ÎNTRE ALBE REPTILE
Un san nu e Nirvana si-un pantec nu-i abisul.
Culcat iar intre albe reptile uit, nu pier,
Atata cat durerea s-o marita cu visul
Si pura, deznadejdea s-o rezema de er.
Cununa carnii tale imi lumieaza scrisul,
Tristeti de inger peste pacatul mut in zori.
Adevarata moarte nu-si tulbura ucisul,
Strivind neprihanirea sub hoarda de fiori.
Sicriul tau molatec arareori ma-ncape,
Potopul voluptatii ma poarta peste ape,
Strafundul imi nazare mereu necunoscut.
Ce limpede pieirea facuta desteptare!
Sa ma-ntretai cu focul tasnit fara amnare,
De totdeauna vesnic, oricat de reinceput.
Autor: Vasile Voiculescu Poezia ÎNTRE ALBE REPTILE de Vasile Voiculescu
|