Unora
Noi nu ne intelegem: voi vreti a noastra limba
S-o innoiti, sur pandu-i temeiurile vechi,
Si noua latinie, macar de-ar fi cam stramba,
Va pare totusi cantec, sunandu-va-n urechi.
Vesmantul firii noastre din panza stramoseasca
Cu tivituri de aur, de vechi argint si flori,
Razboaie-mpodobite de-o mana mestereasca
Va par saracacioase mantale de pastori.
Noi nu ne intelegem: acolo unde bate
Izvorul vesniciei, fr umoasei nemuriri, —
Va pare ca-i pustie, bordeie lepadate —
Si cautati s-aduceti de-ai vostri trandafiri.
Dar trandafirii vostri facuti-s din hartie
Si miroase a leacuri luate din dugheni,
In limba doftoreasca a voastra latinie
Preface graiul slobod din codrii moldoveni.
Noi nu ne intelegem: din sine limba creste,
Nevoie nu mai are de ajutor strain,
Din sine-si prinde f loare, din sine se-nnoieste,
Cand nu-i atingi temeiul puternic si batran.
Destula inflorire pastrat-a limba noastra
Din sanul maicii sale cel vechi si sanatos,
Si nu-i mai trebui leacuri si nici boia albastra
Sa zugraveasca cer ul cel sfant si luminos.
Noi nu ne intelegem: povestea nu-i de-aseara
Si parc-ar fi sa tragem si noi invataturi,
Sa nu ne-aducem graiul la stare de ocara,
Sa tavalim pe uliti cantarea din paduri.
Priviti: acei cu limba bolnava, chinuita
Cu drag si cu mirare ne-asculta cand vorbim;
Iar cantareti si mesteri cu pana iscusita
Fug de latina noua, ca de un tintirim...
Noi nu ne intelegem: dar de-ati simti ca mine
Ce patimi limba trage dintr-un strain puhoi,
Atuncea n-ati ur ni-o din temelii batrane,
Atuncea, mi se pare, ne-am intelege noi.
Marasesti, - iulie
Autor: Alexei Mateevici
Poezia Unora de Alexei Mateevici
|
