Neron
Privire-adanca. Searbad. Ca cioc de vultur, nasul;
Sprancene arcuite si trase cu compasul;
O frunte larga; buze ca vesteji trandafiri;
Pe ochi perdea de gene din pleoapele subtiri
Ce lasa sa strabata cum stau intredeschise
O lume de conceptii s-o lume de abise.
De lebada-i e gatul; de mar mura-al sau piept,
Aci, de pe-o terasa, il vezi semet si drept
Privind albastrul Tibru, panglica lucitoare,
Pierdut cu mintea-n visuri, scaldat cu fruntea-n soare;
Aci, molatec, lenes, apleaca, feminin,
Grumazul sau de fildes pe toga sa de in.
Neron!... Palatul, noaptea, rasuna de orgie
Precum rasuna, ziua, orasul de urgie...
Banchete, flori, Falerno si cantece de-amor
Ciocnindu-se, adesea, cu tipete ce mor,
Por nesc, peste tot locul, un haos fara nume —
Dar haosu-nsemneaza o epoca, s-o lume.
Neron!...
E Roma-n flacari, in lacrimi si-n macel,
Caci Cezarul o stie mai rea si decat el;
E vinu-n cupe de-aur si sangele pe scara;
Desfrau de vin-nauntru, desfrau de sange-afara...
Dar astfel precum este: bizar si criminal,
Neron e incercarea de-a fi original.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Neron de Alexandru Macedonski
|
