Peozia Joi - comentariu

Poemul complex A.B.C., care inchide volumul 7 poeme din 1968 - un grupaj continuat in acelasi registru stilistic cu cele 7 proze din Carte de vise -, a fost proiectat ca o epopee a cotidianului.



Este un poem secvential, deschizan-du-se cu o Invocatie care invita la contemplarea lumii din dubla ipostaza:

"zeu si muritor".
"Amandoi" (aedul si zeuL) vor retrai apoi evenimentele dintr-o saptamana ("Da-mi mana. / incepe-vom azi saptamana"), descrise in secventele poemului intitulate ca atare: Luni, Marti, Miercuri, joi, Vineri, Sambata, Duminica, joi, conform traditiei, este o "zi de targ", ziua in care muritorul "vizioneaza" balciul, insotit, dupa indiciile textuale, de zeul vanturilor, Eol. Fixarea ironica a itinerarului parcurs catre targ aminteste traseul parodic al tiganilor din epopeea comico-satirica a lui Ion Budai-Deleanu:

"Trecut de Ciofliceni, cu bicicleta,
Zoream catre Fierbinti sa-mi vand egreta".
Starcul alb pe care vrea sa-l vanda la targ nu este insa o pasare comuna, ci una care atrage si propaga mirajul in cotidian:

"Egreta mea patetica, de plaje,
Nostalgic ciugulind printre miraje".
Sub atari auspicii, "vanzatorul" se transforma el insusi intr-un magician (cu palaria neagra aferenta care ascunde minunI), scamatorul care intretine iluzia unei realitati fantastice:

"Aveam si magicul tilindru gol
Cu colibri, cu serpi, cu-n zeu: Eol
Si melodii lasam sa infasoare
Palate, elestee si ogoare".


In linia balcanismului pe care il cultiva Leonid Dimov in lirica sa, urmeaza descrierea pitorescului balci, din cateva tuse simple, dar care creeaza impresia de aglomerare heteroclita si enormitate materiala:

"Butii cu nard, canistre cu oloi,
Ciorchini de papagali cu vorba noua,
Rarunchi de vulpi de mare, munti de oua".
Se realizeaza, astfel, tranzitia dinspre cotidian catre fantastic, in registrul carnavalizarii discursului. intrucat balciul reprezinta varianta autohtona a carnavalului in care coabiteaza de-a valma dansul impetuos, muzica zgomotoasa, costumatia bizara si gestica iconoclasta, intr-o combinatie semnificativa de grotesc si sublim.



Efectul desolemnizarii lumii in spatiul laic al balciului este accentuat prin coborarea transcendentei in cotidianul pitoresc. Dumnezeu, pe care poetul il denumeste familiar, mai incolo, Atoatele, il inlocuieste pe muritor la taraba pentru a-i vinde marfa rara:

"M-a dat de-o parte insusi Dumnezeu
Zambind cuminte, ca un pui de ciuta,
Sa-mi vanza marfa inca nestiuta".
Este un Dumnezeu - deloc intamplator - asemanator cu al lui Arghezi din poezia Balci in Aldebaran, care vinde stelele in chip de margele ("Hai margele! La margele! / Cerul meu e plin de ele"). Dar si divinitatea esueaza in vanzarea egretei, fiind nevoita sa paraseasca targul cu umilinta, pe masura ce se innopteaza, lasand aievea locul spiritului malefic al intunericului:

"Ce sa va spun, doar ca-nnoptase tare,
Plecat-au toti cumetrii la culcare.
Cam rusinat, Atoatele, si mut
Spre ziduri se facuse nevazut".
Incursiunea in lumea paralela a balciului se incheie prin destramarea mirajului. Vanzatorul de ocazie paraseste catranit targul pustiu, parasindu-si pasarile "triste" in bazar. Versul final figureaza iesirea din noapte si, implicit, iesirea din fantasticul de tip oniric:

"Ca le-am lasat in noapte si-am plecat".


Perspectiva veridica asupra targului simbolic si forta evocatoare se sustin cu ajutorul lexicului particular si adecvat, tradand aceeasi apetenta a lui Leonid Dimov pentru vocabula rara si patinata: turle, nard (o planta din Himalaia!), oloi (vopsea de uleI), tilindru (jobeN), zavera-n toi, tarabi, craitar, paseri s.a.

Poeziile poetului Leonid Dimov