Sonet CLXXII
Sa n-asculti ponegrirea, nici clevetiri multime
Cu care azi ne-mproasca prietenii de ieri;
Iubirea ni-i sfintita de marea-i inaltime,
Ne urca la lumina eterneloe dureri.
Acolo, sus, pacatul n-ajunge nici ca gand,
Si vitiul nu suie nici in inchipuire;
E ca un iad in ceruri unde se-ntorc, plangand,
Ravnirile nebune ce n-au jos implinire;
Ingheata-mbratisate gigante disperari,
Amoruri fulgerate de trgica trufie,
Neimpacate arderi, spre-aiurea incordari,
Ce-au ispitit neantul cu indaratnicie.
Din lumea lor purcede si dragostea-mi, iubite,
De-aceea-i fara satiu si fara de limite.
(Noaptea vineri spre sambata,
5 februarie 1955)
Autor: Vasile Voiculescu Poezia Sonet CLXXII de Vasile Voiculescu
|