O, stelele fantanilor furate
Sunt cuiele batute in vecie
Si cat pamant e-n lume — e pustia,
Dar mult mai mult e apa niciodata
In ochii mei care-au secat-o-ntruna Si poarta vidul cumpenelor grele Fantanile
gravide cu genune Privesc din cer cu lacrimile mele,
Care-nde ele nu vor sa se-ncapa Si de la margini se retrag spre centru, Si-apoi
dispar la mine sub pleoape, Sa nu le umple oamenii cu pietre,
Sa le ia mana, roua sau masura ingenuncherii lumii la izvoare. Plang
vertical: parca-as umplea ulcioare Mereu intoarse spre pamant cu gura.
Pe fata-mi trec ghetarii de Sahara, Carbonizandu-mi plansu-n catatura
|