lisus prin grau - comentariu Nichifor Crainic

Aceeasi factura biblica imbraca si poemul lisus prin grau, intr-o partitura a autodefinirii intru credinta si a cautarii sinelui. intr-un decor ce invita la meditatie "prin graul copt", amintind moartea si renasterea grauntelui, intr-un timp al desfiintarii contururilor realitatii, in amurg, eul liric devine contemplativ.



Ca in majoritatea poemelor sale reflexive, Nichifor Crainic purcede la visare pe cale epica, inscenand "trecerea" lui lisus printre "ucenici si ucenice" care adunau spice "pentru cina".
Din prezentul localizat in infinitul Baraganului auriu aflat sub "o glorioasa inserare", loc unde poetul este gata de contemplatie, iesirea din timpul istoric este usoara. Intrarea in legenda "pe vremea ceea" este marcata lexical si simbolic. Sensul halucinatoriu al verbului impersonal "a parea" face corp comun cu marca imperfectului, timp al indeterminarii. Poetul recurge la povestea biblica pentru intelegerea meditatiei din prezent. Legenda biblica spune ca atunci cand apostolul loan vesteste slavirea lui Cristos prin moarte, recurge la simbolul grauntelui de grau:

"Adevarat, adevarat va zic voua, ca, daca grauntele de grau, cand cade in pamant nu va muri, ramane singur; iar daca va muri aduce multa roada. Cel ce isi iubeste viata, o va pierde, si cel ce isi uraste viata in lumea aceasta, o va pastra pentru viata vesnica." Versurile ce duc povestea personajului crestin contureaza plastic un portret abstractizat: pe par "juca o flacara balaie", aureolica, iar graiul ii era mai "dulce
ca rodiile" din locul sfant al Edomului si "indumnezeia pe om".
Trimiterile de factura morala rotunjesc profilul divin: el este intruchiparea prieteniei si a sacrificiului de sine, a jertfei pentru umanitate. Momentul cel mai important al traseului poetic il constituie partea finala, revenirea la meditatie. Introspectia respecta miscarile sufletesti ale poetului cu nostalgii mitice, sacre: el devine personaj al grupului statuar, ucenic al lui lisus. Verbele urmeaza aceeasi cale, imperfectul prelungeste efectul povestii asupra omului:

"Eram, socot, prea mult al lumii
si prea putin al vremii tale".
Omul insingurat intr-o lume desacralizata se apleaca adesea asupra "pamantenei griji", cu constiinta ratacita pe o "serpuitoare carare", cautand "urma luminoasa"; ea cauta o vreme a umilintei si supunerii. Ceea ce merita supus atentiei este panoramarea simbolica a versurilor. Ca element de decor apare aurirea peisajului: lanul balai se pierde in culoarea amurgului sfintit de soare; ca intr-o icoana bizantina se rasfrange lumina cereasca. Imagine solara, divinitatea poarta in jurul capului o aura radioasa, semn al sacrului, al sfinteniei, aura ce reflecta pe pamant razele soarelui-izvor al luminii si caldurii, figurand influentele ceresti. Ne aflam in fata omului desavarsit prin procedeul folosit de poet de punere in valoare a ceea ce are mai nobil un personaj: capul. Datorita aurei capul raspandeste raze, iar dimensiunile lui sunt sporite, astfel ca partea sa celesta si spirituala capata preponderenta. Aflat pe pamant printre oameni, lisus spune vorbe sacre:

"Si-nomenia dumnezeirea
si indumnezeia pe om", purtandu-le inimile prinse la manta, adica viata afectiva, sediul inteligentei si al intelepciunii. Un alt simbol divin este pescarul, prieten al Domnului, cu evidente trimiteri la semnificatia vietii si fecunditatii data de pestele sacru si uluitoarea sa capacitate de a se reproduce, simbol ce se poate transfera pe plan spiritual. Si, in sfarsit, moartea apare doar sugerata, la personajul divin:

"Treceai si sangera in tine
prigoana crudelor sinedrii", prin aparitia cedrilor ce ii inchipuie pe vrajmasii lui Dumnezeu, dar si la omul trecator ce isi ridica abia acum privirea spre orizonturile luminoase, dupa ce a fost "prea mult al lumii".


Poetul uzeaza de un sistem metaforic ce dubleaza structura simbolica a textului, facand ca versurile sa para (preA) incarcate de sensuri si sugestii, mai ales ca predomina figurile de stil ale analogiei.



O singura strofa poate cuprinde si epitete, si metafore sau inversiuni, si comparatii, dar care nu fac neaparat corp comun cu tendinta de sensibilizare.

Poeziile poetului Nichifor Crainic