Halebarda - comentariu Marin Sorescu

Poemul Halebarda (voi. Tusiti, 1970) ilustreaza o forma indirecta a discursului liric, apartinand categoriei lirismului narativ, cu o constructie dialogala. Pentru structurarea textului, poetul a utilizat strategii caracteristice prozei narative (dialogul, monologul interior, stilul indirect liber - topite in relatarea-confe-siune, la persoana
singulaR).

Situatia narata are, in schimb, valente simbolice, iar "personajul"-simbol (batranuL) este o .masca" a eului liric care .isi pune in scena" sentimentele, ideile, obsesiile, dandu-le expresie teatrala. in secventele dialogale din discurs (in fapt, forme de dialog .sincopat" sau de monolog adresaT), se insinueaza un limbaj teatral: ghicim prezenta subterana a gestului, codul expresiv al artei actoricesti.

Aceasta structura a discursului liric este familiara cititorului primelor volume ale lui Marin Sorescu, in care se dramatizeaza o viziune halucinanta a spectacolului cotidian, alcatuit dintr-un repertoriu fix de actiuni si sentimente.

Procedeele mai sus amintite, nespecifice liricului, impreuna cu utilizarea elementelor de sintaxa si vocabular proprii oralitatii colocviale, contribuie la redefinirea expresivitatii in poezie, in epoca neomodernismului postbelic, prefigurand clar directia postmodernista. Trebuie sa adaugam tiparul prozodic, neconventional in raport cu traditia versificatiei romanesti, devenit, insa, la randul lui, conventie in perioada la care ne referim: este vorba despre versul liber.

Ca in multe dintre poemele lui Marin Sorescu, discursul, in poezia Halebarda, are doua niveluri de semnificare. Primul este cel literal (realisT), reductibil la schema narativa primara a scenariului liric: o calatorie cu autobuzul. Lipsesc, insa, reperele spatio-temporale concrete (care, intr-un text narativ propriu-zis, ar ilustra o anumita strategie de intrare in fictiune, prin estomparea granitelor dintre fictiune si realitatE); pe de alta parte, relatarea se face la timpul prezent, un prezent generic (avand in vedere dimensiunile simbolice ale intamplariI), dar si cu valente dramatice.

La acest prim nivel de semnificatie, situatia narata ramane inexplicabila dupa criteriile logicii curente: intr-un troleibuz aglomerat, un batran cu o cazma ce seamana ciudat a halebarda, provoaca spaima, omorand, fara sa vrea, din cauza hurducaturilor din ce in ce mai dese, toti pasagerii.



Spaima este, insa, numai a eului liric, singurul care nu ramane pasiv, reactionand ca o fiinta vie: se arata iritat, intrigat, derutat, revoltat, ascunzandu-si nelinistea in volute umoristice.

Imprevizibilul si straniul se strecoara in cursul firesc si previzibil al lucrurilor, deregland mecanismele cotidianului, iar unica forma de aparare o constituie persiflarea, bagatelizarea prin ras. Suntem de aceea condusi spre cel de-al doilea nivel de semnificare - cel figurativ, parabolic -, nivel la care textul se lasa citit ca .alegorie a drumului spre moarte".


Cele doua straturi de semnificatii sunt in perfecta osmoza, astfel incat, de la mecanismele logice ale realului cotidian, alunecarea in celalalt sistem de semnificatii (metafizicE) se petrece insesizabil, chiar daca anumite situatii si formule creeaza combinatii ilare ce par sa atenueze tragicul. Tehnica poetica este integrarea discreta in text a unor termeni cu functie de simbol ori de semnal al unei alte semnificatii decat cea literala: cazmaua -- halebarda, mosul - "batran de cand lumea" si cu ,o pata mare pe ochiul drept" - trasaturi ce poarta conotatia anormalitatii, .omorarea", parca involuntara, a trei sferturi din pasageri; remarca batranului, cu conotatii conventional funebre ("Afurisita asta de cazma n-o sa-mi mai scape
Acum si-n vecii vecilor" - s.n.); volubilitatea si politetea, ambele excesive, ale batranului care, in loc de "mosulica simpatic" ca la inceput, este numit in final, cu o doza de umor negru, "criminal ramolit"; soferul ce-si face cursa impasibil, fara sa-l intereseze daca "duce pasagerii vii sau pasagerii morti" - s.n. (relatia disjunctiva creste ambiguitatea expresieI); inexistenta statiilor deoarece "autobuzul merge, poate are plan sa mearga pana la capat" (enunt formulat, in mod voit, ambiguu: capatul traseului sau, poate, capatul vietii?); "lichidarea" aproape a tuturor calatorilor.

