Sonet CCXIII

Vrei sa smulgi din mine? Smulgandu-mi ochii poate
Si nici atunci De-a pururi stai dincolo de ei,
In tot ce este-n mine duh de eternitate,
In insasi nemurirea in care-am sa ma-nchei.
Ce-mi pasa ca iubirea, ca luna, are faze,
Cand creste si cand scade pana la-ntunecime;
Oceanul meu de patimi, robit de-a tale raze,
Talazuind, lunatic, se umfla spre-naltime:
Ce mandra limpezime-n zenitul suferintii!
Deodata-n mii de valuri ma sparg sa te rasfrang
Ne-atragem unul pe altul cu forta nazuintii,
Dar cumpana ei fixa -- pamant si cer -- n-o-nfrang.
Si totusi, aspra-i lege poetul va-nfrunta:
In orice vers se scalda, de sus, splendoarea ta.

(13 aprilie 1956)