Publicat in 1928 in volumul cu acelasi titlu (colectia "Integral", PariS), poemul Ulise de Ilarie Voronca este o rescriere moderna a epopeii antice Odiseea si o versiune poetica a romanului Ulise de James Joyce.
Referindu-se la periplul odiseic realizat de Ilarie Voronca, Marin Mincu il descrie, inspirat, drept un drum al unui "Ulise modern" care navigheaza pe un "ocean al cuvintelor", deoarece, daca anticul Odiseu calatorea spre Ithaca intr-un drum de regasire a sinelui, a valorilor sale profunde, eroul modern intalneste odiseice toposuri alcatuite din cuvinte, care isi regasesc, isi reconstruiesc identitatea "ratacita", devalorizata, o data cu poetul, "aedul" ce-si regaseste adevarata menire.
Si aceasta epopee se scrie cu mijloacele artistului supranumit de Sasa Pana "miliardarul de imagini".
 Fidel artei sale poetice de a pune "cuvintele in libertate", llarie Voronca desfasoara un spectacol fascinant, luxuriant al imaginilor, splendide prin ineditul si prospetimea lor neuzata de conventiile literare. Frenezia de "sarbatoare baroca", dupa cum o numea Ion Pop, a succesiunii de metafore se realizeaza intr-un apogeu al "tehnicilor de insolitare" specifice artei de avangarda. 
Menita sa "descatuseze cuvintele" din chingile conventiei literare, ale unei retorici traditionale resimtita drept obosita, vetusta, aceasta tehnica a insolitarii consta in asocierea socanta a unor elemente ce apartin mai multor domenii diferite, aparent incompatibile. Metaforele, ce dau nastere suitei dinamice de imagini din poemul Ulise, au insa nu doar menirea de a soca, precum in manifestul dadaist, ci si de a purifica limbajul de conventionalitate, de propriile-i carente si locuri comune, spre "a da un sens mai pur cuvintelor tribului", conform idealului modern al lui Mallarme. Pentru ca in acest poem llarie Voronca depaseste spiritul de fronda al avangardei si ofera imagini antologice pentru lirica moderna, ce naste si Odiseea cuvintelor eliberate, a cuvintelor resemantizate cu intreaga lor forta expresiva genuina.
Inedite nu sunt insa doar imaginile pe care le genereaza asociatiile neconventionale. Cu totul neconventionala este "materia poetica", locurile de popas din canturile epopeii moderne. Replica poetica a romanului Ulise de James Joyce, unde actiunea se desfasoara in orasul Dublin, cel aparent desacralizat, al zilelor noastre, iar cei zece ani odiseici sunt concentrati intr-o singura zi, creatia lui llarie Voronca isi ia, la randul sau, repere considerate nepoetice de catre lirica traditionala: piata de zarzavaturi, spalatoresele, tipografia sau ceaiul.
Asociatiile insolite, dand nastere unor imagini socante, au darul de a atrage atentia asupra acestor toposuri aparent banale: 
"te opresti la vanzatoarea de legume 
 iti surad ca soparle fasolele verzi 
 constelatia mazarei naufragiaza vorbele 
 boabele stau in pastaie ca scolarii cuminti in banci /()/ si sticle cu apa minerala morcovii oglinzi fluviul 
 ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele 
 cu virtuti terapeutice drumul sapat in patlagina laptuci".
 Pentru ca astfel sa se deschida calea spre imnurile care puncteaza, ca nuclee tematice de forta, intregul poem: 
"si iata fata de hristos chinuit a cartofului 
 el stie sunetele noptii cu burdufe de linisti 
 radacina lui pipaie rarunchii pamantului 
 albe netede ca tuburi radacinele 
 inainteaza in nervi 
 sug intelepciunea vremurilor osemintele noptii 
 inchin un imn cartofului".
 (Ulise, 5)
Manifestele futuriste, prime poetici avangardiste, cereau o adaptare a poeziei la ritmul vremilor, al secolului XX, secolul vitezei, un imperativ ce se gaseste in creatia lui llarie Voronca, unde o fervoare, o tensiune existentiala proprie strabate versurile conferindu-le un dinamism electrizant, inconfundabil.
Dinamica poemului se realizeaza prin succesiunea caleidoscopica a imaginilor, in versuri unde verbul (cel ce, in mod normal, ar trebui sa exprime actiuneA) aproape ca lipseste, desi puncteaza uneori derularea cinematografica a imaginilor, intr-o masura mai mare decat in poemele anterioare ale lui llarie Voronca. Aceasta quasi-absenta a verbelor, frecventele anacoluturi, eliminarea semnelor de punctuatie, aspecte care nu ingreuneaza ritmul poemului ci, dimpotriva, fluidizeaza versurile si faciliteaza o lectura deschisa a acestora, sunt legate de principiul lui llarie Voronca de a "sfarama sintaxa", aceea care, in opinia poetului, confera arbitrarietate sensului cuvintelor, incatusandu-le.
Cadrele de tip caleidoscopic se deruleaza panoramand cu repeziciune viata unei metropole moderne (ParisuL), pentru ca apoi ochiul creator sa se opreasca asupra unui aparent nesemnificativ detaliu, pe care il va reinstaura, demiurgic, in centrul unei realitati superioare, poetice, prin acumularea de metafore a imnului.
Oglinda, spatiu al revelarii sinelui profund, al autocunoasterii, se va defini ca loc al apelor purificatoare, de unde va renaste un eu purificat: 
"te-ai imbracat in parul blond al oglinzilor 
 oglinzi, oglinzi, gradini peste panzele cerului 
 sarutarea de salcii tremurate a umbrelor 
 continuare a ochiului in harfele de apa".
Pentru ca, in cantul 19, sa se inchine un imn chiar secolului XX: 
"iti inchin un imn tie veac ai mediocritatii 
 nu mai vanam ursul sur in muntii americii 
 bratele noastre nu mai sangera paduri salbatice 
 singuri ne inchidem in mucegaiul birourilor".
Vechile teme epopeice nu-si mai gasesc locul intr-o vreme a unei sensibilitati schimbate, unde insa toposul interior si geografia exterioara se redeseneaza prin infuzarea cu semnificatie a banalului, a unei lumi aparent nepoetice, chiar prozaice: 
"dar cum iubesc tristetea bucuria cetatii 
 brutaresele mari cat stoguri de fan si vanzatoarele de banane 
 cum rad cu dinti fosforescenti reclamele 
 pe coala tacerii timbrul inimii se deseneaza".
Caracterul constructiv al avangardei autohtone care, trecand prin fronda de tip dadaist, demoleaza o traditie pentru a inserta un nou limbaj poetic, datoreaza mult viziunii poetice, imaginarului electrizant, vocatiei experimentale a lui llarie Voronca. Si, intre demonstratiile ludice ale confratilor avangardisti, vocea autorului poemului Ulise are o sonoritate unica prin tensiunea dramatica a trairii, prin fervoarea existentiala.