De Ioni, de Marii
Inflorire de crengi Si ca roua dintai Sunt aceste taranci De Marii...
Nalti cat turnul de ani Si in graiul lor domni Sunt acesti tarani
De Ioni...
Cu vecia pe frunti,
Cu vecia pe veci
O nuntire de munti, —
De tarani,
De taranci.
Acesta-i omul nostru cel Ion
Scump este omul Tarii semanand
Inima lui, prinosul lui pe lume —
Pleaca din zori si pana in amurg
Nime nu-l supara si nu-l mai cearta nime.
Brazda-i de piatra de la inceput
Si vantul e potrivnic si-i din fata,
Si astru-l arde din taria lui,
Si-o seceta de chip i se agata.
Ochi strainat e cerul pe ogor
Si-i privegheaza cazna-n aratura, Vazduhu-i copt si fluturat pe zari, Ii parguie
pan si cuvantu-n gura; Si pasarile-l trec pe curmezis, Si grindina
ii pistruieste-aleanul, Ci el, in gandul lui mai cat un
deal, Se reazema de toamna cu tot neamul. Si in lumina molcoma de nopti
Pana-n butuc luceafarul se-nmoaie Cu lutul framantand in
veac asprit Painea de plai cu bubuit de ploaie. Grija e tot, si cate-s
imprejur De munca lui se tin si se innoada: Spinu-i hranit din mana
lui cu sat Si helgea se inghesuie la nada. Si-l face universul omul lui
Si tot ce-i greu — i-arunca in spinare — Frunza ce cade la hotar
de ani, Si-amurgurile cate se rup din stare. Calca pe racla de strabuni,
starnind La capatul cellalt floare si prunca, Toate se-ncheaga din vecia
lui Si se innemuiesc dupa porunca. Si pan la urma i se face steag
Camasa lui scortoasa — pe tot chipul, Si umerii il dor si se desfac
Pe-alature, zvacnind, ca doua-aripe... Acesta-i Omul nostru cel ION Intrat
pan la istov in asta vreme, Nu-l poti lega de somn si alinari,
De-o nepasare si de alte semne. Cand moare bucuros pe dealul lui Pus intr-un
cos cu bobu-n aratura, Vine o stea cu busuioc pe maini Si ii saruta
vecii de pe gura.
Autor: Anatol Codru
Poezia De Ioni, de Marii de Anatol Codru
|
