Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Emil Isac
(1886 - 1954)

184 Poezii
20 Cantece
1 Balade
1 Romante

Poezia de azi

Romanta celor trei galere
de Ion Minulescu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Poezia A scrie ca ingerii - referat

Poezii


Ca orice arta poetica, A scrie ca ingerii reprezinta nu numai o meditatie autoreferentiala a artistului asupra propriei sale poetici sau o transfigurare prin poezie a unei profesiuni de credinta, ci si o reafirmare, uneori polemica, alteori dramatizata, a credintei in rolul fundamental al artei pentru spiritul uman.



Prin autoreferentialitatea unei arte poetice intelegem un poem care se ia pe sine ca referent sau ca subiect si in care se demonstreaza (o demonstratie care face apel la sensibilitatea si imaginatia cititoruluI) modul in care poetul se raporteaza la poezie sau care poate ilustra, prin chiar forma poemului, care sunt procedeele stilistice preferate de autor. De asemenea, o arta poetica prezinta si o dimensiune grava, problematica, cea a relatiei dintre creator (cu sau fara majuscula) si propria creatie.





Aceasta este, de altfel, si tema poeziei A scrie ca ingerii. Ea ar putea fi descrisa ca o explorare a implicatiilor metafizice pe care le presupune statutul de creator al poetului.

Poemul debuteaza abrupt, printr-o interogatie retorica avand rolul de a stabili doua interpretari contradictorii ale semnificatiei vietii. Prima:

„Nasteti, muriti, aventura lumii e scrisa" apartine unui spirit fatalist, resemnat care reduce omul la o simpla marioneta, incapabila sa intervina intr-un proiect existential, desenat de o forta exterioara lui. Aceasta viziune, se pare rudimentara, minimalizeaza pana la anihilare rostul „maruntului orgoliu" al poetului intr-o lume predeterminata, al carei curs nu poate fi influentat prin arta (.maruntul orgoliu al penei ce o (in intre degete").



Poetul devine astfel o entitate efemera, ale carei aspiratii sunt etern neimplinite si, de aceea, superficiale:

„Fluviu ma vrea curgand - promisiune a marii!
Floare - dar nu si rod - harazita a fi
un varatic anunt in argila
al florilor vesnice".


In contrast cu aceasta prima secventa, Doinas construieste imaginea adevarata a poetului, subliniind statutul paradoxal al fiintei umane, de creatie, inzestrata ea insasi cu puteri creatoare. Poetul, prin capacitatea sa de a crea cu ajutorul imaginilor si al limbajului, depaseste determinarile stricte, vede dincolo de aparente, fiind un exponent al libertatii interioare care il face sa rivalizeze chiar cu cel care i-a dat fiinta:

„fu insa, vai! Confisc si secunda si locul,
ard liturghii si sorb din izvoare ce n-au
invoire sa dea frumusetii
decat aparentele".


La Doinas, imaginea artistului ca demiurg merge in continuare in sensul paradigmei romantice. Arta si, in particular, poezia ca universuri generate prin imaginatie se apropie de tiparul originar al creatiei, reprezinta o reproducere fascinanta pentru poet a genezei:

„haosul pur, sfanta materie - a Domnului
naste sub mana mea".


In strofa urmatoare, creatia nu mai este doar har, ci si .osanda".
Inspiratia, experienta prin care trece artistul-creator, este reprezentata sub forma unei revelatii, dar una care il consuma, il devora: .parca un alter ego al celui ce singur
judeca mi-ar fi dat ca osanda aici, /plasmuirea () Ce-a mai ramas din sufletul meu, /pentru marea zi a maniei, nedevorat?"



Spre deosebire de perfectiunea creatiei divine, .plasmuirile" umane presupun esecuri repetate, incertitudine, chin interior, golire dureroasa a sinelui:

„Rontait
eca orzul de cai, de flamanda
lacusta a paginei".


Spre deosebire de poemele lui Tudor Arghezi, organizate in jurul aceleiasi teme (in special, Flori de mucigaI), aceste tribulatii nu fac din poet un damnat care isi refuza (sau simte ca ii este blocata) mantuirea. Ultima strofa, desi aparent este o asumare a neputintei de ,a scrie ca ingerii", deci de a atinge, prin arta, statutul exemplar al unei divinitati, ea nu se incheie intr-o nota de disperare si izolare:

„Mult am ravnit, dar numai putin reusit-am"

Doinas crede cu convingere in puterea salvatoare a efortului creator, in „mantuirea" pe care geniul artistic o poate obtine prin chiar tentativa sa de a isi depasi conditia: .Daca mi-ar pune scrumul respins pe cantar mantuit as fi
chiar in esecul de a scrie ca ingerii".


In acest ultim vers, angoasa este convertita in optimism iar poezia este vazuta, in contrast cu imaginea ei efemera din primele versuri, ca o modalitate fundamentala de a te opune destinului implacabil. Astfel, se confirma observatia lui Ion Negoitescu, pentru care „poezia lui Doinas nu cunoaste angoasa personala si nici pesimismul".


Referate

Poeziile poetului






Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani