Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Lirica lui Grigore Vieru

Poezii Cantece


Luau' de valul noului capitalism postdecembrist, de psihoza globa-lizarii si de atatea preocupari politice in vederea tocmirii mai ca lumea a traiului nostru, pe cat de absorbante tot pe atat de trecatoare, macar unele, editia aparuta la Litera ar putea trece neobservata de multi dintre ai nostri, amatori de literatura neaparat noua, socanta, frumoasa carte fiind insa un eveniment absolut demn de semnalat. Fie numai si prin inscrierea ei la momentul de varf al creatiei poetului, odata cu inscrierea intr-o traditie perfect indreptatita, astazi mai mult ca oricand: „Mama si copila si craiasa -/Astfel este limba cea de-acasa:/Mama si regina si Fecioara -/Astfel este Limba cea din Tara/ Limba Romana :// De departe vine - din colinde,/ Din Psaltiri si din condeie sfinte./ Ei ii intregim, intai scanteia/ Si doar dupa Ea iubim Femeia./Limba Romana!"

„Mama si copila si craiasa", superba, extraordinara Limba Romana este, pentru cine ii contempla miraculoasa devenire prin veacuri, chiar Mama fiecaruia dintre noi. Asa cum a fost si continua sa-i fie lui Grigore Vieru, inaintea tuturor, „matusa Dochita" (iata un nume ales parca chiar de Dumnezeu!)- Nimeni dintre rapsozii nationali ai „Mamei", nici chiar cel mai mare dintre ei, Erninescu nici Creanga (in nemuritoarele lui AmintirI) , nici Cosbuc, nici Goga n-au cantat cu atata ardoare Mama care-si iubeste copilul ca pe lumina ochilor si lumina soarelui de pe cer, in atat de numeroase compuneri: Mama, Faptura Mamei, Mainile mamei, Parul mamei, Cuvantul mama, Steaua mamei. Mama, tu esti etc. Iata numai cateva titluri unde este prezent cuvantul „mama", intre multe altele. Metafora „Mamei" acopera intreg universul poetului. Citam cateva versuri de sub ultimul titlu enuntat mai sus: „Mama/ Tu esti patria mea/ Crestetul tau -/Varful muntelui/ Acoperit de nea./ Ochii tai -/Marile albastre / Palmele tale -/Araturile noastre,/Respiratia -/Nor/Din care curg ploi". Mai ales Mama este identificata cu Limba Romana, cu Istoria cu dreptul sacru de a fiinta sub stelele ce ne-au fost harazite de soarta, chiar cu dreptul si puterea de a ne opune celor care „incurca Dunarea cu Volga,/ Drumul spre casa cu drumul spre Praga,/ Temnita cu biserica, celor care „se invaleau noaptea cu harta lumii". Si tot Mama Limba Romana ne da extraordinarul drept de a conferi alte intelesuri decat cele stiute de veacuri proverbelor „rusinoase": „De ce ne-am mai plange/ De ce-am mai spera la izbanda/ Motaind filozofic in rusinosul proverb/ Capul plecat sabia nu-l taie./ Uite ca l-au taiat". Aedul este vocea poporului sau, ii imbraca si nadejdea dar si sfanta dusmanie. Ca Muresanu cel din Rasunetul, uraste de moarte orice semne ale lanturilor seculare: „La gura unui izvor/ O cana atarna de Lant,/ Parca am bea apa/Din gura unui spanzurat. / Doamne, /N-a mai scapat romanul/ De lanturi!"





Aparitia volumului la care ne referim aici este cu totul singulara in contextul poeziei noastre strict actuale. Se pare ca nici un alt poet roman de azi nu mai scrie poezie patriotica. Cu putin timp mai inainte spuneam ca poezie patriotica se mai scrie doar in Basarabia. in momentul de fata insa parca insusi Vieru face figura singulara printre confratii mai tineri de peste Prut, indeajuns de talentati si numerosi. Chiar cu riscul de a gresi (la limita) fenomenul se cere consemnat istoriceste. intr-un interviu, poetul Grigore Vieru spune ca nu crede catusi de putin ca poezia patriotica s-ar fi invechit. Argumentarea convinge pe absolut orice om de buna credinta si de mare inteligenta cultural-istorica nationala si universala:







„Numiti poetul care, tematic, a gasit ceva mai bun si mai tulburator decat dragostea fata de bunul Dumnezeu", dragostea dintre femeie si barbat, dragostea de natura si, bineinteles, dragostea fata de Patrie. Nimeni nu te obliga sa faci poezie patriotica, dar daca poetul sau criticul literar iese impotriva unei asemenea poezii, inseamna ca cineva il obliga sa faca asta, inseamna ca are niste obligatii fata de acel cineva Daca nu s-au ferit sa faca poezie patriotica marii poeti Eminescu, Cosbuc, Goga, Arghezi, Blaga, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Geo Bogza, Adrian Paunescu, de ce ne-am rusina noi ceilalti?"





Ca intr-un blestem secular parca, o luam iarasi de la capat, aflati cum suntem in calea tuturor rautatilor. Zbuciumul poetului care nu poate sa doarma decat 3 ore din 24, reflecta, in plan social-istoric, inca imposibilitatea decantarii frumosului pur de politic, chiar ca pe vremea lui Eminescu. Arta lui poate atinge sublimul, in versuri precum acestea:







„S-ar putea oare,

S-ar putea oare roti

Neinconjurat de stele

Pamantul?'!



Ar putea oare sa existe

Neingraditi de Limba Romana, Carpa-tii?!".



Sau:

kidoma lacrimii

Pe obrazul Sfintei Maria,

Curge Muzica

Pe fata Carpatilor nostri.

Muzica! Puterea ei

Va judeca intr-o zi

Vorbele Sau: Ajuns-am a umbla mereu

In brate cu mormantul meu.

Si nu stiu: undesa-l mai pun

Sa am un somn mai lin, mai bun"





Poate ca ar trebui - pentru a cata oara, Doamne?! - sa vedem ca raul este, in buna masura, si inlauntrul „fratiei" noastre, a celor de dincoace si a celor de dincolo de Prut. Oricum, ne asemanam pana la un punct inaintat si viata noastra nu-i asezata cum trebuie. Si dincolo de Prut si dincoace de Prut gastile (ci nu partidele intemeiate pe principiul sfant al democratieI) se mananca intre ele. Si aici, si acolo, prapastia dintre bogatie si saracie se casca mereu. Coruptia (cum ne-am obisnuit sa-i zicem hotiei cu acte in regula) isi face chiar de cap, si aici si acolo. Se fura ca in codru, din munca celor multi, sub ochii politiei si ai procuraturii, adesea cu concursul acestora. Judecatori si inalti magistrati, cu catuse la maini, acoperindu-si fata cu gulerul paltonului ridicat ca sa nu fie identificati pe micul ecran? Bagati in puscarie si, apoi, dupa o judecata ca vai de lume facuta de tovarasii din breasla, eliberati de indata sub diferite pretexte deboala sau mai stiu eu de ce? N-am crezut vreodata ca am s-apuc sa vad asa ceva in viata mea! Mai „eleganta", mai fireasca parea la urma urmei - la mijloc intrand barbarele principii comuniste - darea afara din casa a chiaburului (fara nici o formalitate birocratic-judecatoreasca) si ducerea lui la Canal in anii '50. Justitia mai intai la cel mai inalt nivel este corupta, si dincolo si dincoace de Prut. Coruptia (hotia cu acte in regula, nu hotia „viteaza" a iesirii cu parul la drumul marE), „mita", „spaga", raiul avocatilor care incaseaza milionul de dolari aparand cutare proces al cate unui bancher, facut sa fie bolnav, in imposibilitate de a suporta detentia, cum glasuieste certificatul psihiatrului, sau sa fie facut fugit peste granita, unde?, nu se stie!, cauta-l precum acul in carul cu fan. Banci infiintate anume pentru a fi „demantelate", pentru ca banii sa se scurga in conturi straine si dubioase, sau sa fie investiti in constructii de locuinte si masini ultraluxoase, de o parte, iar de alta saracia, seculara noastra saracie, si dincoace si dincolo de Prut. Si fratii de peste Prut si romanii din Romania, „fug", „pleaca", se smulg din pamantul tarii cu sutele de mii, parasindu-si ogoarele parintesti, lasandu-le in paragina parasindu-si mormintele cu tot cu bisericile din veacuri in care s-au botezat, adoptand moravuri streine si naravuri ingrozitoare, secte stranii, furtul tiganesc, cersetoria tiganeasca, violul, crima, incestul si cele mai scarnave devieri sexuale, drogul si traficul de droguri. De ce? Am speriat lumea cu aceasta „imagine", cum se zice; grupuri sarmane de proxeneti si prostituate (si de aici si de peste PruT) sunt returnate cu forta, adusi cu avioane platite de cei ce vor sa se curateasca de asemenea pacoste si lepadati pe aeroportul din Otopeni de unde, adesea, fug inapoi. Iata o lume, daca nu prea numeroasa, speram, fara nici un Dumnezeu. Este si aceasta o „fratie" de care-ti vine sa-ti iei campii. Multi, cum insusi Vieru o spune, „se instraineaza" chiar in tara lor, imprumutand moravuri si naravuri dintre cele mai sordide, cum citim in presa din fiecare zi, mai sperand bietii de noi ca presa mai exagereaza si ea. Limba Romana? Tragi cu urechea cum se vorbeste pe strada, in mijloacele de transport in comun, in bistrouri si bagi seama cum o batjocorim cu cele mai idioate expresii „tiganizate" ad-hoc. Stilul „porno" si „skato" e la moda, se poarta mult si in poezia si in proza de ultim moment, la ultraisti, la fracturisti si la tot soiul de snobi, tineri trecuti totusi prin scoli, cu bacalaureat, cu licente, cu masterat, cu doctorat chiar la toate nivelele, pana in parlament si in ministere. E de bonton! Se scrie tot ce se vrea sa fie „divertisment" (iau intelesul termenului la nivelul lui cel mai de joS). Citirea de carti bune se inlocuieste tot mai mult cu holbarea cretina la sticla micului ecran, sa ne „distram" cu un umor sinistru, al unor actori" care o fac pe prostii, parca anume spre a ne vedea in ei prostia noastra intreaga. O fac pe prostii? Nu! Sunt chiar prosti adevarati, intruchipare a autenticului „absolut" in „arta". Prestatia lor este contrapunctata de aparatele de aplaudat si de aparatele de produs un fel de hahaiala dupa fiecare replica, rasul artificial facandu-te mai degraba sa le plangi de mila. Iti vine sa te intrebi de fiecare data: „Din ce, prin cefei de munca isi duc traiul acest soi de oameni?".



"Da, castigul fara munca, iata singura pornire;/ Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire! Poetul Grigore Vieru vede extraordinar de clar permanenta ilustrului sau inaintas. Stie si el bine ca „neamul Cain inca nu s-a stans?" Adesea da semne ca se se lehameteste de o asemenea „fratie" si-i vine in gand sa amuteasca, mai proclamand o ultima data frumusetea Painii noastre cea de toate zilele castigata cu sudoarea fruntii: „Frumos este chpul rugator/Painii!//Painea intai sa vorbeasca/ Si acolo unde tace sfintenia ei,/ Mut sa ramana/ Glasul aedului". Este perfect constient ca glasul lui ar suna uneori precum cel al profetului strigand in pustie, cu putine sanse de a fi auzit si inteles de canalia de uliti:







Chiar de-i judecator, se spune,

Pe tata-l poti lasa-ntr-o zi.

Dar chiar de este cersetoare

Pe mama n-o poti parasi.

Esti primul cant al vietii mele

Ce vesnic ma va mangaia.

Frumoasa-i Tara langa Tine

Si tu frumoasa langa Ea.

Din slavi crestine, din slavi crestine,

Coboara chipul tau cu dulce foc!

Te am pe tine, te am pe tine,

Ar fi pacat sa spun ca n-am noroc.





Aici, in acest zbucium tantalic tocmai, neinteles mai de nimeni, in mizeria morala in care ne aflam, sta frumusetea tragica a artei cuvantului ce se degaja din paginile volumului antologic al Iui Crigore Vieru, mai ales daca stim si avem ragazul sa confruntam compunerile poetice propriu-zise cu aforismele moralistului din secventa finala a cartii: „Degeaba a venit libertatea, daca fratii nu se cunosc intre ei"; „Basarabia este un copil infasat in sarma ghimpata"; „S-ar putea crede ca intreaga natura a trudit la zidirea Limbii Romane"; „Patria este ca un copil: daca uita de ea, poate sa plece de acasa"; „S-a spus ca omul este un animal religios. Iata ca nici religios nu mai este", „Daca este posibil sa nu se vorbeasca de Patrie in poezie, atunci este si mai usor sa nu se vorbeasca de poezie in Patrie"; „Acolo unde sfarseste caracterul unui popor subjugat, acolo sfarseste si caracterul limbii sale" etc. etc.



Ca atare, poetul trebuie crezut ca se simte bine „numai in tren", calatorind intre Chisinau si Bucuresti. in capitala Basarabiei se simte „intre straini", in capitala Romaniei se simte „intre instrainati". Din parte-ne, cunoscandu-le cat de cat operele, cazul lui Grigore Vieru seamana cu acela al lui Ion Druta care pare a trai cam aceeasi drama, intre Moscova unde s-a refugiat ca un altfel de Cioran, la Paris, altadata, si Moldova natala, patria sa cea adevarata.

Tragedia cea mare (care ne atinge pe totI) este ca nici ei inde ei, Vieru si Druta, par a nu se intelege, traiesc intr-un fel de vrajba, necum a se iubi frateste, a-si da mana, ca intr-o absurda inimicitie blestemata careia inca nu-i putem intrezari sfarsitul, mai nici dincolo de cursul vietii lor si al vietilor noastre ale tuturor romanilor.



Acum, astazi, vorba lui Vieru, fiecare dintre noi, romanii, traim cu sentimentul de a avea la casele noastre cate o usa de fier (dintre acelea care se confectioneaza ad-hoc impotriva hotilor ce bantuie pe toate drumurilE) prin care uneori nici nu putem intra, daca suntem afara, nici nu putem iesi daca suntem inlauntru, daca apucam a intra in acest had si absurd turn de fildes al egoismului feroce. De ce? Probabil ca nu mai avem cheile trebuitoare, le-am pierdut?, nu stim unde le-am ascuns? ni le-au luat altii? Este greu de raspuns la aceste intrebari.

Referate

Poeziile poetului






Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani