Poetul zilei
Miron Costin
(1633 - 1691)

2 Poezii

Poezia de azi

M-as fi stins in noroi
de Vasile Baghiu
M-as fi stins in noroi.
In vapaia unor zile tembele,
Plimbandu-ma agale si morocanos pe sub arbori,

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Rauri - comentariul poeziei

Poezii


Aproape nimic din arsenalul tematic al poeziei de factura patriotica nu este uitat de Adrian Pau-nescu in poemul sau Rauri. intalnim astfel, in imagini adesea repetate, elogiul adus tarii ca nascatoare de fii, amintirea destinului ei vitregit, legaturile indestructibile ale romanilor cu patria-mama bazate pe metafora ivirii oamenilor din pamantul ei, importanta familiei de acum ca pastratoare a limbii si a datinilor romanesti, a familiei largite a stramosilor, datoria celor vii de a construi o patrie in cuvant, unind astfel prezentul cu trecutul.



In ceea ce priveste valoarea estetica a acestor imagini poetice, constatam pe de o parte ca Adrian Paunescu mentine in constructie unele clisee puternic inradacinate in scrierea poeziilor patriotice, cum ar fi de pilda aceasta alegorie a tarii-mama:

„Din ce pamant a fost facuta ea
pe care o calcam in pasi intruna,
pe care ceata pare-a o nimba,
pe care ca pe-o turla bate luna,
tara ce de copiii ei e grea,
o mama care naste totdeauna".
Sau desele referiri la destinul ei punctat de razboaie:

„Cand ma gandesc la ea, asa cum este,
un bob de grau in brazda unui veac,
lovit de toate aversele-celeste,
incuviintez cu inima si tac".
Plasandu-se in descendenta poeziei lui Goga, observam aici cum poetul se prosterneaza in fata ideii de neam vitregit.






Pe de alta parte, posibilele innoiri ale limbajului poetic provin din alaturarea socanta a imaginilor clasice, adesea monumentale, cu cele apartinand unui registru derizoriu, umil:

„inrourata e aceasta Tara,
si de n-ar fi pazita de o stea
un junghi i-ar scoate muntii toti afara,
si raurile i le-ar sufleca
asa cum sufleci maneca bizara
pe-o mana, alta, decat mana ta".
De acelasi tratament contradictoriu, dar care poate ascunde germenii unei schimbari, beneficiaza si imaginea stramosului, deprivat de maretia eroica, oarecum canonica. El devine astfel un personaj apropiat poetului:

„Candva vine la mine, bland, stramosul,
vine stafia-n gri a unui om
sa ne jucam de-a Ilfovul si Doljul".
Contrapuncturile de acest tip sunt benefice unei poezii care altfel ar risca sa cada in frazare prapastioasa si bombasticism, pericole sesizate de Gh. Grigurcu in comentariile asupra poeziei lui Adrian Paunescu.

Insa aceasta ipostaza jucausa trebuie abandonata deodata, pentru ca trecem inspre cele serioase: ,si mai ales sa nu ne mai jucam. II Pentru ca noi atat avem din toate
cate s-au dat si s-au furat sub cer,
nici arme tulburi, nici hapsanatate,
zidirea unei tari de grai stingher".
Jocul acesta copilaresc se cade a fi intrerupt pentru ca misiunea poetului este si una inalta, cu care nu se poate glumi. Destinul poetului si al publicului sau, exprimat prin acel plural al solidaritatii, antrenand din plin elanurile patriotice ale autorului, nu este altul decat un ecou al vechilor randuri ale lui lenachita Vacarescu:

„Urmasilor mei Vacaresti, / Las voua mostenire / Cresterea limbei romanesti, / S-a patriei cinstire.



Dincolo de forta mobilizatoare a versurilor, nu putem sa nu observam reluate aici, in fundal, o serie de clisee ale istoriografiei propagandistice din perioada comunista: neamul romanesc vitregit de vecinii sai, care au nutrit mai totdeauna intentii dusmanoase in timp ce noi nu am fi dorit decat pacea, definirea limbii si a neamului romanesc drept o insula de latinitate intr-o mare slava.



Exista o fatalitate ce domina legatura oamenilor cu tara lor, din care ar trebui sa decurga patriotismul. Aceasta legatura organica este baza pe care trebuie sa se inradacineze sentimentele noastre fata de locurile natale:

„Noi nu putem s-o mai gasim pe-a doua,
nici nu ravnim. Aceasta ne ajunge.
Ca pe un suflet s-o patrunda roua,
cand sta plecata peste sfantul sange
pe care radacina ei il plange,
din timp in timp, sa fie dreapta carma".


Observam insa ca toate imaginile indreptatite sa existe intr-o poezie patriotica sunt deplasate incet de Adrian Paunescu catre o nuanta de actualitate politica. Temele istorice sunt incununate si de referintele, prezente de doua ori in poem, la „carma" tarii, nu alta decat conducerea „dreapta", comunista:

„Corabie in largul unei lacrimi
destin la patru capete crestat,
cheremul rece al atator patimi
o carma limpede a fecundat".


Concluzionand asupra poeziei de factura patriotica scrisa de Adrian Paunescu, putem apela la observatiile critice ale lui Nicolae Manolescu. Criticul considera ca factorul de persuasiune oratorica are mai mare importanta decat reflexul liric pur al unei emotii.

Referate

Poeziile poetului




Copyright 2022 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani