Imn rostit la rasaritul soarelui
Ca lacrima pasarii sante,
Ca pe sufletul pruncilor roua,
Cu gura usor pe cuvinte:
Moldova! —
Nume duios, inca mult adunat dintr-un capriciu-al vorbei si-al taranei
pe fruntea unui bour in brazda rasturnat, ca o gramada scumpa de lumina!
Moldova,
gura de ciobanita, miere de-ndulcit clopotul de piatra, steaua-n cimitire, sufletul
Ionului in veacuri razvratit si frematat pe-un deal de nemurire,
unde ne creste chipul din tarana-n sus si plugu-mprospateaza neamu-n
batatura;
Moldova, izvodire dreapta, fara-apus, floare care arde la strabuni pe
gura; leaganul prunciei mele-n rasarit, mir de-ntemeiere, cuib de curatie, canepa
precista locul aromind, unde pieptii maicai izvorasc vecie; murmurul de ziua al
lacrimii dintai, brazdelor si mie fir de semincioara, glas care-nsenina
ou-n ciocarlii, ceara in albina, pruncul in fecioara.
Azi, cand ne adasta pana-n subtiori gandurile bune, cum e holda
ierbii; azi, cand miezul painii e albit de zor; azi, cand dezrobita-i
roua din fantani si pe stari nu-s lacrimi, ci tamaduire;
azi, cand codrii urca drepti din radacini si aceeasi, dreapta, in
stejari ni-i firea — flutura-mi pe steaguri fruntea, ca traiesc
ziua implinirii, ctitorind din piatra graiului acesta sfant, romanesc,
clopot de vecie,
viata fara moarte!
Autor: Anatol Codru
Poezia Imn rostit la rasaritul soarelui de Anatol Codru
|
