Cutremurul casei
Daca inclinati putin urbea
Catre muntii Vrancei,
O sa observati numaidecat
incolacit in matasea putreda a lumii
Cutremurul casei
Clocind dezastrul
Si piaza-rea a surparii in neant.
Nu-l suparati.
Dar, va rog frumos,
Nu-l calcati pe batatura,
Suflati ca pe un leac vindecator
Pe incordarea lui sisifica
Damful odorant al coapselor Evei,
Rasturnati peste panda lui bezmetica
Cofele cu laptele caldut din sanul Afroditei
Si intocmiti pe tarate si in genunchi
Schela de ceara a ultimului Pompei.
Nu-l suparati, va rog,
Nu-l ciupiti cu tepoaiele,
Cu bastoanele.
Usor, usor
Asezati urbea la loc
Lipind-o strans ca o parafa
Pe reliefurile asteptarii
Noastre triumfatoare...
Daca va disparea Vazduhul,
Cum vom zbura noi,
Cei din preistoria pestelui
Si a lacrimii, care a fost Marea,
Ca eram?
Cine ne va achizitiona aripile,
In care Muzeu vom atarna Zborul
Ca miscare si inaltare la ceruri,
Ca s-a putut?
Copii,
Spalati-va dintii cu putina istorie
Si fuga la culcare. Asadar, ultima poveste:
Cica a fost odata ca niciodata Vazduhul,
Si a fost Aripa,
Si mai era Zborul,
Dar nu mai sunt, ca ar fi fost
Nevoia doborarii noastre definitive.
Noapte buna...
Autor: Anatol Codru
Poezia Cutremurul casei de Anatol Codru
|
