Hau hau - comentariu Dumitru Matcovschi

In poemul Hau hau, aparut in volumul La dispozitia dumneavoastra (1979), Mircea Dinescu imagineaza o farsa tragi-comica ce il are ca pacient pe adevar, cu scopul de a descrie in fond o stare de lucruri ce caracteriza societatea romaneasca in anii comunismului. Boala de galci a adevarului semnifica neputinta lui de a se exprima liber. Iar cand incearca sa se faca auzit, el se exprima deformat sau incoerent din cauza bolii, spusele lui nefiind altceva decat o balbaiala continua. Din decorul campestru, idilic, inocent, figurat in poem doar o singura data, prin lanul sau gramada de boabe de grau, adevarul se trezeste intr-o lume de balci, loc al tuturor posibilitatilor, al minunilor cu intelesul de minciuni, un loc al inselatoriei. Slabele tentative de a-l vindeca apartin celor "sapte doctori unsurosi", ce prin aparitia lor indoielnica seamana cu sarlatanii de la balciuri. Eforturile lor - "gata sa-i ia din sange sa-i dea hap" - tin de practicile medicinii populare care se dovedeste insa fara nici o eficacitate, pentru ca adevarul este de la inceput fara sange, fara vlaga, aproape in agonie. Mai mult, el este amenintat in mod direct cu disparitia in momentul in care este privit prin ochelarii deformatori ai ideologiei comuniste:

"pus sub lentile grase - a luat foc
pus sub lentile slabe - n-a mai fost".
Fata de acest adevar in pericol de a sucomba poetul isi manifesta compasiunea, exprimata printr-o vaitatura specifica poeziei muntenesti, "oh bietul adevar", tradand in acelasi timp si exasperarea sa existentiala.



Putem observa cum poezia se construieste prin alternanta si antiteza rezultata din doua imagini ale adevarului: adevarul bunului-simt comun, fundamentat printr-o simpla privire asupra realitatii, dar aflat acum in agonie, si adevarul ideologic, pe care incearca sa ni-l impuna cu forta "domnul prost", conducatorul. Actiunea de convingere a celor multi, cu care poetul se arata solidar (vezi folosirea pluralului solidaritatiI), este brutala si sistematica, instaurand o atmosfera de teroare:

"azi intra-n noi cu plugul domnul prost
si fierul ne convinge os cu os".


Acest adevar ideologic este reprezentat in poem prin toposul "lumii pe dos", cu scopul evident de a-i face pe cititori sa-i perceapa anormalitatea, sa-si dea seama ca nu este altceva decat o uriasa minciuna. "Domnul prost" ca reprezentant al puterii dictatoriale incearca sa ne impuna prin forta ca noi sa acceptam de fapt absurdul:

"ca-n targ s-a maritat un mori frumos
ca in pingele-a nechezat un cal
ca-n miezul painii doarme-un general
si ca s-au prezentat sa cante-un pic
suavii cantareti cu polonic" In aceste versuri nemultumirea poetului se manifesta fatis, pe un ton vehement, si pana la pamflet nu mai este decat un pas. Biciuiti sunt aici "suavii cantareti cu polonic", nimeni altii decat poetii cantareti ce asteapta favoruri in urma poemelor compuse pentru slavirea mai-marilor zilei, poetii de curte ai epocii comuniste.



Prin tonul sarcastic si ironic pe care il adopta fata de lumea minciunii, Mircea Dinescu "da secolul in care traieste in judecata", afirma Eugen Simion. Si in acelasi timp isi exprima vehement si deschis refuzul de a trai intr-o astfel de lume:

"Hau hau pardon n-am chef si nu mi-e dat
sa umblu cu sicriul sifonat".
Modalitatea poetica aleasa pentru protest trimite la o meditatie pe marginea pervertirii limbajului in comunism. Refuzul de a se lasa integrat intr-o astfel de lume, de a-i accepta "adevarul" se exprima printr-o interjectie a necuvantatoarelor. Mircea Dinescu se dezice de limbajul uman considerandu-l in intregime fals, incapabil sa mai exprime adevarul. Refuzul poetului este in aceeasi masura si voit, "n-am chef", dar si unul tinand de o vocatie destinata - "nu mi-e dat" - sa impartaseasca soarta celor care accepta aceasta situatie, a celor supusi adevarului ideologic prin frica sau din lasitate:

"sa umblu cu sicriul sifonat".


Imaginea din finalul poeziei este una sumbra pentru conditia umana, infatisandu-ne o lume halucinatorie in care oamenii sunt pusi in permanenta sub semnul mortii si nu numai ca isi pregatesc sicriul din vreme, dar chiar sunt nevoiti sa il poarte zilnic cu ei, in locul unei haine.

Poeziile poetului Dumitru Matcovschi