| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Femeia in Negru de Nicolai Costenco Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Luceafarul si luna
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul la tarmul inimii
|
|||
|
Pe-un colt de cer, Aproape de pamant, Sta luna, plina de mister, Oftand si suspinand. Cu fata palida, in noapte, Asculta, a iubirii soapte, Ce vin de jos,dintr-o gradina, Cu flori de iasomie ,plina. Cunoaste glasul cel soptit. De-atatea ori l-a auzit, Spunandu-i vorbe de iubire, Cersindu-i, printre lacrimi,un strop de fericire. Credea, ca totul e o joaca: -Un strop de fericire,nui prea mult. Si coborase pe pamant, C-un chip frumos, de fata. Cu o rochita stravezie,luata dintr-un nor, Pe trupul de sirena, Cu sanii goi,cu pielea fina, L-a-ntampinat pe muritor. Credea ,in mintea ei de luna, Ca pe luceafar,al ei fratior, Care-a iubit un muritor, Astfel i-l razbuna. Ea e luna, un astru sec, Si na-re inima in piept. Nu am suflet sa ma doara, Isi spuse luna, intr-o doara. Se-apropie de muritor, Si il cupride-n brata, Ii da gurita, trupul gol, Se lasa-nbratisata. Urmeaza clipe de amor, Cum stie numai luna, In sufletul de muritor, Adanc isi lasa urma. Din iarba moale, de trupuri tavalita, Spre dimineata, incetisor, luna se ridica. Zambeste de placere, Stiind ca bietul muritor, va suferi-n tacere. Dar cupidon, care-a vazut ,ca luna nu iubeste, Cu o sageata plina de iubire, in suflet o loveste. Si-n suflet sterp, nemuritor si rece, Dragostea de muritor,culcus de flori isi face. Simte luna, al dragostei fior, Si-i foc de suparare, Sufletul, cu dragoste de muritor, L-ar arunca in mare. Urmat-au nopti, in care, Luna si al ei iubit, Traiau dragostea mare, Pana-n zori, la rasarit. Dar intr-o zi, cand luna e plecata, Muritorul nostru, a intalnit o fata. Frumoasa ca si luna, La fel era-mbracata. Fata, la-ndragit cum l-a vazut, Iar el credea ca-i luna, Ce din ceruri ,ziua a fugit, Ca sa-i sarute gura. Fata-l saruta, dulce ,patimasa, Cum i-l saruta si luna, El crede ca-i a lui craiasa, Si ii intinde mana. De mana amandoi se tin, Si ea se lasa dusa, In locul de iubire plin, Unde al ei iubit, iubit-a pe craiasa. Dar soarele a asfintit, Si-acum luna rasare, Aude, de la al ei iubit, Soapte de iubire. Cea de langa al ei iubit, E-o biata muritoare, Ce sufletul i l-a rapit, Cu-a ei asemanare. De undeva ,din inaltimi, Luceafarul ii spune: Sora draga, ai vrut sa ma razbuni, Dar ai patit ca mine. Cu sufletul indurerat,plangand, Luna-si face juramant, Ca nu va mai iubi nicicand, Un fat frumos, de pe pamant. Dance I. |
|||
Pune poezia Luceafarul si luna pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |