Cronicarii
Cum tara noastra-i mierea si ceara-avem de-ajuns,
Aprinde-vom la cap o lumanare
Acestor munti,
In care dorm cronicarii-munti
Cu inima si sufletul afara,
Caci ei poporului mai argatesc si-acum, La-ncretitura fruntii purtand
mai multe patimi, inca jertfind luminii cirezi intregi de piei Cu
pana inmuiata in propriile lacrimi.
Si cum batuti au fost de gand, tarati prin carti De barbi,
cu limba smulsa si despuiati de dor, Nu-i chip sa nu se-auda peste gramezi de
timp In clopotele noastre cum bate limba lor.
Deci, lor li se cuvin facliile dintai, Cu prima inclinare a fruntii
sa murmure Ca-n trandafiri vazduhul insangerat si sfant La
apasarea noastra pe clopote cu gura.
Si cand se lasa raza cea de lumina-n grai, Sa ne munceasca dulce voroavele
istete, Sa netezim prin veacuri inaltii munti pe zari — Cu degete
zdrelite de foi letopisete.
O, plumb, care-n tiparniti esti aurul pe desti La nunta istui grai pe frunti
cronicaresti, Pe care, ca un nimb, la departari de astre, Roteste incontinuu
vocala gurii noastre!...
Autor: Anatol Codru
Poezia Cronicarii de Anatol Codru
|
