Pui de gai - comentariu Tudor Arghezi

Ca intreaga lirica moderna, poezia lui Tudor Arghezi poate fi descrisa prin intermediul categoriilor negative. Cea mai densa aglomerare a acestora o intalnim in Flori de mucigai (1931), volum ilustrativ pentru ceea ce s-a numit, de la Baudelaire incoace, estetica uratului. Versurile de aici marcheaza increderea definitiva a poetului roman in noua "frumusete", care - in opinia creatorului Florilor raului - poate coincide cu uratul si "isi dobandeste nelinistea prin includerea banalului - o data cu deformarea in bizar - si prin «impletirea oribilului cu bufonescul»" (Hugo FriedricH).



Poemul Pui de gai e un exemplu in acest sens. in primul rand, textul arghezian surprinde prin antilirismul sau. Poeticul e abandonat in favoarea epicului (sau a dramaticuluI), Pui de gai fiind o opera precumpanitor anecdotica. in opinia lui Nicolae Balota, "ceea ce confera demnitate artistica anecdotei sunt valorile a contrario care marcheaza istorisirea. Trivialul devine valoare poetica. De asemenea, abjectia, oribilul, grotescul macabru".


Primele versuri alcatuiesc partea expozitiva a textului, prin care Arghezi incearca sa ne familiarizeze cu o lume insolita. Ca in tablourile lui El Creco, obiectul infatisat nu e fata reala a lumii, ci schema ei simbolica: .in ceata groasa
Carul se-ntorcea acasa.
intuneric bezna.
Nu se vedea pana la glezna.
Caii mergeau din obicei,
Unde, nu stiau nici ei.
Hamurile nu mai stiau ce mana,
lepile sau muntele de tarana".
in acest topos nebulos si halucinatoriu sunt introduse cateva figuri emblematice:

"Nu se mai vedea la nimic luminile,
Dar treaba era gata.
Omul si fata
Vandusera toate gainile. II Doamnei parc-au dat cu oistea in niste zid.
lepile s-au impleticit
Cinci oameni de cositor, cu un cutit
Maruntaiele si buzunarul omului le-au scotocit".
Noaptea argheziana naste monstri. De altfel, ultimele versuri contin si intriga naratiunii.



In partea destinata desfasurarii actiunii, pe langa elementele epicului, Arghezi utilizeaza si unele procedee dramatice, cum ar fi dialogul, conflictul dintre personaje sau rasturnarile de situatie. Ele marcheaza o anumita proza-izare a lirismului, textul structurandu-se nu in jurul unei valori poetice consacrate (cum ar fi, de pilda, sublimul, gratiosul, tragicuL), ci al unui eveniment abominabil in sine, receptat insa ca fapt banal. Un ins e eviscerat si jefuit, dar fata lui scapa, adapostindu-se la o "matusa" ce avea si ea o fiica. in toiul noptii, banditii vin la casa matusii care - surpriza de teatru - era complicea lor. Punctul culminant intervine atunci cand fugarei i se harazeste un sfarsit monstruos:

"Toti chitira sa bage fata-n beci
Si sa-i faca de duca, asa, ca la berbeci,
Si sa o puie pe jar.
Dar nu era bine sa miroasa-n toiul noptii a gratar.
Mai bine, bucata cu bucata,
Sa fie aruncata".
Deznodamantul povestii e construit tot in spiritul operei dramatice:

"Dar, vorba lui Terchea-Berchea,
Fata trasese cu urechea.
Se strecura pe langa fata matusii,
Ce dormea ca dusii
De pe lume, si-i lua locul incet. II Atunci, pe-ntuneric, berechet,
Bratele, mainile, degetele, hotii, baba
inabusira fata lor, o tarara-n beci, degeaba,
Pe cand fata noastra fugi, pe ceata,
Pana se facu dimineata".


Epilogul textului ("Baba miorlaie acum dupa fata-n inchisoare,
Si hoatele de la femei o scuipa si o tarnuie,
Talharii taie-n ocna sare,
Si capul lor carciu-marul Carnu e.") nu trebuie interpretat in sensul unei sanctiuni morale, pe care poetul ar aplica-o personajelor, ci ca inscriere a "pedepsei" in aceeasi ordine a faptului cotidian. Alaturi de golul geografic si istoric, in Pui de gai se insinueaza si vidul moral. Putem spune ca eroii lui Arghezi sunt niste indivizi amorali, lipsiti cu desavarsire de orice urma a constiintei etice. Asa cum a remarcat Nicolae Balota, "in lumea Florilor de mucigai (si in genere in universul imaginar argheziaN) pacatul joaca un rol mult mai putin important decat pacatosul. E o lume a pacatosilor din care pacatele ca atare (cu cainta, dreapta pedeapsa, canonul subsecventE) sunt absente".
Poetului nu-i ramane decat sa adopte psihologia personajelor puse in scena.

Se mai cuvine mentionat ca lumea cosmaresca din Pui de gai (ca intreg universul nocturn al Florilor de mucigaI) subzista si prin jocul limbajului:

"Dar, vorba lui Terchea-Berchea,
Fata trasese cu urechea".
Limbajul folosit e crud, primar, deosebit de colorat, chiar trivial:

"Si baba se linse pe buze,
Cu pofta de sange a unei mate lehuze".
Ion Pop identifica in Flori de mucigai, pe langa jocul cuvintelor, constand in "extrema libertate a manipularii si (rE)modelarii materiei verbale, cu dexteritatea artizanului", si "jocul grotesc-spectacular, al lumii «cazute»", izvorat din "placerea inscenarii si interpretarii unor situatii existentiale".
Poetul isi asuma,-^asadar, rolurile de regizor, actor si privitor al spectacolului.

Privita din acest punct de vedere, opera argheziana isi dovedeste inca o data modernitatea.

Poeziile poetului Tudor Arghezi