Spune, inimioara, spune - comentariu Ienăchiță Văcărescu

Aventura lui Cupidon in literatura romana incepe destul de tarziu, la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Poetii primei generatii, care sunt si intemeietorii poeziei artistice romanesti, cultiva o poezie de dragoste, inspirata din lirica anacreontica (Anacreon, scriitor grec din secolul al Vl-lea i.Hr.) si din poezia trubadurilor, lenachita Vacarescu, cel dintai poet indragostit al epocii, scrie ocazional versuri iubitei.



Spune, inimioara, spune face parte din colectia de texte versificate, asezate de lenachita Vacarescu la sfarsitul gramaticii sale. Poezia se constituie dintr-o succesiune de interogatii menite a dezlega taina suferintei inimii. Poetul face, asadar, un gest de reflexivitate, incercand sa-si surprinda interioritatea: "Spune, inimioara, spune I Ce durere te rapune? I Arata ce te munceste, I Ce boala te chinuieste?" Criticul Eugen Simion atrage atentia asupra faptului ca la lenachita Vacarescu «interogatia a devenit o subtilitate a textului, o conventie rostita cu abilitate in versuri pentru a marca o sublimitate, o pasiune in grad maxim, incapabila din pricina propriei ei forte sa se exprime. Refuzul expresiei devine o figura de stil." Sentimentul neimplinirii erotice se intuieste, caci inima incifreaza cauza dramei, lasand sa transpara doar consecintele acestei maladii: "rapune", "munceste", "chinuieste". Verbele la indicativ prezent sugereaza permanenta durerii si, in acelasi timp, perceptia acuta a senzatiei.



Se observa o dematerializare a versului lui lenachita Vacarescu, caci, in absenta obiectului durerii, poetul se concentreaza asupra sentimentului caruia incearca sa-i gaseasca o "dohtorie":



"Fa-o cunoscuta mie,

Ca sa-ti caut dohto-rie!

Te rog fa-ma a pricepe

Boala din ce ti s-incepe?"



Poezia ilustreaza una dintre constantele scenariului iubirii lui lenachita Vacarescu: starea de boala, neputinta evadarii din cercul unei iubiri chinuitoare.

Aprecieri critice "Versurile tiparite de Ienachita Vacarescu in Gramatica lui de la 1787 trebuie considerate cele dintai poezii lirice romanesti. () in afara de miraculosul Testament, se mai poate cita, pentru concizia cu care se exprima dilema sufleteasca, limpida, pura intr-o gradina." (Nicolae Manolescu - Istoria critica a literaturii romane, voi. I, Editura Minerva, Bucuresti, 1990, p. 99) "Ianache este in cautare de facilitati pentru obiectivarea poetica a sentimentului (nereflexiV). (). Se vede ca primele facilitati descoperite sunt diminutivarea, acrostihul si apelul la panoplia de alegorii ale poeziei galante occidentale (cunoscuta bine si prin intermediar neogrecesC) din secolul al XVIII-lea." (Mircea Scarlat - Istoria poeziei romanesti, voi. I, Editura Minerva, Bucuresti, 1982, p. 175) "Ienachita, Alecu canta mai ales iubirea si aproape deloc femeia individualizata moral si corporal. infloreste in jurul acestei imagini abstracte o intreaga mitologie a jertfei si a suspinului, reluata, imbogatita de urmasi. Elementele ei sunt cunoscute: boala fara leac, durerea ce rapune, oftarile adanci si invocarea mortii ce ar trebui sa puna capat suferintei." (Eugen Simion - Dimineata poetilor. Eseu despre inceputurile poeziei romane, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998, p. 18) (M.L.B.)

Poeziile poetului Ienăchiță Văcărescu