Sonet CCXII

Iar iti citesc ravasul, nu indeajuns de lung;
Vai, tu strecori minciuna si in cuminecatura
Venin imi este dorul, ca uneori ajung
Sa nu mai stiu iubirea deosebi de ura
Crezi tu ca poti cu vorbe sa-nseli eternitatea
Si dragostea s-o saturi cu pleava ta marunta?
Ca o fecioara vorba isi da virginitatea
Doar mirelui, poetul, si scrisul e o nunta
Imi fac din orice cuget o patima adanca,
Si-n spatiul durerii te caut nempacat.
Intoarce-te din valuri, sunt tarmul tau de stanca,
Chiar de-ai facut periplul intregului pacat.
Vom arde tot trecutul cu spaime si rusine
Pe rugul bucuriei ce-ai sa aprinzi in mine.

(Duminica, 16 februarie 1956)