Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Serban Foartă
(1942 - ?)

8 Poezii
1 Balade

Poezia de azi

Roata cu o singura spita
de Nichita Stanescu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































lisus in celula - comentariu poeziei

Poezii Rondele


Supranumit „Homer al inchisorilor", Radu Gyr, poe-ul-detinut al temnitelor comuniste, a compus versuri nu sub imperiul muzei transcendente, nici chiar la ceasul tihnit al rugaciunii, ca alti scriitori, ci in momentele crancene ale torturii, care, pentru el, au durat aproape 20 de ani. Poezia carcerala coincide, in cazul sau, cu reinstituirea functiei originare a liricii, bazata pe oralitate si magie. Rostite in fata unor camarazi de suferinta nedreapta, spre a-i alina (si a se alinA), versurile lui Radu Gyr au constituit - dupa marturisirea fiicei poetului, Simonne Popa - „o adevarata hrana spirituala pentru cei sortiti foamei fiziologice si terorii".
Ele nu au putut vedea lumina tiparului decenii intregi, mult dupa disparitia scriitorului, desi acesta se afirmase inca din perioada interbelica, incepand cu anii '20.




Poezia lisus in celula (varianta din volumul Sangele temnitei, 1993, poarta titlul As-noapte, lisus) ofera o marturie zguduitoare asupra rezistentei omului, prin credinta, intr-un univers al detentiei. Textul se deschide cu o secventa narativa, in care e inregistrat, ca intr-un reportaj, evenimentul coborarii lui lisus in temnita, langa detinut:

„Azi noapte lisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
si-L facea mai inalt si mai trist".
Nimic supranatural nu precede epifania Fiului lui Dumnezeu si ceea ce ar fi trebuit sa fie teroare mistica, determinata de apropierea sacrului, e doar o nedeslusita uimire in fata tristetii fara margini ce se reflecta pe chipul vizitatorului nocturn.



Viziunea lirica se consolideaza in strofa a doua, unde portretul lui lisus capata reflexe mai personale, exprimate cu ajutorul comparatiilor si al metaforei:

„Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii, adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintindu-i pe maini vechi sparturi".
Poetul mizeaza acum pe sensul simbolic al termenilor: crinii reprezinta un element thanatic consacrat; ochii ca niste paduri sunt semnul transcendentei, semnificand nepatrunsul divin; luna, simbol ambivalent, e astrul deopotriva favorabil si nefast, e moarte si renastere, aici avand rolul de a releva stigmatele lui lisus.



In urmatoarele doua strofe, dupa mentionarea reactiei individului contrariat, Radu Gyr introduce dialogul, procedeu specific textului dramatic:

„Uimit am sarit de sub patura sura:
— De unde vii, Doamne, din ce veac?
lisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac. II S-a asezat langa mine pe rogojina:
— Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva".
Treptat, textul isi descopera semnificatia. Episodul biblic al atingerii ranilor lui lisus de catre Toma (loan 20, 24-29) nu e amintit ca semn al confirmarii credintei, ci pentru a sugera ideea centrala a poeziei: suprapunerea destinului uman peste cel divin. intemnitatul nu are nevoie de vreo dovada palpabila a existentei sacralitatii, insa ii este necesara comuniunea in suferinta cu o persoana din sanul dumnezeirii.



Poezia se continua in maniera epica, dar devine tot mai evident ca lirismul decurge nu atat din aspectul neobisnuit al evenimentului (atat cat acesta exista), cat din sugestia identificarii omului aflat intr-o situatie-limita cu lisus cel rastignit si inviat:

„Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui vargi. II Parea celula munte, parea capatana
si misunau paduchi si guzgani,
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani" in acest punct, se intregeste si decorul poemului, alcatuit din detalii atroce: celula, patura sura, rogojina cu libarci, zabrelele groase, paduchi si guzgani. Expresia „am adormit o mie de ani" trebuie citita, ca si cea din Apocalipsa 20, 4 („Si ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani"):

„am adormit mii de ani", adica atat cat dureaza imparatia lui Dumnezeu. Poemul inregistreaza chiar momentul trecerii la cele vesnice, adica indumnezeirea. Asa se explica si ultima parte a textului:

„Cand m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
numai lisus nu era nicairi II Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns.
Doar razele reci, ascutite-n unghere
cu sulitele lor m-au strapuns II — Unde esti, Doamne? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui
M-am pipait si pe mainile mele
am gasit urmele cuielor Lui".
Detinutul a iesit („am adormit") din realitatea concreta si torturanta („Parea celula munte, parea capatana", aluzie la muntele supliciului lui lisuS), intr-o alta realitate, divina. De aici si metamorfoza peisajului. Stigmatele descoperite in finalul poeziei sunt semnele sacralizarii fiintei, increderea in sensul mantuitor al suferintei e, pana la urma, solutia supravietuirii intr-un mediu concentrationar.

Referate

Poeziile poetului






Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani