Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Proba

Vezi toate poeziile poetului
Miercuri 6 mai 1958, Bucuresti.






Bataliile pentru cucerirea de mosii, cit mai multe si mai intinse, si-au avut si ele vitejii lor. Unul dintre acestia era, in judetul nostru, un grec, ii incurc numele: ceva cu opulos in coada.
Se asezase aici tinar de tot. Harnic si neobosit, chivernisit, foc de destept si grozav de indraznet, treptat-treptat, din arendasie in ohavnicie, ajunsese sa stapineasca, in buna lege, peste o suta de mii de pogoane in inima Olteniei, pamint moale, negru si rodnic ca icra. Basca de atit namet de ogoare, mosiei ii atirna la git o imensa salba de balti si girle ticsite de pesti, si peste grumazi o incolacea o Iata cordea de paduri de salcim, care stavileau navala dunelor din latura Dunarii. Afara de asta, umerii ii erau impodobiti cu altite de vii din vechea vita autohtona, sadite pe nisipistele albiilor secate, cumparate cu sate cu tot. Mijlocul i-l incingea un briu de suhaturi cu sumedenie de vite grase. O adevarata blagoslovenie a lui Dumnezeu. Lumea nu se speria si nimeni nu se supara. Dimpotriva: privitori ca la o palpitanta intrecere, toti il aplaudau, ii pretuiau indraznelile, ii consfinteau izbinzile si-i laudau eroismele, asteptind sa-si fringa gitul. Dar grecul stia ce face. Lacomia lui era loiala. Nu jecmanea, nu mintea, nu insela: da lovituri cinstite. Adversarii, alti latifundiari din miinile carora smulgea mosiile, recunosteau ca le lua pe buna dreptate de atunci; imprumuturi neplatite, polite protestate, mezaturi, falimente, mostenitori nevolnici si cite alte imprejurari prielnice pentru un vajnic luptator in razboiul averilor; niciodata cistigate la carti.
in iuresul atitor glorioase agonisiri, nici el, nici lumea nu bagase de seama ca atinsese saptezeci de ani. Ramasese pentru sine si pentru ceilalti acelasi ca odinioara: inalt si uscativ, dar vin-jos, cap frumos, cu par negru unduios, frunte inalta deasupra ochilor de un negru adinc, nas ambitios, mustata matasoasa sub care zimbea gura subtire si ridea dantura intacta; iar intreg chipul incheiat de potcoava puternicei barbii
N-avusese timp, nici gind sa se insoare. Sedea mai mult la tara, intr-un conac cit un castel, de unde isi cirmuia imparatia: la inceput, pe jos ori calare, cu logofetii dupa el; apoi, din docar; mai tirziu, din gabrioleta vopsita galben, si in urma, din trasura cu arcuri mladii de Viena. Gospodaria i-o ducea cite o tiitoare. Cind nevasta frumusica a unui logofat, pe care o inlocuia curind cu alta, cind o slujnica mai scuturata, aleasa pe sprinceana, schimbata Ia rindu-i cu o chelerita nurlie ori o jupineasa luata cu o noua halca de mosie.


intr-un rind oplosise o cintareata scoasa dintr-un santan. Asta a izbutit sa se cramponeze mai mult: aproape doi ani. A scapat anevoie de ea, multumita unui prieten, un avocat saracut, care pentru citeva mii de lei s-a legat s-o scoata din minti si sa fuga cu ea unde a dus mutul iapa.
De atunci s-a intors si s-a pastrat numai la catul de jos: jupinese, fete in casa, slugute, cama-rasite; cel mult cite o lingereasa de la tirg, care in doua-trei luni sa-i innoiasca si sa-i chiverniseasca rufaria.
Multa vreme, adica in toiul virtejului pentru cistigarea paminturilor, se ducea rar la oras, unde avea o casa mare. Se abatea mai ales pentru procese, acte de cumparari Ia tribunal, intruniri politice ori alegeri.

