Cu mortii
Cu viii nu mai am de-a face
De mult,
Si foarte des, cand totul tace,
Chemand pe morti, ce dor m in pace,
I-ascult.
Din gropi ei vin si ma-nconjoara,
Ei vin,
Cand liliacu-n noapte zboara,
Cand dealu-n umbra se-nfasoara
Deplin.
Din lumea lor necunoscuta,
Rasar,
Si cand soptesc cu voce muta
Poema cea nepriceputa
Tresar.
Ii simt pe loc ce au sa vie,
Caci sunt
Ca un parfum de vecinicie
Sau ca o f loare-albastrie
In vant.
Pe zidul alb de la odaie,
Urcand,
Zaresc usoara lor vapaie
Verzuie, oachesa, balaie,
Pe rand.
Cu totul osebiti de lume,
Usori,
Dorinti, nici griji n-au sa-i consume,
Suavi ca niste dulci parfume
De f lori.
Sunt din atome nevazute
Tesuti,
S-amestecati pe intrecute,
Resimt placeri necunoscute,
Tacuti.
Iubind simtirea ce ma poarta
Spre ei,
Sunt insetat de-aceeasi soarta,
Caci nu se afla-n lumea moarta
Misei.
O! morti frumosi, veniti intruna...
Cu voi
Nu vine ura, nici minciuna
Sa rascoleasca iar furtuna
Din noi.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Cu mortii de Alexandru Macedonski
|