"Orizontul conotativ" (Sorin AlexandrescU) al textului la acest al doilea nivel este foarte vast, bazandu-se pe "ambiguitatea totala a oricarui semnificam, prin care oricand se poate manifesta un alt semnificat decat cel presupus" (ibid.), in sensul ca acesta (semnificatul presupuS) este dublat de un altul: exista o ordine secunda a Realului, care o dubleaza pe cea aparenta si logica, si pe care ratiunea noastra o proiecteaza in lumea "de dincolo".


Ca element specific strategiei poetice a lui Marin Sorescu, trebuie observat jocul constant la granita dintre seriozitate si umor, astfel incat si termenii utilizati aparent explicit se incarca de valori aluzive. Poetul indrageste pervertirea sensului, intoarcerea neasteptata a lucrurilor, amortite in angrenajul lor si de aceea tratate umoristic, spre sensuri grave, chiar metafizice.

Cu alte cuvinte, construirea poemului ca alegorie a trecerii spre moarte se sprijina pe "convergenta conotatii lor" (Sorin AlexandrescU) textului: sunt relevate sensurile nestiute ale evenimentului cotidian ce devine astfel spectacular, iar banalitatea existentei profane se umple dintr-odata de semne ale misterului si transcendentei (evident, in viziunea demitizanta aproape caricaturala).

Strategia poetica de transformare a evenimentului cotidian intr-un veritabil spectacol tine de atenta tratare a cuvantului dupa tehnici proprii discursului liric: evenimentul narat dobandeste ambiguitate prin varierea perspectivelor -divergente; iar termenul care desemneaza evenimentul nu poate fi inteles decat prin raportare la context, caci numai in context sensul unui cuvant reverbereaza in toate celelalte si primeste reverberatia tuturor celorlalte.



In concluzie, textul poemului Halebarda are o perfecta logica literala, intrerupta brutal dupa secventa care face referire la omorarea a trei sferturi dintre calatori:

"inghesuiala in troleibuz,
Balamuc mare,
Oameni cu pachete in brate,
Cu microbi,
Si, cum stau eu pe scaun,
In spatele meu,
Un mos cu o cazma -
()
O tine de coada ca pe o halebarda () El e un mosulica simpatic de altfel,
Politicos,
Vorbaret chiar.
Zice 'Nici o grija, tin cu strasnicie de afurisita asta
De cazma'.
Si cu toate astea, din cand in cand o scapa:
Poc, poc, poc!
Trei sferturi din pasageri au fost deja bubuiti.
Mosul continua sa scape cazmaua,
S-o blesteme si sa-si ceara scuze".




Dupa aceasta secventa, cele urmatoare au logica absurdului, intr-o combinatie, cu sensuri grave, a straniului si comicului. Literalul este sistematic "fisurat" (Sorin AlexandrescU); prin "strecurarea conotativului in fisurile denotativului", coerenta primara a textului se pierde, dirijand semnificatia spre alte interpretari. Coerenta literalului este astfel dublata de o coerenta secunda, autonoma, ce poate fi decodificata separat.

In acelasi timp, comicul absurd izvoraste din provocarea si rasturnarea continua a asteptarilor cititorului.

In directia comicului este exploatat, de pilda, contrastul dintre seninatatea imperturbabila a batranului, politetea sa exagerata si efectele catastrofale pe care le are prezenta acestuia in autobuz. in aceeasi masura va fi valorificat si comicul de limbaj, prin insertia contextuala a unor termeni si expresii - clisee ale limbii vorbite, cu intreg potentialul lor de expresivitate actualizat:

"Sunt neputincios, pacatele mele,
Dar n-aveti nici o grija,
Va rog frumos sa nu va alarmati, ()".


In maniera deja cunoscuta, pe care o putem descoperi in multe poeme ale autorului, tonalitatea ramane umoristic-degajata in contradictie cu tensiunea ce se acumuleaza in planul secund al semnificatiilor, si poemul se incheie cu o "poanta" caracteristica:

"Autobuzul merge, poate are plan sa mearga pana la capat.
Hurducaturile se intetesc,
Mosul a si intrat in vorba cu mine, IE din ce in ce mai politicos
Si incepem sa discutam despre vreme".


Finalul, in cheie comica (deoarece contrazice nu doar asteptarile cititorului, ci si un intreg sistem de relatii din interiorul opereI) este construit, in plan denotativ, pe un anume automatism al frazei; in schimb, la nivelul conotatiilor, genereaza interpretari multiple, deviate catre intelesuri profunde, tradand tragicul existentei umane adeseori supuse irationalului ori capriciilor hazardului.

Poeziile poetului Marin Sorescu