ARTA TÂRZIE
Nu ma cunoaste moartea. Cobor mai trist din munte,
Spre marea premenita cu vaste amaraciuni.
Amurgul zace putred, mahnirile-s carunte,
Vreau tanara durere cu proaspete minuni.
Imi pipai amintirea, doar marmura si oase,
De-as mai avea vedenii, iubita din trecut
Cu avutii de plete si stinse maini frumoase
S-o culc intreimagini si somnul sa-i sarut.
Ma in cordez pe noaptea puternic-a vointii,
Chemarea stralumeasca zavoarele-a deschis
O vad, pe fruntea-i alba acropola a mintii,
Pastreaza trainicia ruinii unui vis.
O, inima plesneasca in copciile humii,
Plecat intreg de-acuma pe-al vremilor nisip,
Domol plimb clarul deget al gandului i-al lumii,
Din linii adorate ii plasmuiesc un chip.
Autor: Vasile Voiculescu Poezia ARTA TÂRZIE de Vasile Voiculescu
|