Atunci isi deschidea casa, poftea lume si da citeva marete ospete pentru autoritati, prefect, primar, inalti magistrati, parlamentari si alti mari dregatori, toti prieteni indatorati, invristati cu mosieri si advocati cheflii.
La masa slujea jupineasa, adusa inadins de la tara. Lumea se multumea cu el si asa; nimeni nu i-o lua in nume de rau sau sa se simta jignit. Toti se indesau sa aiba de-a face cu el, il imbratisau, intindeau de el si-l onorau. Ce insemna acolo o mica, nezarita umbra, o tiitoare la un atit de marc erou: peste o suta de mii de pogoane ohavnice.
Pe urma, desi nu ajunsese la satiu, dar isi imputinase el insusi, prin atitea cumparaturi, prilejurile de adaos la paminturi, se muta pentru citva timp la oras, mai ales iarna, cind se abateau trupe de teatru sau vreun circ. Asta nu atit de dragul artei, cit ca sa-si aleaga o actrita pe care o tocmea cu sezonul: o inchidea la mosie, unde o tinea pina primavara, cind incepeau muncile, si-i da drumul, ca sa-si ia alta prospatura iarna urmatoare. Cu actritele n-avea incurcaturi: pasari calatoare, le (acea aripi de bancnote, si ele zburau bucuroase la Bucurestii luminii si luxului, satule de anosteala conacului si noroaiele satului salbatic.
Orasul era ineintat de aceste ispravi barbatesti si nu mai tacea.
-Ai vazut, al dracului grec? nu imbatrineste deloc!
- Brava lui! Asa trebuie sa traiesti. Nu ca noi, sub papucul nevestelor
- Dar bine se mai tine opulos!
- Cum sa nu se tie: mincarc buna, aer curat la tara, miscare, trai regulat, plimbari, vinatori, petreceri (cam asa isi inchipuiau ci viata harnicului mosier, hartuit de griji si treburi din zori pina-n noapte).
-Asta e a cincisprezecea ii tineau unii socoteala. Daca le-ar fi pastrat pe toate, avea acum un harem.
- Tare e, domle! La virsta Iui Are peste saptezeci de ani, si tot nu se mai potoleste.
- Ce vrei! Barza e alba, dar ciocul, tot rosu Si alte laude mai groase, mai pe sleau.
Si opulos se tinea mereu trainic, verde si voinic, batrin numai in actul de nastere, pe care nu-l mai pastra, incolo intru nimic obosit. Sculat din zori, necontenit pe jos, calare, in trasura, dind porunci, cumparind, vinzind, cind la mosie, cind la oras, schimbind tiitoarele Pina ce i s-a infundat.
Chiar in mijlocul domeniilor lui, ramasese ca prin minune mosioara unui boier scapatat, o enclava - cum ii spunea ci - care cu nici un chip nu se indupleca sa i-o vinda. Desi prieten cu conu Mihai, caruia de zeci de ani ii facea regulat curte, opulos nu izbutise nici cu bani, nici cu schimb sa-l clinteasca din cuibul lui.
- Coane Mihaita Hai sa ne invoim. Am o pereche de case la Bucuresti, un adevarat palat, cu un parc cit Cismigiul. Ti le dau; si pe deasupra inca cincizeci de mii de lei.
Boierul, cam surd, drept raspuns ii lua mina intinsa spre invoiala, i-o scutura a plecare si-i spunea cu glas infundat: „Le revedere, la revedere", ploconindu-se ceremonios.
Asa de sute de ori, opulos ii mincase dulceata si-i bause apa rece, ba la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, ba Ia Paste, la Craciun, la semanat, la secerat, la treieris, la ogorit. Caci opulos, strabatindu-si de la un capat Ia altul domeniul, se abatea si pe la boierul, a carui mosioara ii sta in drum. Asta il intimpina de fiecare data cu acelasi suris incapatinat, il poftea iar in foisor, unde, daca era vara, Angelica, fetita conului Mihai, urmata de servitoarea cu tava, il ospata cu traditionala dulceata de caise si cafeaua cu caimac.
La inceputul inceputului, fetita, orfana, avea numai vreo cinci ani. Grecul, inalt, aproape n-o vedea jos, la piciorul lui. Apoi la rind, an de an, fetita crescuse, fusese trimisa la Bucuresti la pension, ajunsese acum domnisoara si-l primea in fiecare vara, cind venea in vacanta, urmata de aceeasi servitoare cu aceeasi tava. Mosafirul o privise si n-o vazuse nici cum se inalta, nici cum i se lungeau rochiile, nici cum i se rotunjeau sinii. Din scaunul inalt el ochea numai mosioara rotunjita de jur imprejurul conacului cu acareturi.

Pina ce, intr-un miez de iulie, conu Mihai cazu pe neasteptate, trasnit de dambla, chiar in aria de treierat. Cel dintii a alergat opulos. A gasit o harababura in care se zbatea biata Angelica, deznadajduita, in miinilc slugilor, logofetilor, camatarilor. El a intervenit cu energie, a luat in miini si a continuat muncile, a savirsit cu pompa inmormintarea, a dat ragaz fetii sa-si vie in fire, a mingiiat-o, a intarit-o si a deschis succesiunea. Nu mai erau alti mostenitori. Mosia, gaunosita de datorii ca o masea stricata. Au sarit creditorii ca niste lupi. Angelica s-a speriat, a plins si s-a dat in miinile mintuitoare ale lui opulos. Asta, cinstit, a chemat magistratul, care sa statorniceasca mostenirea, si pe urma s-a pus s-o descurce. A stavilit intii haita celor cu polite si inscrisuri. A verificat impreuna cu Angela titlurile lor. A preintimpinat sechestrele pe recolta, vite si acareturi, a tinut piept bancilor lacome. Totul cu inima si dcsavirsit devotament. Nu s-a putut face altfel: datoriile nu se puteau nici pe departe acoperi si mosioara a fost scoasa la licitatie. Aici opulos era la largul lui. A jucat in zabale si a lasat in urma cu citcva lungimi pe toti alergatorii in cursa licitatiei si a cumparat ci mosia, cu domnisoara Angela pe deasupra.
Caci ce era sa faca fata? Unde sa se duca? A ramas in conac, si inca fara nici un sprijin, afara de opulos, pe carc-l cunostea din copilarie si al carui suflet nobil si brat tare le simtise indeajuns.
opulos ce putea sa faca? S-o dea afara pe drumuri? S-o opreasca tiitoarc? Si, loial, s-a insurat cu ea.
Pin-aici lumea nu numai ca-l admitea asa, burlac, cu nenumarate tiitoare, dar il admira si-l cinstea. Dar de aci incolo, o data insurat, toti au refecat buzele a nemultumire, a dezaprobare, chiar a batjocura. Lumea i-a retras dintr-o data tot creditul de virilitate cu care-l onorase pina acum. Nu l-a mai vazut ca este tot asa de drept, inalt si chipes, neschimbat de verde si plin de barbatie, ca si pina la insuratoare: l-a socotit mai rau decit muscalul scapet care venea cu tablaua plina de turta dulce in bilciurile tirgului.

Si birfelile s-au pornit.
— Auzi dumneata indrazneala, ghiujul!
- Om trecut de saptezeci de ani, nu-i e rusine sa batjocoreasca o fetisoara!
— Ei, ce vreti, si-a batut o vreme si el mendrele. I s-a facut acum de coarne bouresti
- Putea sa-i fie tata, sa-i dea mosioara zestre si s-o marite c-un tinar de seama ei. Si alte multe ocari, cum se spun la asemenea ocazii.
Dar pofta de mincare vine mincind, si dragostea culcindu-te in acelasi pat cu nevasta. Grecii, ea toti orientalii, sint toti admirabili. Si curind recunostinta Angelichii s-a prefacut in iubire. opulos si-a vazut inainte de treburi; nu s-a implinit anul, si cocoana i-a nascut o fetita.

Larma mare in oras si in satele de pe mosii, indignari, birfeli, spume la gura. Mai ales femeile.
- Nu-ti spuneam eu! E facuta cu logofatul. Are ochi albastri ca ai aluia. (Ochi albastri avea si Angelica, dar clevetitorii nu voiau sa-i vada).
Toate astea au biziit si pe la urechile lui opulos, l-au necajit, au amarit-o si pe nevasta-sa. Si intr-un tirziu s-au destramat. S-a ales numai logofatul cu darea afara, asa napristan.
Grecul se muta, pentru distractia sotiei si ingrijirea fetitei, la oras. in intelegere cu nevasta-sa, deschise casa si incepu sa faca primiri fastuoase. in fiecare saptamina floarea tirguiui in frunte cu magistratura umpleau saloanele. isi 'inchipuiau ca, dezvaluindu-si astfel viata, necontenit, sub ochii scrutatori ai tirguiui, se pun la adapost de orice soi de banuieli, scuzabile oarecum cit au stat razniti acolo la tara.
Si grecul isi vazu mai departe de treburi: peste mai putin de un an si jumatate, cind inca nu intarcase pe mica Fulgulita, nevasta ii mai nascu o fetita. I-a pus nume grecesc sadea: Lambra, Lambrita. inversunarea lumii fierse in clocot:
- A adus-o tocmai unde trebuie, spuneau despre coana Angelica, in oras, la tamazlicul de barbati.
- El era orb? nu vedea cum roiau in jurul ei, ca mustele, barbatii? mai ales inginerul-sef?
- Ce inginer-sef? A facut-o cu procurorul: are ochii negri, leit asta! (Ochi negri avea si opulos.)
Si n-a mai fost biziit, ci zvon mare, toaca pe la urechi, clopot de alarma, tot ce vreti.
opulos si nevasta-sa au suferit, au scrisnit, dar au tacut: oameni cuviinciosi. Si iarasi totul a trecut ca o grindina, fara sa faca multa paguba Din ea s-a ales doar procurorul cu inaintarea la Bucuresti, dar in adevarul adevarat, cu mutarea, grecul, mare elector, deputat de colegiul in-tii, a pus doar o vorba acolo sus, si magistratul a zburat la mai mare.
in timpul asta, la staruintele prefectului, a fost adus in oras un regiment de cavalerie: sa mai dea interes, viata si miscare economica urbei. Ulitele au fost rasadite cu tunici rosii, epoleti de aur, pampoane mindre cu bujori. Sabiile zdranganeau pe caldarim ca niste vatraie razboinice, pinteni agresivi agatau rochiile si inimile iesite la plimbare. Gradina publica, plina de furioasele accese muzicale ale fanfarei
Baluri, adultere, divorturi, casatorii, incercari de sinucideri, parasiri de domiciliu.
in acest virtej, sotia lui opulos a mai nascut o fetita, a treia. Grecul iar nu s-a invoit cu nume vulgare, Ioana, Marie, a botezat-o Diana. Diana, ca pe zeita stramosilor sai.
A izbucnit de data asta un lung muget al moralei publice ofensate
-Auzi, draga Si orbul nu vede!
- Ce sa vaza, ma ser Ispaseste pe unde a pacatuit!
- Nu mai merge! Ar trebui sa nu-i mai calcam pragul.
- Unde poti opri pe lihnitii astia de la mincarile si bauturile grecului?
- Pe asta cu cine a facut-o?
- Ce, nu stii?! Cu locotenentul care trecea in fiecare dimineata pe la poarta ei si inapoi. Are ochii caprui ca el.
Adevarul e ca nimeni nu stia cum sint ochii ofiterului. Ai fetitei aveau insa o culoare nedeslusita: nu se alesese cum au sa fie.

Locotenentul trecea in fiecare zi la cazarma al carei drum era pe acolo. Si mergea totdeauna cu ordonanta dupa el.
Huietul a umplut orasul, satele si a tulburat rau sufletele lui opulos si al cucoanei Angelica. Si-au inchis casa, n-au mai primit pe nimeni.
Femeia n-a mai iesit nicaieri. S-a inmormintat acolo, intre fetite. El, catranit, s-a zbatut, a intors capitala pe dos si a izbutit sa mute regimentul de cavalerie tocmai la mama dracului. Asta a intarit si mai mult birfelile.
- Face tocmai ca ovreiul cu canapeaua ziceau unii.
- Daca n-ar fi vinovata, ce i-ar pasa, spuneau altele, ar tine fruntea sus!
Si multa vreme zvonul a plutit in vazduh, inecacios, ca praful ridicat de roatele unei carute in goana. Apoi s-a lasat incet jos, cernut peste familia opulos.
Ce s-a gindit saracul om: ca sa mintuiasca nevasta de prigoana, a scos-o din ochii lumii. A dus-o vara intii la mare, apoi in sezon a asezat-o la bai, unde a dat si el o raita. Toamna a urcat-o sus la Sinaia, bineinteles, tot timpul si pretutindeni insotita de cele trei fetite si dadace. Dupa ce a sfirsit cu treburile cimpului, a scos pasaport si au trecut cu totii la Brasov, de unde s-au intors abia la Craciun.
Mai bine de cinci luni au scapat de coltii fiarelor.
N-a trecut mult dupa intoarcere, si coana Angelica a cunoscut ca iar este insarcinata. Si in al saptelea an de maritis a nascut lui opulos cea de a patra fetita; a botezat-o tot cu nume grecesc: Afrodita.
A fost un urlet ca de iad: spume, bale, turbare, comploturi. Mai ales ca nimeni nu mai era primit in casa zavorita.
- Pe asta cu cine naiba o mai fi plodit-o, Doamne?
- Hei! Citi crai si filfizoni fluiera-vint s-or fi perindat! Ca numai de-alde astia umplu baile. Oamenii cumsecade se cauta acasa, cu bai de foi de nuc si ficat de pucioasa.
-Te-ai gindit bine Sigur, cu vreun mutunache de
- Ce mutunache, draga! Moasa spune ca e cirna si cu parul galben si tipa gros. -Aoleu, sa stii ca s-a dus dupa ea acolo! De aia a lipsit asta-toamna, zicea ca in concediu.
- Cine, draga?
- Cum cine? Nu stiti? Popa ala tinar de la catedrala Cum ii zice ala cira si blond, cu glasul gros
- Popa Androne? care cind cinta, parca muge un taur, de cutremura peretii?
- Da, ala numai pe el il primea cu botezul la zi-ntii, il chema sa le crestineze copiii, sa le faca sfestanii. EI o spovedea si o impartasea murea dupa el.
- Popa, popa, dar un vlajgan sa nu-i ajunga trei muieri deodata! Si preoteasa, o sfrijita la care nu se uita
opulos se simtea imbalosat de sus pina jos. Descurajat, a lasat pe popa in pace si s-a inteles cu nevasta sa nu mai faca copii. Mai cu seama ca ieseau numai fete, iar mijloacele de fereala ajunsese neprimejdioase in miinile doctorilor.
Au indurat apoi cu rabdare avalansa de necuviinte si ocari.

Lumea insa nu se mai potolea. Ochii tirgului, plini de pieze-rele, se tineau crucis dupa ei cind ieseau cu trasura sa-si mai aeriseasca nevasta si copii. Doar ca nu-i bateau cu pietre. Rautatea de afara incepea sa patrunda inlauntrul grecului Se descumpanea. Se simtea descarcat de puteri ca o butelie de Leyda pe care o descarci de electricitate atingind-o cu degetul. Si aici nu erau degete, ci miini murdare, guri spurcate. Toate ii mergeau anapoda: seceta ii pirjolea ogoarele, grindina ii batea viile, jitnitele ii ardeau, ii mureau vitele Mai mult: simtindu-i slabiciunea launtrica, ce se vadea in toata infatisarea si faptele stapinului, satele de clacasi de pe mosii se razvrateau, logofetii ii zimbeau cu dezgust, slugile ii priveau cu ochi nesupusi, parca sa-l sileasca sa si-i plece pe ai lui.
in sfirsit, dezatru. Nu mai era de asteptat. Cind fetita cea mai mica, Afrodita, a implinit opt luni, s-a hotarit. S-a inteles in taina cu domnul Sotir, stapinul celei mai mari (de altfel unicei) cofetarii de pe ulita mare, chiar in buricul tirgului, sa-i inchirieze pentru o jumatate de zi vitrina de la strada, lunga si lata cit o camaruta, unde se rasfatau prajiturile garnisite cu muste. Chiar din seara de noua mai storurile, ca niste pleoape urduroase, se lasara peste geamurile inalte.
- Sotir isi pregateste geamlicul pentru miine, zicea lumea. innoieste prajiturile care se clocesc de vreo doua saptamini. O fi vazut si el ca au facut viermi.
Si tirgul astepta curios schimbarea.
A doua zi, zece mai. Dis-din-zori, primavara patrunsese din sesul invoit, cu echipa ei de mesteri decoratori, in tirgul uscat si ponosit; napadi curtile cu flori de tei si salcim, umplu maidanele cu balarii festive, tivi cu iarba zbucnita prin caldarim ulitele necalcate de trasuri. Si pavoaza cu splendorile ei meschinaria orasului gatit cu cinci steaguri tridecoloratc, „unul la primarie, altul la prefectura".
Dar ce mai insemnau astea, cind din cer peste tot tirgul soarele isi desfasura imensa lui flamura de lumina si azur!
Si parada incepu: navala pe strazi, defilarea scolarilor, a notabilitatilor, a pompierilor, a delegatilor din sate, cu tarani purtind panglici tricolore la caciuli, lume suvoi pe ulita principala.
Si deodata, in toiul entuziasmului patriotic, incet-incet, ca perdeaua unui altar, draperia vitrinei de la cofetaria lui Sotir din buricul tirgului se dete in laturi, si inauntru, la geamul proaspat spalat - ca la o panorama - se ivira pe fotolii opulos la mijloc, flancat de o parte si alta de cite doua fetite, in total cinci persoane.
Madam opulos fusese lasata acasa
Stupoare guri cascate. Zvon latit ca rotocoalele undelor stirnite de un bolovan zvirlit intr-un helestcu.
Lumea a lasat parada, defilare. Scolarii au spart coloana, pompierii au rupt rindurile, popore-nii au parasit Te-Deum-u, toti s-au inghesuit, s-au strivit, s-au batut ca sa vada Ce? Pe domnul opulos inconjurat de cele patru fetite ale sale, Fulgulita, Diana, Lambrita si mititica Afrodita, binecunoscute tuturor, rasfatindu-se in cinci fotolii, imbracati in cele mai scumpe haine si rochite de sarbatoare Si, cind s-au uitat mai bine, citesicinci cu piciorul drept descaltat, gol-golut.
Dintii nu s-a priceput. Au crezut ca opulos innebunise.

La ce alt te puteai gindi? Vechi sifilitic, impotent, destrabalat, dedat la vitii ascunse Era de asteptat asa ceva.
Dar omul din vitrina gesticula necontenit si striga, aratind mereu la degetele piciorului sau gol. pe care Ic misca si le resfira intruna, ca si la cele ale fetitelor, care faceau asijderi. Si, cu glas mare, tatal se pleca, isi lua si-si numara degetele, fara hodina, fara ragaz, pentru fiecare grup de privitori: unul, doi, trei, patru, cinci, sase. Avea sase la dreptul. Apoi pe ale fetitelor, unul, doi, trei, patru, cinci, sase Drace! Tot cite sase aveau si copiii; si tot la laba piciorului drept, innumarate cu glas urlat, in vazul si auzul intregului tirg si judet, adunate acolo de zece mai, transformat in serbarea triumfului picioarelor familiei opulus. Si lumea nu se mai satura sa le priveasca. Gurile rele si cascate a paguba amutisera.
Ca sa ajunga pina la vitrina si sa poata privi primarul, prefectul si notabilitatile, a trebuit sa intervina politia sa evacueze o portiune de ulita. Pe urma iar inghesuiala ca la comedie, cu striviri, batai si lesinuri, pina ce s-a amestecat din nou politia sa puie ordine, sa sileasca multimea sa circule in sens unic, asa ca sa se perinde toti ca prin fata tribunei regale si sa se patrunda de proba paternitatii lui ..opulos, care, neobosit, o infatisa pe rind tuturor. Intre timp, Afrodita udase scutecele de citeva ori, plinsesc, dadaca, din cofetarie, urcase s-o schimbe, o potolise cu biberonul si ramasese in vitrina sa-i desfaca ca, sa arate si sa-i numere degetutele cit sase viermisori roz.
Nici intr-un an intreg domnul Sotir n-a facut atita alis-veris cit in dimineata acelui de pomina zece mai. Lumea i-a luat cu asalt cofetaria, i-a fituit prajiturile, inghesuindu-se sa vaza macar din spate reprezentatia.
Multimea, nesatula de spectacol, urma sa stationeze, blocind ulita, si nu s-ar fi clintit pina noaptea.
Dar opulos a dat porunca si storurile s-au lasat peste vitrina.
A fost din nou nevoie de politie ca sa-i faca loc sa iasa prin gloata entuziasmata, purtindu-l in triumf, impreuna cu fetitele, pina acasa. Adevarata defilare de zece mai a fost apoi acolo, prin fata casei lui.
opulos a trebuit sa iasa cu sotia si odraslele in balcon.
Altfel, s-ar fi putut intimpla. Doamne fereste, razmerita Te pui cu poporul?




Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Proba pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Politica de confidentialitate





Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani