Hăitaşii de vorbe
Foiesc hăitaşii prin pădurea vorbelor,
Momindu-le cu capcane prost întocmite...
Se prind uneori
Mistreţi cu obrazul de scoarţă,
Zănatici pui de ciută,
Sau urşii, grei de cap...
Bătrânul cerb, cu coarne ce sprijină cerul,
Zoreşte, numai, drumul spre culmi,
Unde-l aşteapta, la taifas,
Soarele, luna, stelele, câte un nor hoinar...
La mugetul lumii,
Îmi cântaresc vorbele
Şi, câteodată, într-un siktir îi răspund;
Cel ce îşi caută zeificarea
Îşi urmează drumul
Dincolo de oameni şi clipe...
Autor:
Poezia Hăitaşii de vorbe de
|
