Din vise se trezeste prima stea a noptii
Iar ora urla de durere
Ca i se termina si viata de azi a sortii.
Strigoi plini de tacere
Se ivesc in gandurile surde,
Strivite sub povara de a putea gandi
Prea limpede, prea multe.
Si iar se sting lumini dureroase.
Si iar se-aprind dureri luminoase.
Cu neputinta fricii, inghetul alb al noptii
Patrunde oasele-amortite de neputinta sortii.
Si iar patul pustiu de orice alinare
E singura-alinare a gandurilor obosite
De viata zilei fara felinare
Si negrul soarelui cu razele tocite.
|