In gradina Ghetsemani - comentariu Vasile Voiculescu

Publicat in 1921 in volumul Parga, poemul in gradina Chetsemani este unul in care se afirma pe deplin originalitatea liricii lui Vasile Voiculescu si, totodata, este, alaturi de Psalmii arghezieni, unul dintre poemele de cea mai mare forta dramatica din lirica romaneasca de tematica religioasa.



Scena rugaciunii lui Iisus din gradina Ghetsi-mani, de pe Muntele Maslinilor, prezentata in Sfanta Evanghelie dupa Luca, este rescrisa de Vasile Voiculescu intr-o versiune ce, desi pastreaza cadrul biblic, are toate datele unei sensibilitati moderne. De o „credinciosie" structurala, autentica, marturisita in paginile confesive (Ganduri albe, volum publicat postum, in 1986), Vasile Voiculescu aduce, in poemele sale de inspiratie religioasa, o nota dramatica, profund originala, in infatisarea luptei dintre materialitate, ca dat al conditiei umane, si spiritul de esenta divina.



In aceasta lumina, a luptei „cu soarta", cu limitele conditiei umane, este rescrisa si biblica scena a gradinii Ghetsimani, unde se pune accentul pe latura umana a lui Iisus care, omeneste cutremurat in fata jertfei, a sacrificiului, se lupta „cu soarta", si mai ales cu sine insusi, cu acea parte umana a fapturii sale ce ezita in fata asumarii sacrificiului si, totodata, incearca sa-si depaseasca limitele tinzand spre divin prin mantuire:

„Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul
Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna.
Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna".
Continua lupta cu sine, „impotrivirea" naturii umane a lui Iisus in fata cumplitei revelatii a sacrificiului este sugerata prin adverbul „intruna", precum si de forma de imperfect a verbului, care arata o actiune neincheiata.



Gradina, topos al ispitirii, este aici o gradina devastata, unde nelinistea existentiala a lui lisus-omul este reluata, ca un sumbru ecou, de „freamatul" cel „fara tihna" al maslinilor.



Daca textul biblic vorbeste despre o proba initiatica, a veghei, careia ii sunt supusi Iisus si ucenicii sai (acestia din urma adormind, cazand prada ispiteI), poezia lui Vasile Voiculescu infatiseaza doar „lacrimile de sange" ale Mantuitorului in clipa revelatiei adevaratului sau destin. Acesta este reprezentat simbolic de „grozava cupa", tinuta de o „mana nendurata" ce coboara din tarii, iar in „veninul groaznic", al pacatelor omenesti, aflat in teribilul potir, se poate talmaci o alta imagine a crucii.



„Batandu-se cu moartea", de fapt cu spaima omeneasca in fata mortii, Iisus uita de viata, de promisiunile vietii vesnice, „falcile-nclestandu-si, cu ultima putere", continua sa respinga infricosatoarea cupa, desi „simtea ca e dulceata" sub „veninul groaznic" din „apa verzuie" a pacatelor omenirii, ce se cereau mantuite prin sacrificiu.

Un aspect de modernitate al poemului sta in finalul sau deschis. Pacea divina inca nu coboara asupra lui Iisus, acesta n-a devenit inca Mantuitorul, iar gradina Ghetsemani nu si-a regasit linistea de gradina edenica. „inclestarea", „lupta", intreaga drama a conditiei umane in incercarea de a-si depasi propriile limite, o drama ce nu inceteaza niciodata, constituie subiectul acestui poem.



Strigatul lui lisus-omul care, in clipele crucificarii, ale mortii fapturii sale pamantene, i se va adresa lui Dumnezeu-Tatal cu acel sfasietor „Doamne Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit!" este concentrat in versurile de forta ale lui Vasile Voiculescu. (R. I.)

Poeziile poetului Vasile Voiculescu