| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
LOGOS, izvorul (VI) de Daniel Turcea o, blindete cum vii lin, ca o lacrima luminind tu nu mai osindesti, tu invii si cine n-ar vrea sa se intoarca nevinovat dintre faptele sale ? Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
| |||||
Lacrimi de roua de Kolumban Robert
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Volum 1
|
|||
La capatul lumii traieste o fata, Ce-a avut totul, candva, odata, Ce acum e singura si plange Cu un dor nespus, ce o stinge. Acolo e ea de atata vreme, Dar nimeni ca s-o cheme N-a venit si n-are sa vina, Acolo sta, de lacrimi plina. Si acolo va fi, o viata poate, Acolo, unde ea si toate, Vis, trecut si amintire Se pierd incet in nefire. Si mereu, dintr-o departare Se-aud suspine si-n uitare Chipul ei incet se-nalta, Ca un fum, fara speranta. Si de-acum copila stie, Ca e doar ea, ca e pustie, N-are pe nimeni, caci o zi Ii luase tot si se sfarsi. Si doar de-acum ea intelese Ca nimeni sincer nu planse, Nimeni n-avea vre-o lacrima, Pentr-un suflet, pentr-o mama. Doar de-acum, ca niciodata, Ea stia, ca toti odata, Au visat la o avere, Ce o au, de ea va piere. * Undeva, in a lumii alta parte, De-un timp, in orice noapte Acelasi vorbe, ca un ecou Se-aud iar, se-aud din nou. Acelasi soapte, ce rasunara, Acum, mereu, ca odinioara, Printre lacrimi si iubire Trec din nou in amintire. Aceasi viata, ce pana-n zori, Va fi la fel, ca de-atatea ori, Acelasi adevar uitat, Revine iar, neschimbat. Si la fel, va fi patata, Acum, mereu, inca odata, Iubirea unui orfan ranit, De viata si de toti mintit. Si el simte, auzind iara, Acelasi vorbe, ca-n prima seara Ca ceva in el se frange, De asculta, el se stinge. Si stie ca nu va mai putea Sa stea acolo, chiar de-ar vrea, Si va fugi, undeva, departe, Va fugi, uitand de toate. * Era o seara calda si era tarziu, Valurile, pe un mal auriu, Dispareau mereu, si-n ele revenea Un chip, ce parca plangea. Dar ochii-i erau goi, focul stins, Iar paru-i, ce in raze prins, Plutea incet, pe aripi de vant, O vroia departe de pe pamant. Dar ea n-o auzea, doar sta, Visand intr-o umbra, pest-o viata, Ne stiind ce a trecut, Visa ca totul i s-a parut. Dar timpul se scurgea in nimic, Era deja noapte, era intuneric, Cand de sus, de undeva, De printre stele, sclipea ceva. Ea o priveste si de odata, Simte ce n-a simtit vreodata, Iar lumina la ea o cheama, Si ea porneste fara teama. Trece incet pe langa mare, Totu-i calm si ea pare Cu fiece pas mai fericita, Si trece incet, linistita. In urma ei urmele-i dispar, Trase-ncet, spre un val, In fata ei e doar o raza, Ce o va duce incet acasa. Si se apropie, mai fericita, Simtind ca-i din nou iubita, Si nu mai vede acum decat, Locul, unde va fi-ncurand. Si nu se grabeste caci stie, Mereu de-acum are sa fie Totul acolo, doar pentru ea, Cum nu mai e nimenea Dar atunci, cand s-ajunga, Cineva, dintr-o noapte lunga Fuge spre ea si o opreste, Si speriata, copila se trezeste. * Era tarziu si el fugea intruna, Nu se oprea caci inca-i rasuna Trecutul, lasat in urma, undeva, Il simtea aproape, cum venea. Se uita in spate, dar nimic nu vazu, Auzea pasi, dar totul i se paru, Alunca in jos, parca-l atragea Ceva intunecat, ce se marea. Si-i era teama, simtea atatea, Durere, lacrimi si a uita Parca nu mai putea, iar cazand, Se trezi brusc, iar alergand. Dar sunetul era tot mai puternic, Pasii-i erau grei, si-n intuneric Vedea oameni, cel raneau, De atatea ori, cand il priveau. Si simtea cum totu-i adevarat, Simtea ca nimic nu s-a terminat, Si daca se va opri acum din fuga, Tot ce a lasat, o sa-l ajunga. Si-nchise ochii si nu se oprea, Alerga speriat, dar ceva-i spunea, Ca va fi bine, de calea o urmeaza, Si deschise ochii si vazu o raza. Trecutul de atunci ii era pierdut, Si inima ii batea, cand a vazut O fiinta, ce din lumina se apropia, Si coplesit, din fuga se oprea. * Se priveau cei doi, nestiind ce cred, Simteau cum din nou se pierd, Dar ceva ii atrage si ei pornesc, Ajungand sub un astru ceresc. Ea il vede si parca-l cunoaste, El o aude, simtind ca renaste, Se imbratiseaza, ochii se unesc, Si ei de-acum, spre cer plutesc. Raza dispare, ramane doar o stea, Si pe cerul mare, langa ea, Doua alte corpuri, incep a sclipi, De-acum doar, putand trai. Si jos, totul e la fel, si un vant Sterge doua urme si cazand Lacrimi de roua, din iubirea lor, Sterg trecutul si dispar usor. |
|||
Pune poezia Lacrimi de roua de Kolumban Robert pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |
|
|