Comentariu la o viata pierduta - comentariu Emil Botta

Poezii


Aparuta in volumul publicat de Emil Borta in 1943, Pe-o gura de rai, aceasta elegie de factura romantica continua adancirea intr-un spatiu liric specific, cu o mitologie proprie, cel al Padurii, pe care poetul il contureaza inca de la debutul sau din 1937. Pentru Emil Borta Padurea este in egala masura un spatiu al tainei, al misterului dar si unul framantat, adesea terifiant, populat de diverse creaturi fantastice, duhuri ale padurii nordice si ale codrului romanesc.



Inainte de toate, Padurea este insa spatiul protector al poetului, in care el isi imagineaza retragerea. Nu putem sa nu observam aici accentele eminesciene din melancolicul Mai am un singur dor. Ca si marele romantic, Emil Botta doreste arzator sa se cufunde in vraja, visandu-se captiv pentru totdeauna, gratie legaturilor magice, in farmecul padurii:

„De m-ar atinge vraja
romanticei paduri!" Spatiul paduratic este construit prin aglomerarea contrariilor, in descendenta romantismului inalt, cu trimiteri clare spre lirica lui Ion Heliade Radulescu si spre tablourile furtunoase ale postumelor eminesciene prin expresiile „intunecatii muri", „cumplitele bucine", „demonicul detunet":

„Si brazii sa-si inalte
intunecatii muri.
Pierdut, prelung rasune
cumplitele bucine,
demonicul detunet lai stancei carpatine".
Poetul asista la un spectacol grandios al atotputerniciei naturii, care-i strecoara in suflet fiori apocaliptici.






Emil Botta se dovedeste a fi un subtil exploatator al contradictiilor firii, reusind sa treaca sufleteste, cu mare usurinta dar nu cu gratuitate, dintr-o stare de agitatie extrema intr-una de calm. De fapt el se pune in intregime la dispozitia capriciilor naturii, simtindu-se imbatat si de vartejuri si de adieri. Interi-oritatea poetului aspira sa fie si cutremurata si linistita de o instanta suprema, care aici este Padurea. Tulburarea provocata de involburarea naturii este urmata imediat de rugamintea poetului de a se adanci extatic in cealalta fata a ei, cea armonioasa. Acum poetul pare cuprins de o fervoare sacra, rugandu-se elementelor, padurii, izvoarelor, stelelor sa le mai vada o ultima data:

„Sa va mai vad o data,
Paduri-Eurydics,
cantati-mi sa ma satur,
izvoare, clare fiice,
voi, stele, masti de aur,
hieratice fapturi".
Padurea este pentru Emil Botta locul privilegiat al extinctiei, al alunecarii fascinate in moarte. Ea trebuie precedata de un ultim spectacol, accesibil numai poetului, in care sa i se arate, transfigurate, Padurea si stelele, pe un fundal sonor alcatuit de murmurul izvoarelor. Se pot distinge in aceste versuri si ecouri din eminesciana O, ramai Numai ca in poezia lui Emil Botta raportul celor doi este inversat, poetul este cel care, atins iremediabil de eros si de farmecul lui dureros, cauta integrarea finala in spatiul protector si magic al Padurii.



Emil Botta nu este doar un revivificator modern al imaginilor eminesciene ale padurii si codrului, ci le incarca cu o semnificatie personala, prin atragerea in spatiul poeziei a mitului orfic. „Sa va mai vad o data,
Paduri-Eurydice" pare sa fie strigatul disperat al unui Orfeu care striga dupa Eurydicea sa pierduta in moarte. Imposibil de suportat, despartirea si departarea se cer a fi anulate:

„De m-ar atinge vraja
romanticei paduri!", „De m-ar ucide vraja
romanticei paduri".
Astfel, Padurea este desemnata ca un spatiu iluzoriu, mortuar, dar care ascunde promisiunea contopirii fericite a celor doi indragostiti.



Viata in afara acestei zone privilegiate este o viata pierduta, neimplinita. Pentru Emil Botta desavarsirea nu poate fi atinsa decat prin cufundarea in moarte, in poezie.

Comentarii

Poeziile poetului




Copyright 2021 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani