Sonetul CLXXV
Sa fie dar Iubirea o masca a Durerii ?
Alt chip al ei cand poate adoarme si viseaza?
De ce atunci in mine ramane pururi treaza,
Far de ogoi chiar pana pe perina placerii?
Cu care insii mesteri strang roze cu duiumul;
Strivite-n teascuri grele si stoarse, le desarta
De tot ce au in ele adanc etern: parfumul.
Inchisa in clestare, esenta lor strabate
Departe, peste veacuri...nici moartea n-o invinge,
Si duhul rozei umple pe toti cati va atinge...
Asijderi eu, de-a voastre torturi neindurate,
Ma distilez in versuri, prin harul poeziei
Va-mbalsamez in pura miresma-a vesniciei.
Autor: Vasile Voiculescu
Poezia Sonetul CLXXV de Vasile Voiculescu
|
