Sonet CCV
Stiu si-o voiesc; aceasta mi-e ultima viata...
Nu mai renasc de-acuma, caci, iata, te-am gasit.
Deschizi eternitatea: in pacea ei mareata
Se-ncheie ratacirea-mi c-un glorios sfarsit...
Sunt mai batran ca moartea; nascut mai inainte
Ca stricatoarea-i umbra sa fi intrat in lume.
Am supt nemuritorul san al iubirii sfinte,
In rand cu Archetipii fara de veac, nici nume...
Da-mi mana, nu-i nevoie de aripi... O-mbratisare:
Misterioasa carne se face duh in noi;
De dincolo de ceruri se-ntinde-o asteptare,
Perechea cea pierduta sa vie inapoi...
Ce astri, sus, acolo, cad jertfa implinirii,
Junghiati pentru ospatul de foc al regasirii?
(Duminica, 18 septembrie 1955)
Autor: Vasile Voiculescu Poezia Sonet CCV de Vasile Voiculescu
|