Serile la Mircesti - comentariu Vasile Alecsandri

Primul dintre cele mai cunoscute pasteluri ale lui Alecsandri poate functiona ca un text-scoala, in sensul ca exista cuprinse in acest poem mecanismele reveriei romantice specifice tipului de Romantism Biedermeier, descris de Virgil Nemoianu in imblanzirea Romantismului. Literatura europeana si Epoca Biedermeier. De obicei, in (rE)editarile pastelurilor alecsandriniene, acest text este situat in deschiderea volumului, din mai multe motive: pentru ca ni se dezvaluie acel mecanism al reveriei poetice amintit mai sus si pentru ca este primul text din seria pastelurilor, cuprinzand cumva, in sine, intreaga tematica a acestora. Poemul a fost publicat de autor in "Revista contemporana", I, la 1 martie J 873, sub titlul O seara de iarna, desi poezia a fost scrisa la Mircesti, in 1867. in 1875 a fost inclusa in volumul Pasteluri, cu modificari minime, cele mai multe la nivelul formei textului.



Tema textului are apanajul evidentei cu care se dezvaluie, in general, poemele (posT)pasoptiste: descrierea intimitatii fiintei, a fantasmelor generate de visatoria singuratica in interiorul camerei, protector. in monografia pe care i-a dedicat-o poetului, G. Calinescu o spune foarte clar:

"Pentru intaia oara se canta la noi intimitatea, recluziunea poetului, meditatia la masa de scris, fantasmele desprinzandu-se din fumul tigarii, somnolarea in fata sobei cu catelusul in poala".
Imaginatia subiectiva se dezvolta pe un traseu sinuos, pornind dinspre interiorul descris sub forma simpla a enumeratiilor din prima strofa ("Perdelele-s lasate si lampele aprinse:
in soba arde focul, tovaras mangaios,
Si cadrele-aurite, ce de pareti sunt prinse
Sub palida lumina apar misterios."). Este vizibila, de asemenea, si dimensiunea impresionista a tabloului, sub forma imaginilor vizuale in tuse discrete, ca in tablourile pictorilor flamanzi sau ai celor francezi. Chiar referirea la misterul interiorului, dat de intrepatrunderile umbrelor cu penumbra, nu cu lumina, la existenta tablourilor cu rame aurite da impresia unui decor romantic. Privirea se muta, apoi, spre exteriorul dezlantuit, pus in antiteza cu acest intim interior, sub forma unei hiperbole cam fortate ("Afara ploua, ninge! Afara-i vijelie,
Si crivatul alearga pe campul innegrit;"), pregatind intrarea in reverie, sub forma clasicizanta a asteptarii unei "zane dragalase cu glasul aurit", care vine din cer. Muza inspiratoare e adaptata imaginarului popular romanesc, devine zana asteptata.



De-aici incep dulcegariile romantice ale lui Alecsandri, care s-a cam intrecut in a descrie totul apeland la imaginarul zaharisit al romantismului minor:

"scriu o strofa dulce", "dulce val", "dulce farmec", "dulce soare" etc. Cu un fond stilistic atat de redundant, subiectivismul eului liric creste si descreste in largi volte, descriind imaginea luminoasa a muzei, asemanata cand cu Venus, cand cu Apollo. Nelipsita este si imaginea specific romantica, ba chiar mai specific alecsandriniana a Venetiei decazute, acompaniata de gerunzii acordate ("ratacindi"), carora poetul Ie-a conces o dubla valoare expresiva - aceea a muzicalitatii intrinseci, data de folosirea consoanelor sonore ale cuvantului, dar si de implicatiile temporale (timp durativ, sugestie a permanentei, continuitatii actiunii: o decadere continua, totala, iremediabila). Registrul sentimentelor se diversifica, lunecand inspre nostalgia maretiei Venetiei, dar si pur ideal romantic, pe care mai tarziu il con-ceptualizeaza Al. Macedonski in Excelsior.



Alecsandri nu face economie cand e vorba de stilizarea textului, oarecum in contradictie cu simplitatea si evidenta figurilor de stil, iar din acest punct de vedere strofa a opta este relevanta: .O! farmec, dulce farmec a vietii calatoare,
Profunda nostalgie de lin, albastru cer!
Dor gingas de lumina, amor de dulce soare,
Voi ma rapiti cand vine in tara asprul ger!" Chiar si punctuatia este semnificativa pentru amplitudinea sentimentelor, dincolo de ahtul cam asemanator cu poetica Vacarestilor (ca si expresia "amor de dulce soare"), dar totul pare salvat printr-un artificiu stilistic de origine franceza - este vorba despre folosirea antepusa a epitetului, o singura data dublu, cu scopul de a insista nu pe imaginea obiectului, cat pe calitatile sale. Parca in pana de inspiratie, poetul revine la antiteza acuta dintre exterior si interior, dezvaluind acea oroare de hibernal, de care a tot vorbit critica literara, printr-o diferenta atitudinala fata de doua realitati:

"Afara ninge, ninge, si apriga furtuna
Prin neagra-ntunecime raspande reci fiori" - exteriorul insuportabil, descris intr-un registru stilistic nocturn, in antiteza cu "Iar eu visez de plaiuri pe care alba luna
Revarsa-un val de aur ce curge printre flori" - produsul luminos al imaginatiei, pus in culori solare, calde. De-aici urmeaza dezlantuirea imaginativa lirica, preluand elemente din imaginarul romantismului minor, incapabil de a trece de bariera poetizarii simple, inspre viziunile grandioase pe care Ie-a ilustrat cu cativa ani mai tarziu Eminescu.



In acest mod se succed teritorii exotice ("insule frumoase", "mari necunoscute", "splendide orase", "lacuri de smarald", "cete de salbatici", "tainice saraiuri, minuni orientale") si dorinte de evaziune stangaci exprimate:

"ce-n suflete desteapta dulci visuri de amor".
Folosirea (si inca repetareA) cuvantului "amor" arunca, pentru cititorul de azi, in derizoriu intregul efort de poetizare al autorului, alaturandu-se excesului stilistic si sentimentului fortat din poemul de fata. La final este cuprinsa, in patru versuri, intreaga indiscretie pe care o comite imaginatia poetului, sintetic:

"Asa-n singuratate, pe cand afara ninge,
Gandirea mea se plimba pe mandri curcubei,
Pance se stinge focul, si lampa-n glob se stinge,
Si salta catelusu-mi de pe genunchii mei".
Sentimentul bunastarii din interior depaseste ca amplitudine, in acest pastel, imaginea naturii exterioare, dupa cum si insistenta stilistica a diferitelor epitete, a limbajului plin de regionalisme se asociaza in mod natural cu impresia exacta de poem minor, lipsit de valoare.



Cu siguranta nu este cel mai semnificativ pastel al lui Alecsandri, dar este un bun exemplu pentru mecanismul reveriei romantice, pentru stilistica prea afectata, pentru gustul maladiv al antitezelor exagerate si prea evidente. in plus, avem aici intregul arsenal de elemente ce compun imaginarul poetic al creatiei lui Alecsandri din pasteluri.

Poeziile poetului Vasile Alecsandri