Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele
 
 
Poetul zilei
Ion Milos
(1850 - 1889)

241 Poezii

Poezia de azi

Istoria naturala
de Marius Robescu
Oamenii fac salturi de tipar in cosmos
in timp ce
frigul cosmic coboara tot mai des pe pamant

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata




Celei care pleaca - comentariu Ion Minulescu

Poezii Romante Elegii Cantece
In 1908, la 27 de ani, Ion Minulescu publica volumul Romante pentru mai tarziu, in plina atmosfera de epigonism eminescian, samanatorism si poporanism. Se cerea acum o noua paradigma literara, o noua sensibilitate poetica, diferita chiar si de cea macedonskiana, insa viguroasa. Acest volum a contribuit la orientarea atentiei (chiar daca nu s-a facut pana la capaT) inspre un simbolism cu tonuri familiare, zgomotoase, dispus sa izbucneasca in aclamatii. Miza cade pe teatralitate, pe tonuri monologale, spuse cu voluptati de repros unei partenere mai mult sau mai putin atente la gesturile sale ample, dulcege, dar bine jucate. Cea mai potrivita specie in care pot fi turnate cuvintele bombastice si sonoritatile de fanfara ale lui Minulescu este romanta, care e legata invariabil de tonul melancolic, de reprosul rebarbativ si, mai ales, de retorisme ireductibile la o idee poetica.



In consecinta, Celei care pleaca trebuie inteleasa in aceasta grila culturala. Integral modernista, poezia are ca tema rememorarea, poetizanta, sub forma unui patetic repros, a unei relatii esuate. Pe structura a patru strofe de lungimi diferite, vocea lirica a textului se adreseaza „celei care pleaca", incercand sa gaseasca echivalente in registrul simbolist pentru o relatie candva banala, acum asemanata cu „o scurta nebunie".
Usor caragia-lian, tonul capata pe alocuri irizari cu adevarat poetice, ca, de exemplu, atunci cand vorbeste de ,un cantec trist, adus din alte tari
de niste pasari albe - calatoare
pe-albastrul razvratit al altor mari".
Si urmeaza neologismele, atat de noi in epoca, atat de tipator evidente, legate si ele de o declarata propensiune a simbolistilor spre exotic, nordic, oriental, noneuropean:

„un cantec trist, adus de marinarii
sositi din Boston
Norfolk
si New York".




Iubirea nu mai e proiectata, romantic, in spatii infinite pentru a o omologa cosmic si nici nu e vazuta firesc, arghezian, sa zicem, in lumea cotidiana, nu e nici una misterioasa. O vaga melancolie „ascunsa intre faldurile ornamentatiei" (PerpessiciuS) arunca dragostea la care se gandeste subiectul poetic in faptul divers si ii da un aer de poza trubaduresca, declamatorie, cu mijloace poetice modeste, dincolo de emfaza inceputului si - simetric - a finalului:

„Tu crezi c-a fost iubire-adeva-rataf
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!" intre aceste doua versuri, ale inceputului premisa si concluzie, poate fi inventariat imaginarul simbolistilor minori, intruchipat la noi cel mai bine de lirica minulesciana: artificialul, exoticul, o duiosie lirica, tristetea jucata, insistenta pe anumite imagini goale de continut (aici, iubireA). Limbajul comun, „jurnalistic" (I. NegoitescU), jocul pe care il face mereu vocea lirica ii sunt caracteristice lui Ion Minulescu. El e atras „de ceea ce simbolismul si precursorii lui au putut oferi in ordinea spectacolului exterior, a muzicalitatii" (I. PoP).



Credem, totusi, ca e evidenta aici o anumita, valoroasa, ipostaza a poetului ce joaca bine un rol de trubadur:

„cititorul are sentimentul ca participa la un spectacol: decor + gesturi + monolog - un joc" (I. PoP). Ar mai fi de remarcat elanul cam disproportionat cu substanta textului pe care si-l ia eul liric pentru a-si motiva subtirimea sentimentului: pornind de la un pretext comun (o ruptura ce se cere explicata), o poarta pe cea care pleaca in spatii indepartate, pe latitudini si longitudini diferite, pana la „albul fiord" unde „un poet din Nord () cersea iubirea blondelor cochete" Iubirea minulesciana e minimalizata si prin altoirea pe elemente romantice minore, vulgare (in sensul etimologic al cuvantuluI):

„a fost un vis, un vers,
o melodie
ce n-am cantat-o, poate, niciodata"



Excesul de spectacol al spunerii iti abate atentia dinspre fond spre forma. De aceea, indiscutabil, in literatura romana Ion Minulescu prefigureaza pe Constant Tonegaru, Mircea Cartarescu si pe optzecisti, oricat de paradoxal ar parea (dupa opinia lui I. NegoitescU). Aceasta poezie, cu ritmul ei avantat, e strans legata si de aparitia romanelor lirice (in genul celor ale lui Mihail Drumes) si nu i se poate nega, in ruptul capului, o anumita valoare estetica, cel putin prin bagatelizarea erosului, prin decuplarea lui de gravitati romantice demodate deja in 1908.

Comentarii

Poeziile poetului


Copyright 2014 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani