Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele
 
 
Poetul zilei
Ion Milos
(1850 - 1889)

241 Poezii

Poezia de azi

Istoria naturala
de Marius Robescu
Oamenii fac salturi de tipar in cosmos
in timp ce
frigul cosmic coboara tot mai des pe pamant

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata




Sarpele Aliodor

Vezi toate poeziile poetului
1947, martie 7, Bucuresti.



Anul, grozav de econom in ploi, se sfirsise si mai zgircit in zapezi. Era iarna plina, dar numai cu inghet. Vremuise la inceput un pospai de zapada, pe care vintul o macinase, zvirlind-o de colo-colo. Si oamenii se indreptau ingrijorati catre un Craciun negru si uscat, semn rau pentru samanaturi, ca si dinspre partea sanatatii.
Cei mai necajiti erau copiii. in loc sa zburde cu sania pe dardausuri, ei trebuiau sa care acasa, cu spinarea, crosnii de crengi si vreascuri. Noroc ca in privinta lemnelor satul era linistit. Nu avea nevoie sa porneasca la paduri indepartate. Se incalzea aproape numai cu uscaturile ce-i dau petecutele de cring, ramase codevalmasie din falnicul codru sub care odinioara se cuibarise cel dintii stramos.
Copiii gospodarilor foloseau prilejul ca uscaturile nu erau troienite de zapezi si se intreceau sa aduca acasa sarcini intregi, pe care le trinteau linga vetrele duduind incinse. Cind nu mai incapeau acolo le ingramadeau, la indemina, prin tindele intunecoase.
intr-o zi, copilasul cel mai mic al lui Pades sta la vatra si se juca zvirlind in foc gateje, ca sa le priveasca cum tiuie si se zvircolesc, vii ca niste serpisori luminosi. Umblind astfel cu mina prin vreascuri sa le aleaga, dete de o ramura mai moale si mai carnoasa, pe care incerca zadarnic sa o rupa: vreascul, negru si alunecos, se mladia sub minutele lui in toate partile. Tocmai se pregatea sa-l arunce in jar asa intreg, cind intrara pe usa cei doi frati ai lui mai marisori. Copilul Ie arata creanga ciudata, pe care numaidecit cel mare i-o smulse.
- E o curea, striga el bucuros, ia sa vedeti cum ma incing eu cu ea!
Si-si incolaci briul subtirel, peste camasa, cu mladita ce se supunea ascultatoare ca o cordea, plimbindu-se asa, mindru, prin odaie. Mijlociul ceru sa incerce si el curelusa, ca si el carase crengile, unde fusese gasita. Nu putea sa se faca numai unul singur stapin pe ea. Fratele mai mare se impotrivi cu hotarire sa i-o imprumute. Celalalt puse mina sa i-o smulga. De unde harta si incaierare. Cel mic, napastuit, se porni sa piinga si sa strige ca daca e pe buna dreptate, cureaua e a lui, ca el a gasit-o intii.
In toiul gilcevei, cind citesitrei trageau de cureaua buclucasa, se ivi sora mai mare sarind sa-i impace. Si, cu autoritatea palmei ridicate, lua vreascul din miinile celui mai artagos. Dar numaidecit il azvirli, inspaimintata, tipind ca luata de iele:
- E sarpe Sarpele! Nu va atingeti!
Cei doi copii mai marisori se detera citiva pasi indarat si incremenira. Mezinul, nestiutor, prinse prilejul si-si lua odorul inapoi, virindu-l repede in sin. Nimeni nu mai indraznea acum sa se apropie de el. Era tabu.
La tipetele inversunate ale fetei, alerga speriata mama, crezind ca s-a aprins casa. La inceput nu pricepu nimic. Vorbele se imbulzeau si se incilceau involburate la gurile baietilor, inca fier-bintati de sfada. Fata, ingalbenita si ametita de spaima, tremura toata si se freca de zor cu scuipat pe degetele cu care apucase jigadina, tara sa poata desclesta gura. Numai Prislea sta linistit, cu mina in sin srrinsa pe pretuita curelusa.

- Mama, sarpele, sarpele! tipara in sfirsit cei trei.
- Ce sarpe? Unde? intreba femeia.
- In sin la Ionica aratara ei infiorati.
- Spune, ce e, Marioara? Nu te mai face! porunci mama.
Fata se dezmetici si spuse intimplarea. Cum printre vreascuri copiii adusesera din cring un sarpe degerat, pe care il tinea ascuns in sin Ionica. Mama nu credea.
- Cum un sarpe? Ca am auzit cearta
Totusi, tematoare, porunci copilului sa scoata si sa arate ce a pitit in sin.
Ionica nu vru. Maica-sa cerca sa-l sperie. Dar mina lui mingiia cu placere prada jinduita de frati. O simtea cum la caldura trupului sau dulce ca o zi de aprilie curelusa se dezmortea incet.
Femeia nu stia ce sa faca. Nu cuteza sa apuce pe copil si sa-l caute in sin cu sila. Se temea de misterioasa jivina ascunsa acolo. Asa ca nimeni nu mai indraznea sa se apropie si sa brutalizeze copilul, care acum se afla sub protectia sarpelui. Ea trebui sa iasa si sa cheme barbatul.
Gospodarul se hotari cu greu sa-si lase treburile pentru o cearta a copiilor. Numai la strigatele nefiresti ale nevestei si fetei se indura sa zvirle toporul si intra cu ele odata.
Asculta si el intimplarea si nu crezu.
- Vi se nazare voua, fricoaselor. Ia sa vedem. Ionica, ce ai tu acolo? Dar Ionica nu se indupleca nici la cererea tatalui.
- A! Nu te supui? Stai tu, ca-ti arat eu si vru sa-l prinda, ca sa-l caute.
Dar copilul zvicni in fundul sub-patului, unde se ghemui cu nepretuita comoara la el, in cuibarul pisicilor. Nici amenintarile, nici rugamintile nu l-au induplecat sa iasa.
-Am sa te las acolo nemincat, il procitea maica-sa. Sa-ti dea mitile sa sugi!
Parintii, dupa oarecari opinteli zadarnice sa-l scoata, se linistira. Copilului nu i s-a intimplat nici un rau. Ceilalti frati, pizmasi, il iscodeau, pleeindu-se la inceput tematori, apoi tot mai indrazneti sub marginea patului. Cu ochii lor ageri, zareau acolo ca intr-o taina pe Ionica infasurind si desfasurind curelusa minunata, cu care le facea in ciuda.
In sfirsit, dupa multe ademeneli si fagaduieli, ca nu-i ia nimeni curelusa, care ramine a lui, numai sa le-o arate, copilul iesi din ascunzatoare. insa, neincrezator, virise iar odorul la loc, sub camasa.
La urma se invoi sa-l scoata, pentru un bricegut si intinse pe pat sub ochii speriati ai gospodinei un sarpe, lung ca de un cot, negru pe spate si ceva mai deschis pe pintece, cu capul mic si rotunjor, pe laturile caruia sclipeau doua margelute de sticla rosie, ochii fara pleoape. Numai coada subtire si ascutita tresarea usor, incolo, zacea inert, dar se simtea ca pilpiie in el un firisor palid de viata.
Gospodarul cunoscu numaidecit ca e vorba de un sarpe neveninos, un biet sarpe nevinovat de padure, care nu poate face nici un rau.
Femeia ceru totusi si starui cu incapatinare sa-l arunce in foc. Omul nu se invoi. EI se pregatea sa-l ia cu doua betisoare, sa-l scoata si sa-l zvirle undeva departe, ce-o vrea Dumnezeu,cu el, dar Ionica se repezi ca un uliu si-l viri din nou in sin.

Acum toti copiii sarira si luara intr-un suflet apararea sarmanei jivine. Plinsera, se rugara, tipara ca au sa vada de el si au sa-l ingrijeasca numai sa li-l lase tovaras dejoaca. Si gospodarul, milos, se invoi sa-l opreasca in casa lui. Numai femeia, inversunata, cerea alungarea sarpelui, certindu-i si ocarindu-i cu ce-i venea la gura. Dupa multa tirguiala, pacea s-a facut. Sarpele ramase intre copii. Aveau voie sa se joace fiecare, pe rind, cu el fara sa se certe. La cel mai mic semn de neintelegere, lighioana are sa fie zvirlita pe apa Raminea insa statornicit ca era al lui Ionica, singurul lui stapin, care se indatora sa-l imprumute si fratilor sai.
Ziua, fiara se dezmortea linga vatra si blinda se incolacea fie de brat, fie, ca un colan, de gi-tul fratinilor de joc. Dar ii placea mai ales in sin, pe pielea calda, cingatoare in jurul mijlocului ori covrig in fundul camasii la spate.
incepuse sa-si cunoasca prietenii, care nu se mai dezlipeau de el, era bun si dragastos indeosebi cu Ionica, pe pieptul caruia dormea invirtit ca un colac. Copiii il faceau sau bratara cu spiralele ureind de la cot pina la git, unde capsorul lui cu limbi ascutite juca ager sub barbia baiatului. Ori si-l impleteau cununa pe cap, lant de picior, sau ce li se nazarea lor, si sarpele se supunea la toate jocurile. Se domesticise de-a binelea.
Copiii il botezara Aliodor, dupa numele unui viteaz din basme, si se parea ca sarpele raspundea cind e chemat pe nume. Venea mai ales cind era suierat usor pe limba lui cum numai Ionica stia s-o faca.
Ii puneau regulat sub pat un blid cu lapte dulce, pe care-l gaseau totdeauna golit, nu se stie, de sarpe sau de mite.
La inceput a fost foarte greu cu el in odaie indata ce-l lasau jos, unde era frig, amortea. Atunci il putea calca si strivi oricine intra. Trebuia sa-l pazeasca toti ca pe ochii din cap Ionica il culca totdeauna seara cu el. Iar noaptea, cind adormea el, i-l luau de pe piept si il aruncau sub pat, unde sta intepenit pina a doua zi, cind iar il scoteau la joaca.
Numai femeia nu se deprindea cu el. il privea mereu cu spaima si nu suferea cu nici un chip sa se atinga de ea.
Au trecut asa iarna si primavara, ca in basmele cu serpi vrajiti, in pielea carora se ascund geniile binelui sau ale raului. Ajunsesera sa creada ca poate era un pui ratacit de-al imparatului serpilor, care, cind o afla unde se gaseste feciorul, are sa vie si sa-l rascumpere de la cei ce l-au primit si ingrijit, cu o banita de aur si de nestemate.
Cind a dat caldura sarpele a inceput sa se miste mai slobod prin casa. Nu mai sta cuminte sub pat sau unde il puneau. Umbla mereu, se strecura, nesimtit, de colo pina colo. Era foarte curios sa stie tot. ii placea sa cerceteze si sa se vire in locurile cele mai ascunse. il gaseau cind in coltarul cu blide, cind in dulapul cu haine, mai des dupa cotlon. Altadata, la cald, in cuibarul clostelor, care sareau spaimintate de pe oua. De citeva ori l-au descoperit in vatra cu cenusa, unde fusese gata sa-l coaca de-a binelea. Odata s-a plimbat citava vreme in buzunarul lui Pades. Noaptea parasea copiii si vizita pe ceilalti membri ai familiei. Gospodarul nu spunea nimic, doar punea mina pe el si-l zvirlea cit colo. Dar gospodina, iesita din minti, cum il simtea, tipa de scula toata casa. Trebuia sa sara altcineva, de obicei Ionica, si sa i-l culeaga. Femeia ocara si blestema pina ce adormea iar, tirziu.

