiar ochii de copile
Din alba lui splendoare ar face mii de zile!
Ah! buzele-ti rotunde, cu ras inveselite,
Se par doua cirese in soare parguite,
Si mijlocu-ti de-albina sub valul tau de aur
Se leagana prin aer precum un verde laur;
Iar ochii tai, luceferi cu tainice luciri,
Rasfrang toata vapaia cerestilor iubiri
Ce ai aprins in inimi cand te-ai ivit pe lume
Tu, zana fara seaman, minune fara nume!
Copila, cu uimire, il asculta zambind...
Apoi, catand in urma-i, se departa fugind,
Lilie zburatoare, de fluturi alungata,
Care-i formau pe frunte o salba-naripata.

III
Viseaza luna-n ceruri!... sub visul cel de luna
Flori, ape, cuiburi, inimi viseaza impreuna.
Nici o miscare-n frunze, si nici o adiere
Nu tulbura in treacat a noptii dulci mistere.
Albina doarme-ascunsa in macul adormit,
Batlanul printre nuferi sta-n laba neclintit,
Si raza argintie din stele dezlipita
Cazand, sageata lunga, prin umbra tainuita,
Se duce de aprinde vapai tremuratoare
In albele siraguri de roua lucitoare.
Dar cine-acum, ca raza, in lumea noptii zboara?
Ce umbra, cu sfiala, prin arbori se strecoara
Si merge drept la malul paraului din vale?
Oprindu-se-ngrijita ades in a sa cale,
Ea vine langa apa, cu drag la ea priveste
Si, singura-n racoare, de baie se gateste.
O! dalba feerie! divina incantare!...
Rochita de pe umeri aluneca, dispare,
Si lumii se arata minunea cea mai rara,
Albind ca faptul zilei in zi de primavara!
Toti ochii de luceferi, de pasari si de flori,
Loviti ca de lumina rozatica din zori,
S-aprind de-o scanteiere ce-n inima patrunde...
Dar juna-mparateasa in apa se ascunde.
Ferice, dezmierdata de unda racoroasa,
Ea-noata cu-o miscare alene, voluptoasa,
Lasand ca sa albeasca prin valul de cristal
Frumoasa rotunzime a sanu-i virginal.
Si iarba de pe maluri se pleaca s-o priveasca,

Si trestia se-ndoaie voind ca s-o opreasca,
Si apa-n valurele de aur se-ncreteste,
Si nuferii se misca, batlanul se trezeste,
Padurea canta imnuri, si luna amoroasa
Revarsa pe copila o mantie-argintoasa.
Acum pe langa trestii ea luneca usor
Si, vrand la mal sa iasa, patrunsa de-un fior,
Pe sanul ei ud inca ea parul isi aduna,
Se oglindeste-n apa, se oglindeste-n luna,
Si umbra-i diafana cu formele-i rotunde
In lina inganare se clatina pe unde.
IV
Cocosu-n departare intona o fanfara!
Copila cu grabire din valuri iese-afara.
Ah! unde-i e rochita si unde-al ei noroc?...
Ea vede zburatorul cu ochii mari de foc
Ce vine s-o cuprinde cu bratele-ntr-o clipa;
Dar grabnic se aude un freamat de aripa,
Si dalba-mparateasa, din brate-i disparand,
Se schimba-n randunica si fuge-n cer zburand!
Atunci s-a ei rochita, naltandu-se in vant,
Topitu-s-a in ploaie de raze pe pamant,
Si pan-in faptul zilei crescut-au flori din ele,
Odoare-a primaverii: Rochiti-de-randunele!...