Zadarnic, artiste
A. K. Tolstoi
Zadar nic, artiste, te crezi ziditor plasmuirilor tale!
Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevazute.
Nu, nu Phidias-naltat-a vestitul Zeves Olympanul;
El oare datu-i-a fruntea si coama aceea de leu,
Buna privire domneasca din fulgerul genelor aspre?
Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care,
In haina sa veche nemteasca, s-adanc adevar omenesc
Pana-n fir se aseamana chipului sau dinainte de vremuri!
Ori poate Beethoven, pe cand isi gasea al sau mars de-ngropare,
Din sine scotea acel rand de acorduri, ce sfasie inimi,
Plansul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget,
Lumi de luceferi, cazand in prapastia negrului haos?
Nu, tremurat-au din veacuri acele plansori in intinderi,
Surd pentru noi, el a prins cu urechea cerestile plangeri.
Multe-n vazduhuri sunt chipuri s-acorduri de noi neatinse,
Multe uniri de uniri minunate-n cuvant si lumina,
Insa le toarna acel care stie sa vada, s-auda,
Cel ce prinzand numai brazda, acordul, cuvantul,
Zidirea intreaga ne-aduce cu ele in lumea mirata.
O, te cufunda, poete, in noapte, te-mbraca-n tacere,
Vesnic fii singur si orb ca Homer si surd ca Beethoven,
Auzul din suflet mai tare incoarda-l si vazul din suf let.
Si precum la un foc a scrisorii de taina ascunsele randuri
Indata rasar, asa rasari-vor de-odata privelisti,
Din adancul cel negru iesi-vor lumini intr-un chip inchegate,
Randuri, cuvinte si-acorduri porni-vor in rostul lor limpezi.
Seama atunce sa iei si sa cauti, tinand rasuflarea;
Iar mai pe ur ma, zidind, sa nu uiti trecatoarea naluca.
Autor: Alexei Mateevici
Poezia Zadarnic, artiste de Alexei Mateevici
|