Trebuia sa se faca insa la un fel. Nu se indurau sa-l ucida. Nu atit de mila sau de hatirul copiilor, cit de teama. S-ar putea ca un sarpe, venit asa din senin la casa lor, sa fie un semn trimis de pricopseala. Ar fi fost sa-si ucida norocul.
Acum inadins ii lasau mereu usa deschisa si-l inlesneau sa plece. Sarpele iesa, se plimba pe unde-i placea si se intorcea iar statornic la caminul lui. Uneori, cind copiii zburdau pe afara, se lua si se tinea, tiptil, dupa ei, alunecind voios prin iarba umeda sub prunii incarcati de rod.
Caci faptul vrednic de luat aminte, dintre toate, numai livada lui Pades nu fusese atinsa de un inghet venit fara veste peste flori si isi pastrase roadele toate. Si inca un lucru bagasera de seama. De cind sarpele intrase in casa, se stirpisera toti soarecii si gindacii stricatori. E drept ca din cind in cind pierea si cite un puisor de closca. Femeia invinuia inviersunata sarpele. Dar nimeni nu-I prinsese. Si pina arunci raminea doar un ponos pe capul blindului tovaras.
intimplarea facuse inconjurul satului, care lua parte cu insufletire la peripetiile casei unde se aciuase lighioana. Cei mai multi erau de partea sarpelui si-l socoteau piaza buna. Altii, dimpotriva, il tineau drept un semn rau si sfatuiau sa se arunce din casa spurcaciunea, care nu putea fi decit unealta diavolului. Daca-l mai tin, are sa le aduca nenorocire. O sa muste vitele, are sa apuce vaca de uger. O sa sugrume copiii, stringindu-se ca o fringhie de gitul lor.
Mai ales vecina Dobra era dusmana neinduplecata a bietei tiritoare.
- Nu-l mai tine, surata, pe linga casa. Asta iti intra o data pe git si nu-l mai poti scoate cu nici un chip din pintece. Nu stii ce-a patit Maranda?
Si-i baga a zecea oara in cap femeii povestea Marandei, care dormise in cimp si un sarpe ii patrunsese prin gura in burta. A chinuit-o multi ani. Numai cu fum de argint viu l-a scos afara. L-a varsat bucati-bucati, amestecat cu cheaguri de singe.
Si povesti de-astea cu serpi oplositi in pintecele oamenilor impuiau zilnic mintile bietei gospodine, care incepuse sa intre la griji si sa slabeasca vazind cu ochii.
intr-o zi a gasit sarpele in putineiul cu putin lapte pe fund, din care mincasera toti. Din acel ceas femeia a inceput sa bage de seama ca o doare si o arde in capul pieptului, la lingurica, acolo unde ajunsese mincarea spurcata de lighioana. isi simtise stomacul intors, razvratit ca de o buba. Si sanatatea ei porni sa mearga la vale, din rau in mai rau.
intr-o noapte, era acum vara, dormeau toti, afara, pe prispa. Deodata, femeia incepu sa geama si sa se zbata. Sarpele se urcase pe pieptul ei si se tirise pina la gura. ii mirosise a lapte dulce. Ea se lupta, dar cu toate opintelile nu-l putea dezlipi. Sarpele se furisa ca pe o gaura pe gitlejul ei in spasme, pina la pintece, unde se intinse, coarda si ramase cu dintii infipti in rinza ei.
Gospodarul, trezit de tipetele si zvircolirile nevestei, o zgiltii si o destepta.
- Ce visezi, femeie? o intreba el. *
- Nici un vis, striga innebunita femeia. A intrat sarpele in mine. De acuma mor.
Si, cu miinile inclestate pe pintece, se framinta in dureri grozave. De atunci a fost cu neputinta s-o mai linisteasca cineva.
Si lucru ciudat, care ii intarea spusele. Chiar din noaptea aceea sarpele a pierit si nu s-a mai gasit. L-au cautat pretutindeni, l-au chemat, l-au suierat copiii.
- Parca a intrat in pamint, spunea Pades.

Nu in pamint, ci in pintecele meu, tinea una, vaicarindu-se, femeia. Si se apasa cu pumnul sub furca pieptului, unde o vina incordata se zbatea, neastimparata si dureroasa, gata sa crape parca.
Satul acum era, tot, impotriva sarpelui si olicaia pe biata femeie: ca intotdeauna, lighioanei ii mirosise a lapte si se strecurase pe gura, ca de acolo sa alunece mai departe in stomac, ca in-ir-o scorbura, unde coada i se zbatea fara de ragaz.
I s-au facut bolnavei deseintece. A dormit nopti multe cu o strachina de lapte dulce la gura, ca sa ademeneasca jivina sa iasa afara. Sarpele venea pina la inghititoare si nu vrea sa urce mai departe. Sta pindind acolo. Bolnava baga degetele pe git sa-l apuce si nu-l ajungea. Spurcaciunea se cobora iar repede in rinza rascolita de varsaturi acre si galbene ca veninul.
Au afumat-o iar, au otravit-o cu buruieni, pina ce, in sfirsit, Pades a chemat doctorul plasii in treacat pe la primarie.
Acesta a ascultat, a intrebat, a pipait si a spus ca e o boala de stomac pricinuita de prea mult rachiu baut pe inima goala si de prea multa mincare de ceapa si otet.
Dar drugul care se zbate aici? spunea femeia pierduta. Si plimba mina uscata pe umflatura dureroasa de deasupra buricului.
E o vina mare, plina cu singe, o lamuri doctorul. Asa zvicneste la oamenii slabi si nervosi. Si pleca, lasind o hirtie cu citeva slove incilcite, pe care nu le putu citi nimeni.
Dar cine s-a potrivit doctorului? Aici, isi dadeau seama toti, trebuiau deseintece tari, de vraci dibaci si puternici.
Si s-au perindat fel si chip de babe si mosi, de tiganci vrajitoare si preoti buni la Dumnezeu, fara sa-i brodeasca unul leacul. Sarpele crestea si se umfla, caci tot ce inghitea bolnava ii-pria numai lui.
Vilva cu femeia care a inghitit un sarpe a facut astfel ocolul satului, al plasii, al judetului si a ajuns inflorita de atitea guri in oraselul de resedinta. O gazeta locala a gasit bun prilej pentru un articol senzational in care sfichiuia autoritatile vitrege cu sanatatea si igiena satenilor de sub obladuirea lor.
Prefectul, suparat, a dat ordin pretorului sa faca numaidecit o cercetare si sa raporteze de urgenta. Pretorul a ordonat la rindul lui primarului, care, nestiind ce sa faca si ce sa raspunda, a urcat cu sila pe bolnava in caruta si impreuna cu barbatul i-a inaintat pesches spitalului din oras, cum facea cu muscatii de dini turbati.
Aici au venit in pelerinaj la patul femeii sa se intereseze prefectul judetului, primarul urbei, procurorul, directorul gazetei si alti multi. Toti au cules chiar din gura pacientei, al carei chip impodobea cu uritenia lui pagina intiia a gazetei, istoria cu sarpele cuibarit in maruntaiele ei. Si arata la toti, fara nici o stinjenire, pintecele galben, umflat si zvicnitor.
In cancelaria spitalului medicul le-a explicat ca nu poate fi vorba de sarpe. E probabil un ulcer stomacal sau mai degraba un cancer foarte repede crescut si inoperabil.
Dar la insistentele prefectului, fiu al poporului, care auzise si el acolo in satul copilariei multe asemenea povesti, medicul se invoi sa faca o operatie de explorare. Si cum era un tinar nu numai cu stiinta, dar si cu suflet, se hotari sa purceada la o indoita operatie: una asupra stomacului si in acelasi timp alta asupra inchipuirii, asupra moralului bonavei, obsedata de gindul sarpelui. Era el insusi foarte curios de rezultat.

A cautat, deci, si a procurat de la farmacist un sarpe din aceia tinuti in borcane cu spirt la ferestrele spitariilor, pe care l-a pastrat la indemina.
La operatie, a gasit, cum era de asteptat, un cancer.
insa, un lucru staniu. Tumora nu avea forma obisnuita de ciuperca inflorita sau de rac. Ci inchipuia aidoma un sarpe. O cordea crunta, care, dupa ce isi infipsese capatul mai rotund in stomac, se rasucea peste el si, incolacindu-l, isi aducea coada subtire pina la ficatul luat in pleasna. Sub el aorta se zbatea deznadajduita.
Medicul, infiorat de infricosatele puteri ale inchipuirii, a cusut fara sa se atinga de maruntaie pintecele la loc. Dar cind femeia s-a desteptat el i-a aratat triumfator sarpele din borcan.
- Iata! L-am gasit si ti l-am scos, ii striga el. De acum trebuie sa te faci repede bine.
Si cauta sa-i altoiasca adinc gindul insanatosirii pe amagirea cu sarpele strain. Era o incercare care merita osteneala. Va avea spiritul, imaginatia, din nou putere asupra materiei, care macar sa usureze, daca nu mai putea sa vindece, ravagiile cumplite ale bolii pe care o stirnise?
Femeia, dupa ce iesi din amorteala, lua de data asta fara nici o sila sarpele in mina si-l privi cu luare-aminte. Dar in loc sa se bucure intoarse cu amaraciune capul, care se balaganea de gi-tul subtire ca o tartacuta pe vrej.
- Nu ma minti dumneata pe mine, facu ea semn cu privirile. Asta nu e sarpele meu.
- Cum nu e sarpele tau? Dar al cui e?
-Al meu e negru, mai mic si mai subtire. Asta e pestritat cu galben.
- Este el, spuse medicul incurcat. A mai crescut, si, stind acolo in zemurile acre ale pinte-celui, si-a schimbat culoarea. S-a ingalbenit de fierea pe care a supt-o.
Femeia da cu indaratnicie din cap in semn ca nu e asa. Si nu vrea sa iasa din ale ei.
- S-apoi asta miroase a spirt. Si eu n-am pus in gura de-o luna macar o picatura.
Planul si viclenia medicului erau astfel date peste cap. inchipuirea putuse sa inlesneasca zbucnirea cancerului si sa-i inteteasca cresterea. Dar putere ca sa lucreze acum de-a-ndoaselea nu mai avea.
Femeia-a fost luata acasa, unde dupa citeva zile a murit.
inmormintarea, cu marea ei petrecere, a pus in fierbere toate satele dimprejur, adunate sa insoteasca la groapa victima sarpelui fabulos. Toata vina cadea pe copiii care oprisera dihania in casa, si mai ales pe bietul Ionica. Oropsiti si huiduiti, ei plingeau singuri si razleti, nemingiiati de nimeni.
Dupa inmormintare lumea s-a intors la casa moartei, unde gospodarul, miscat si mindru de atita cinste, a poftit pe toti la praznicul ritual, dezlantuit dupa vechile datine cu belsug de bautura si mincare, cu risete, glume si veselie de-a lungul a cinci mese intinse in batatura.
S-a cerut si s-a baut mai ales multa tuica, facuta chiar de vaduv din livezile lui. incit repede balerca din pivnita se goli, asa ca trebui sa o rastoarne cu vrana in jos, ca s-o poata stoarce de cele din urma picaturi.
Cind cei trei oameni voinici, cirmuiti de Pades, o detera peste cap, ceva suna acolo inlaun-trul gol al vasului.
il clatinara din nou cu putere. Se lovea incoace si incolo de pereti un lucru tare, cazut inauntru.

Unul puse ochiul la preduf si privi in pintecul balercii. Nu se putea deosebi nimic. intoarsera din nou butoiul si il potrivira cu gura in jos, smucindu-l usor si cu mestesug, asa ca lucrul strain sa ajunga si sa vie la gura vranei. Si-l trasera afara.
Iesi de acolo, teapan si usor zbircit de alcoolul in care se pastrase neatins, Aliodor, puiul imparatului serpilor, nevinovatul tovaras de joc al copiilor. Tot asa de negru, de subtire si nevatamator cum era inainte de a-l duce la pieire neastimparata lui curiozitate si naravul de a-si viri capsorul peste tot.
Oamenii incepura sa strige si scoasera sarpele mort in mijlocul curtii, unde multimea bea si se inveselea, ocarind pomenirea lui spurcata. Dar acum se adeverea ca nu era el cel vinovat.
Copiii sarira cei dintii si se jeluira dupa Aliodor mai abitir decit dupa maica lor.
O femeie care bause cam multa tuica din balerca unde se plamadise sarpele, privindu-l, simti greata si incepu sa verse. Alta, catind sa-i vie in ajutor, se porni si ea pe acelasi lucru. Si in urma lor alte zece. Care cum afla de ce e vorba, nu mai astepta, se punea pe icnit.
Apoi se urnira la treaba asta barbatii cu duiumul.
O adevarata molima dase in toti citi gustasera din grozava tuica, a carei tarie, sa-ti sparga gura, li se parea ca era opera jigadinei.
Si nu azvirleau din ei numai ce mincasera atunci la pomana, ci tot ce dusesera in gura cu o zi inainte. Doar maruntaiele din ei nu le-au dat afara.
Praznic de pomina. Asta a fost razbunarea lui Aliodor, napastuit pe nedrept de oameni.
Folosindu-sc de vaicarelile si icniturile obstesti, Ionica a ridicat sarpele din tarina si, strin-gindu-l ca odinioara la piept, a fugit cu el in fundul ograzii. Acolo i-a sapat o groapa si bocindu-l l-a inmormintat, asa cum vazuse ca au facut cu biata maica-sa.

Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Pacurari Lorena
Este o poveste foarte frumoasa, dar sunt cateva greseli de ortografie! :) Succes in continuare! :*

sirbu daniel andrei
poveste buna dar cu final trist

Faby
E rezumat sau povestea?

Math
Stie cnv link cu rezumatul povestii asteia?


Pune poezia Sarpele Aliodor pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe


Copyright 2014 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani